E=mc2
Forum de discutii libere
Subiecte din
Stiinta - Filosofie-Religie
Prezentari de subiecte tangentiale
Paranormal - Astrologie - Minuni geografice
Sfaturi practice
Meditatii online pentru bacalaureat
|
Nou pe simpatie:
just_iulia pe Simpatie.ro
 | Femeie
25 ani
Giurgiu
cauta Barbat
26 - 48 ani |
|
|
E=mc2InregistrareLoginPozeNu sunteti logat. Lista Forumurilor Pe Tematici
|
| #31 |
|
|
Se spoate spune ca eficienta economica este strans legata de procesul de folosire a resurselor in economie,iar trasatura sa esentiala este raportul de cauzalitate efort/efecte.
In sistemul concurential al pietei libere activitatea agentilor economici asigura performanta in masura in care are o eficienta inalta.Orice activitate umana este,in acelasi timp,consumatoare de resurse si producatoare de efecte.Dezvoltarea economico-sociala s-a bazat mult timp pe conceptia ca omenirea dispune de un adevarat “corn al abundentei�din punct de vedere al resurselor naturale.Socurile produse de crizele de energie si de materii prime,precum si degradarea tot mai evidenta a mediului natural datorita exploatarii sale nerationale au condus la conturarea unei conceptii tot mai realiste cu privire la disponibilitatile de resurse la nivel mondial,cat si la nivelul fiecarei tari in parte.Protejarea rezervelor de resurse naturale,utilizarea lor cat mai rationala,au devenit coordonate fundamentale ale activitatii in perioada actuala,criterii de eficienta in adoptarea deciziilor economice.
Eficienta se poate delimita in doua forme:eficienta activitatii si eficienta economica a activitatii.Ceea ce deosebeste cele doua forme este sfera de cuprindere a efortului,respectiv a efectelor.In cazul eficientei activitatii se realizeaza comparatia intre efectele economice si extraeconomice,respectiv efortul economic si extraeconomic,iar in cel de al doilea caz sfera se restrange la efectul,respectiv efortul economic.
Eficienta economica e activitatii se imparte in eficienta economica a formelor activitatii si eficienta economica a tipurilor de resurse dintr-o activitate.In cadrul primei categorii se pot delimita eficienta economica a productiei,a repartitiei,a circulatiei sau a schimbului,a consumului.In cea de a doua categorie avem de a face cu eficienta economica a utilizarii resurselor naturale (minerale,vegetale,silvice),eficienta economica a resurselor avansate(investitii,cercetare-dezvoltare,invatamant),eficienta economica a resurselor ocupate(utilizarea fortei de munca,utilizarea mijloacelor fixe) si eficenta economica a resurselor consumate(costurile de productie).
In general,cand abordam eficienta economica a resurselor avansate sau alocate,criteriul de eficienta este de economisire a lor.Pentru resursele consumate insa se pune problema gradului lor de valorificare,adica obtinerea unor efecte economice cat mai mari pe unitatea de resursa consumata.
Compararea efectelor cu eforturile,pentru determinarea eficientei economice,reprezinta insa numai o formula de principiu.Conceptul
|
|
| |
|
| #32 |
|
|
de eficienta economica asociaza si alte elemente de judecata,fara de care eficienta ar fi definita incomplet,iar uneori chiar eronat:
- structura resurselor consumate si structura rezultatelor obtinute pot da indicii de o importanta esentiala in adoptarea deciziilor cu caracter economic.O actiune considerata ca fiind excelenta prin prisma raportului dintre efecte si eforturi devine inoportuna daca reclama consumul unor resurse neindicate,cum sunt materialele din import,sau daca conduce la rezultate nedorite de societate,cum sunt produsele de care piata este suprasaturata.
- timpul actioneaza asupra eficientei ca un factor care pune in valoare o varianta cercetata.Este normal ca un procedeu tehnologic sa fie preferat altuia daca procesul de productie se petrece intr-un interval mai scurt,ceea ce inseamna ca societatea va beneficia mai devreme de efectele sale utile.
- cea mai semnificativa fateta a eficientei economice o constituie calitatea efectelor.O activitate eficienta se caracterizeaza prin rezultate dintre cele mai bune,produsele obtinute trebuind sa fie de performante ridicate,de o deosebita utilitate pentru societate la momentul considerat.
Acceptiunea notiunii de eficienta se intalneste in practica,
precum si in studiile de specialitate,in doua sensuri:
· performante,rezultate dintre cele mai mari
· efecte cat mai mari in raport cu resursele alocate sau consumate.
Performantele ridivate in productie echivaleaza cu eficienta atunci cand sunt obtinute in conditiile unei utilizari rationale,intr-un regim economic,a utilajelor si echipamentelor.Astfel,sporirea productiei este insotita de costuri reduse si profituri mari,in crestere.Daca, dimpotriva,performantele ridicate sunt obtinute prin suprasolicitarea utilajelor si echipamentelor,avand consecinte negative (uzura accelerata si ivirea unor dereglari in functionare)nu avem de-a face cu eficienta.Castigul obtinut sub forma sporului de produse este anihilat prin pierderile uzurii accentuate premature.Mai exact costurile urca vertiginos si profiturile scad.
Ultimul sens este cel mai concludent deoarece arata efectul util pe care unitatea de resursa alocata E/R sau invers,efortul depus pentru obtinerea unei unitati de efect R/E.Privita prin prisma laturii sale concret aplicative,eficienta se poate defini ca un raport obiectiv,cantitativ,intre efectele si eforturile depuse in vederea obtinerii lor.
e=E/R max; maximizarea efectelor obtinute pe unitatea de resursa alocata,consumata;
|
|
| |
|
| #33 |
|
|
e=R/E min; minimizarea consumului de resurse pe unitatea de efect obtinut;
Natura si caracterul eforturilor si efectelor se reflecta asupra caracterului eficientei.
Din punct de vedere al resurselor,analiza eficientei unei activitai umane trebuie sa raspunda la intrebarile:cum se folosesc resursele si cat se consuma din ele?se are in vedere vedere economisirea lor si gradul de valorificare?In acest context este necesar caresursele sa fie cat mai riguros structurate ca sa raspunda cerintelor de analiza.
Dupa criteriul regenerarilor in timp,ele se pot imparti in:
- resurse regenerabile: resursele umane,resurse materiale de natura vegetala,anumite resurse enrgetice;
- resurse neregenerabile: resurse materiale de natura anorganica;
Dupa natura lor,resursele pot fi:
- umane;
- materiale;
- tehnice;
- financiare;
Dupa modul cum participa la circuitul economic,resursele se
pot grupa astfel:
- resurse potentiale: neintrate in circuitul economic
- resurse intrate in circuitul economic
Din punctul de vedere al efectelor,studiul de eficienta
trebuie sa gaseasca raspuns la intrebarile:care sunt efectele in diferite sfere ale vietii sociale?unde si cand se produc ele?cat de mari sunt aceste efecte?
Efectele pot fi:
- directe: identificabile la locul unde se desfasoara activitatea
- indirecte:identificabile in alte domenii sau sectoare de activitate
Dupa momentul la care se produc putem vorbi de efecte:
- imediate
- posibile,viitoare;de aceea,cand se studiaza eficienta investitiei la
diferite momente ale duratei de viata a unui proiet,trebuie sa se tina cont de caracterul sau estimativ,potential sau efectiv.
Dupa natura lor,efectele care sunt generate de activitatea umana pot fi :
- economice
- sociale
- ecologice
- tehnice
Din punctul de vedere al naturii efectelor putem vorbi de
|
|
| |
|
| #34 |
|
|
productivitatea unei activitati atunci cand efectele sunt de natura productiei.Putem vorbi de rentabilitatea unei activitati atunci cand efectele sunt de natura venitului net,a profitului.Putem vorbi de economicitate cand efectele sunt de natura economiilor.
Trebuie delimitat conceptul de eficienta economica privit ca si concept teoretic,care presupune calitatea unui sistem de a produce efecte economice utile si masura eficientei care se realizeaza comparand efectele cu efortul.
Exprimarea eficientei ca si calitate a unui sistem de a produce efecte economice utile duce la o imagine statica a notiunii de eficienta.In dinamica eficienta trebuie sa apara sub forma unei tendinte de crestere spre eficienta optima.
Din acest punct de vedere deosebim doua tipuri de sisteme:
· sisteme eonomice in dezvoltare,la care exista un ecart intre efectele obtinute si cererea de bunuri si servicii de pe piata si la care cresterea eficientei economice presupune obtinerea unui volum maxim de efecte cu un consum dat de resurse;
· sisteme economice care au ajuns la o dezvoltare cantitativa maxima la care exista o identitate intre efectele obtinute si cererea de bunuri si servicii si la care cresterea eficientei economice presupune obtinerea unui volum dat de efecte cu un consum minim de resurse;
In urma efortului de investitii se obtin diverse efecte eonomice reflectate si pe plan financiar.Nivelul acestor efecte,in raport cu efortul investitional,da masura eficientei investitiei.
Efectele economice obtinute,in functie de caracterul investitiei pot fi :
¨ reducerea costului de functionare a utilajelor (cheltuieli de intretinere si reparatii) pe seama investitiei de inlocuire a masinilor si utilajelor;
¨ diminuarea cheltuielilor cu forta de munca,obtinute mai ales pe seama investitiilor de modernizare si de aplicare a inovatiilor;
¨ sporirea rentabilitatii activitatii firmei,prin investitii de expansiune,care conduc la cresterea capacitatii de productie sau/si la adaugarea unui nou produs gamei existente;pe baza unor astfel de investitii se asteapta castiguri suplimentare mult mai mari decat cele din micsorarea costurilor;
¨ obtinerea unor efecte indirecte la investitii de interes general.Ex: cheltuieli facute pentru sistemul antipoluant dintr-o uzina,care au efecte economice si sociale pe un plan mai larg.
Eficienta economica prin continutul sau exprima o relatie de dubla relativitate: pe de o parte presupune obtinerea unor efecte economice
|
|
| |
|
| #35 |
|
|
maxime cu un consum dat de resurse,iar pe de alta parte presupune obtinerea unui anumit volum de efecte cu un consum minim de resurse.Caracterul de relativitate apare si din comparatia intre mai multe variante in timp si cu un anumit prag de eficienta.
Eficienta investitiilor tebuie apreciata si in corelatie cu interesele de ansamblu ale economiei nationale,adica sa se tina seama de multiplele efecte create in avalul si amontele domeniului respectiv al productiei materiale.
Sensul eficientei activitatii productive,a utilizarii resurselor,difera dupa nivelurile organizatorice ale economiei,interesele care se urmaresc,locul unde se desfasoara actiunea.Astfel,pe ansamblul economiei eficienta se exprima prin sporul de produs national net pe unitatea de efort,iar la scara unei societati comerciale eficienta se exprima prin nivelul productivitatii muncii,al costurilor unitare de productie,al rentabilitatii.
|
|
| |
|
| #36 |
|
|
Convertibilitatea monetara si evolutia ei
Convertibilitate - însuşire legală a unei monede de a putea fi preschimbată cu o altă monedă în mod liber prin vînzare şi cumpărare pe piaţă, în sensul că nu există restricţii nici cu privire la suma de preschimbat, nici la scopul preschimbării – plăţi pentru tranzacţii curente sau mişcări de capital – şi nici la calitatea celui care efectuează preschimbarea: rezident al ţării în care se efectuează operaţia sau nerezident.
Monedă – piesă de metal (aur, argint, cupru etc) care se prezintă în general sub formă de disc plat şi serveăte ca mijloc de circulaţie, de plată şi eventual de tezaurizare. Spre deosebire de bani, nu este un termen generic, ci se referă la un anumit fel de bani şi anume la piesele de metal cu valoare proprie deplină sau inferioară valorii nominale.
Piaţa trebuie să permită o confruntare permanentă a cererii şi ofertei şi să comunice cu pieţele străine. Interesul pentru convertibilitate poate fi formulat astfel:
a) prin convertibilitate se creează premisele determinării exacte a eficienţei comerţului exterior în ansamblu şi a fiecărei tranzacţii în parte şi pe plan mai general, a întregii producţii a ţării.
b) ca urmare a convertibilităţii, produsele ţării se află într-o concurenţă reală cu produsele celorlalte ţări, îmbunătăţirea activităţii de producţie, creşterea productivităţii muncii, ridicarea nivelului tehnic, calitativ şi estetic al produselor sînt stimulate.
c) convertibilitatea face posibilă restructurarea permanentă a economiei prin dezvoltarea producţiei sectoarelor şi produselor celor mai eficiente cerute la export.
d) din punct de vedere financiar, convertibilitatea contribuie la realizarea echilibrului valutar-financiar, moneda naţională putînd fi utilizată - desigur vremelnic şi în anumite limite – pentru acoperirea unor eventuale dezechilibre ale balanţelor plăţilor.
e) cursurile valutare în general şi valoarea monedei naţioale în special sunt puse pe o bază economică, ele rezultînd din cererea şi oferta de pe piaţa valutară. Trecerea la convertibilitate poate fi deci considerată ca fiind un rezultat al atingerii unui nivel mai înalt de dezvoltare şi eficienţă economică şi totodată ca un instrument de perfecţionare a relaţiilor
|
|
| |
|
| #37 |
|
|
comerciale şi financiare internaţionale în scopul lărgirii şi diversificării schimburilor economice.
Convertibilitatea înlesneşte comerţul cu străinătatea şi creşterea eficienţei acestuia. O ţară cu monedă convertibilă poate face comerţ cu toate celelalte ţări, pe pieţele unde obţine cel mai mare avantaj. Cu toate acestea, puţine ţări au putut introduce convertibilitatea liberă. ÃŽn perioada interbelică, numeroase ţări au trebuit să renunţe la convertibilitate din cauza condiţiilor economice potrivnice. România nu a avut monedă convertibilă decît 3 ani: 1929-1932. După cel de-al doilea război mondial, convertibilitatea a devenit unul din principiile fundamentale sistemului monetar internaţional din 1944. Cele mai importante state vest-europene au trecut însă la convertibilitate de-abia în 1958.
ÃŽn viaţa economică şi în vocabularul de specialitate, convertibilitatea şi-a făcut apariţia odată cu crearea bancnotelor.
ÃŽntrucît la origine bancnota a derivat din chitanţa eliberată de bancher clientului care depunea la el o cantitate de aur din motive de securitate şi comoditate, acest instrument a păstrat multă vreme caracterul de angajament subscris de banca emitentă de a plăti la cerere, în monede de aur, suma înscrisă pe bilet, deoarece biletul nu era altceva decît un reprezentant al aurului. Această însuşire a bancnotei de a fi oricînd transformabilă în aur a fost denumită convertibilitate. Ea a emanat deci din concepţia că bancnota este emisă şi circulă în locul aurului.
ÃŽn accepţia clasică, convertibilitatea s-a efectuat prin urmare în aur (sau argint în cazul etalonului argint). Sistemele monetare bazate pe aur sau argint, precum şi pe bimetalism, aşa cum funcţionau înainte de 1914, prevedeau obligaţia necondiţionată a băncii de emisiune de a achita prezentatorilor de bancnote, oricare ar fi fost ei – rezidenţi sau nerezidenţi – suma în metal corespunzătoare valorii nominale a bancnotelor prezentate şi conţinutului de metal preţios stabilit prin lege pentru unitatea monetară respectivă.
La acest capitol, putem menţiona faptul că convertibilitatea face parte din noţiunile şi instituţiile care au cunoscut importante modificări de conţinut. Astfel: pe vremea cînd sistemele monetare naţionale se bazau pe etalonul aur, pe etalonul argint sau pe bimetalism, convertibilitatea însemna dreptul deţinătorului unei sume în bancnote de a pretinde în schimb de la banca emitentă cantitatea de aur (argint) corespunzătoare valorii nominale a bancnotelor şi conţinutului de metal stabilit prin lege pentru unitatea monetară respectivă. Convertibilitatea era asigurată prin stocul de acoperire (aur, valută) deţinut obligatoriu de bancă, care reprezenta a doua garanţie a emisiunii, alături de garanţia principală a portofoliului de scont.
|
|
| |
|
| #38 |
|
|
Este de la sine înţeles că în condiţiile etalonului aur, moneda naţională era convertibilă şi în valute în sensul că deţinătorul putea obţine preschimbarea ei în valuta oricărei alte ţări la cursul oficial, paritar, adică la raportul dintre conţinuturile de aur ale monendelor în cauză. Această convertibilitate în valută era însă subsidiară: ea deriva în mod logic din convertibilitatea în aur, singura care avea un caracter definitoriu pentru moneda naţională a unei ţări.
Pentru a face faţă operaţiilor de convertire, băncile de emisiune erau obligate prin legea lor constitutivă să-şi formeze şi să menţină o rezervă de aur, a cărei mărime fusese stabilită, pe baza experienţei, la 25-40% din suma bancnotelor aflate în circulaţie. Rezerva era denumită stocul de acoperire a bancnotelor. ÃŽn unele legi monetare, în rezervă erau cuprinse şi valute.
ÃŽn România, legea “pentru înfiinţarea unei bănci de scompt şi circulaţiuneâ€Â? din 17/29 aprilie 1880 a stabilit că “Banca Naţională a Românieiâ€Â? are privilegiul de a â€Â?emite bilete de bancă la purtător. Suma biletelor în circulaţiune va fi reprezentată prin valori lesne de realizat. Banca va trebui să aibă o rezervă metalică de o treime din suma biletelor emiseâ€Â?. ÃŽntr-un alt articol al legii de înfiinţare se arată că “biletele vor fi plătite la prezentare, la biroul băncii, în aur sau în monedă naţională de argintâ€Â?.
Aşadar, bancnotele Băncii Naţionale erau convertibile în aur sau argint, banca fiind obligată în acest scop să aibă o rezervă metalică echivalentă cu o treime din suma bancnotelor emise.
La început, legătura monedelor de hîrtie cu metalul monetar se realiza prin păstrarea în depozitele băncii emitente a aurului, ca activ de bilanţ, în timp ce moneda de hîrtie reprezenta o obligaţie a băncii faţă de viitorii posesori de bilete de bancă. ÃŽn această perioadă s-a menţinut convertibilitatea, moneda de hîrtie fiind preschimbată la cerere în aur. Convertibilitatea internă a monedelor de hîrtie este limitată şi după 1933 este exclusă definitiv, moneda de hîrtie şi moneda de cont rămînînd singurele forme de monedă în circulaţie.
Evoluţia convertibilităţii
Fiind la început un mecanism intern al economiei, prin care se echilibra cantitatea de monedă de hîrtie cu moneda-marfă (aurul), convertibilitatea a devenit în prezent o verigă de pătrundere a monedei naţionale în circuitul internaţional, parcurgînd un proces de transformări succesive, căpătînd în fiecare fază a evoluţiei trăsături specifice.
a) Convertibilitatea în condiţiile etalonului aur
Banca emitentă are obligaţia să achite la prezentarea bancnotelor suma în aur monedă corespunzătoare atât în valori nominale, cât şi conţinutului de metal preţios (valoare paritară).
Convertibilitatea era liberă, nelimitată, se realiza relativ automat, asigura menţinerea echilibrelor între nevoile economiei şi bancnotele puse în circulaţie.
|
|
| |
|
| #39 |
|
|
Treptat, banca nu a mai putut asigura stocul de acoperire în depozitele sale (25-40% din valoarea bancnotelor în circulaţie), trecîndu-se la convertibilitatea limitată şi apoi la convertibilitatea bancnotelor în aur lingouri, accesibilă doar celor care dispuneau de sume mari de bancnote.
b) Convertibilitatea aur-devize
Dispariţia convertibilităţii aur, în condiţiile sistemului aur-devize, a imprimat mecanismului convertibilităţii un nou conţinut, exprimat prin următoarele trăsături specifice:
– convertibilitatea se realiza într-o valută, convertibilă la rîndul ei în aur;
– banca de emisiune deţine în depozitul său valuta de rezervă accesibilă deţinătorului de monedă naţională, la cursul oficial;
– aurul aparţine băncii străine care a emis valuta de rezervă (convertibilitatea oficială între autorităţile publice);
– cursurile sunt supuse unor fluctuaţii continue şi multiple, în funcţie de cererea şi oferta pe piaţă (dispar punctele aurului).
c) Convertibilitatea actuală a monedelor naţionale
Trecerea la cursurile flotante, renunţarea la convertibilitatea oficială, nu dispensează decît parţial băncile de obligaţia de convertire, banca de emisiune intervenind adesea pe piaţă pentru a susţine cursul, altfel spus, pentru a garanta, cel puţin potenţial, dreptul general de procurare de valută de pe piaţă şi de folosire liberă a acesteia pentru a efectua plăţi şi tranzacţii cu partenerii străini.
ÃŽn acest sens, convertibilitatea reprezintă capacitatea unor monede de a circula liber pe plan internaţional, capacitate garantată de puterea de cumpărare cu care fiecare economie înzestrează propria monedă, adică gama de bunuri şi servicii ce poate fi procurată în orice moment cu moneda respectivă.
ÃŽn principiu, fiecare îară subordonează convertibilitatea unei anumite politici monetare care protejează interesele naţionale, manifestîndu-se printre altele, ca un mijloc de liberalizare a schimburilor comerciale externe. ÃŽn acest sens, în relaţiile de curs de schimb, moneda naţională poate fi subevaluată sau supraevaluată. Susţinerea cursului se realiza în cadrul unor mecanisme de echilibrare în cadrul cărora, în funcţie de raportul valoric între export şi import este utilizată valuta de rezervă sau valuta vizată de interesele statale.
Dacă se consideră optim un anumit curs al unor moede străine faţă de moneda naţională, fie acesta Cs, vor exista două situaţii:
dacă E < I => I = E + valută
|
|
| |
|
| #40 |
|
|
dacă E > I => I + valută = E.
Mecanismele de echilibrare se circumscriu deci relaţiilor dintre cererea şi oferta de valută, fiind o reeditare a mecanismelor specifice existenţei punctelor aurului.
a) Convertibilitatea în condiţiile etalonului aur-monedă
Ca noţiune şi ca operaţiune bancară, convertibilitatea a apărut deci în condiţiile etalonului aur, mai precis în condiţiile etalonului aur-monedă. ÃŽn această etapă, convertibilitatea a fost de tip individualist, în sensul că ea reprezenta mijlocul prin care un deţinător de bancnote putea verifica în permanenţă capacitatea băncii de emisiune de a face dovada concretă a caracterului reprezentativ al bancnotei. Totodată, convertibilitatea constituia o posibilitate de obţinere de la această bancă a aurului sau a anumitor valute ca mijloc de plată în străinătate.
ÃŽn cadrul sistemului bănesc bazat pe etalonul aur, convertibilitatea nu avea însă numai scopul de a dovedi populaţiei că bancnota este echivalentă cu aurul, deci că aurul poate fi obţinut oricînd în schimbul ei, sau de a procura anumite instrumente de plată. Ea mai deţinea o funcţie deosebit de importantă, aceea de a menţine echilibrul dintre masa banilor în circulaţie şi nevoile de bani ale economiei. Dacă masa banilor depăşea la un moment dat aceste nevoi, bancnotele începeau să se deprecieze, provocînd o pagubă deţinătorilor. Pentru evitarea pagubei, o parte din deţinătorii de bancnote le converteau în aur, singura marfă care avea preţ fix (banca de emisiune era obligată să efectueze oricînd convertirea potrivit conţinutului legal de aur al unitîăţii monetare). Prin convertire, o cantitate de bancnote se înapoia la bancă, degrevînd circulaţia, iar aurul era tezaurizat. Invers, dacă numerarul în circulaţie se rărea, o parte din aurul tezaurizat era scos din tezaur şi predat băncii pentru a se obţine bancnote, deoarece puterea de cumpărare a bancnotelor, prin rărirea lor, crescuse. Aceste bancnote reintrau în circulaţie, completînd nevoile de numerar.
Importanţa convertibilităţii în regimul etalonului aur mai era determinată şi de rolul acesteia în formarea cursurilor valutare. Debitorul putea plăti în aur sau în valute nu numai în funcţie de cele stabilite cu creditorul, dar şi în funcţie de convenienţă. Acelaşi privilegiu avea şi creditorul. Atunci când cursul valutar creştea din cauza unei cereri masive de valute la un moment dat, pentru debitor putea deveni mai avantajos să convertească moneda naţională în aur şi să expedieze aurul creditorului străin. ÃŽn felul acesta, cursul valutelor nu putea creşte peste paritatea legală plus cheltuielile de ambalare, asigurare şi transport necesitate de plata în aur. Această limită superioară a fluctuaţiei cursului valutar, determinată de convertibilitate, a fost numită punctul de aur superior, de la care plata nu mai avea sens să se facă în valută, ci se efectua prin ieăire de aur din ţară. Invers, cursul valutar nu putea scădea sub limita de intrare a aurului în ţară, deci sub punctul de aur inferior, de la care
|
|
| |
|
