E=mc2
Forum de discutii libere
Subiecte din
Stiinta - Filosofie-Religie
Prezentari de subiecte tangentiale
Paranormal - Astrologie - Minuni geografice
Sfaturi practice
Meditatii online pentru bacalaureat
|
Nou pe simpatie:
sayler_moon_19 25 ani
 | Femeie
25 ani
Bacau
cauta Barbat
26 - 46 ani |
|
|
E=mc2InregistrareLoginPozeNu sunteti logat. Lista Forumurilor Pe Tematici
|
| #31 |
|
|
din programul apelant, valori reprezentand parametrii de intrare. Parametrii formali sunt variabile simbolice in care lucreaza subprogramul. Ele sunt declarate in antetul subprogramului si sunt cunoscute numai in interiorul subprogramului. La apelarea procedurii se specifica parametrii efectivi sau actuali prin intermediul instructiunii procedurale. Parametrii efectivi reprezinta variabilele cu care subprogramele lucreaza efectiv in momentul activarii.
Declararea procedurii se face folosind:
PROCEDURE nume_procedura(lista parametrii)
-parametrii precizati la scrierea proedurii sunt parametrii formali si se separa prin ‘ ; ’
-pentru fiecare parametru se precizeaza numele si tipul acestuia.
Apelarea procedurii :
Pentru a executa o procedura aceasta trebuia apelata. La apel se da numele procedurii si valorile concrete ale parametrilor care se separa prin punct si virgula.
Ex : procedure citire(n :integer ; k :char) ;
Begin
…..
end;
Cand se apeleaza o procedura, modulul apelant a abandonat temporar, si se executa procedura. In timpul executiei procedurii, parametrii formali sunt inlocuiti in tot corpul procedurii cu parametrii actuali (valori concrete). Dupa executarea procedurii se revine in modulul apelant la linia imediat urmatoare celei care a facut apelul. Parametrii formali si parametrii efectivi nu e obligatoriu sa aiba acelasi nume dar trebuie sa existe o concordanta de numar, tip si ordine.
DECLARAREA SI APELUL FUNCTIILOR
O functie e un subprogram care calculeaza si returneaza programului apelant o singula valoare. Aceasta valoare este asociata numelui functiei. Iar tipul poate fi simplu, string sau reper. Valoarea returnata de functie nu poate avea alt tip structurat decat string.
Declararea unei functii:
FUNCTION nume_functie(lista parametrii formali): identificator de tip;
-nume_functie reprezinta numele functiei, al carei tip este ‘identificator de tip’
-identificator de tip = nume de tip simplu: STRING sau REPER;
Blocul functiei trebuie sa contina obligatoriu o instructiune de atribuire prin care identificatorul functiei primeste valoarea unei expresii.
Identificatorul functiei nu are voie sa apara in partea dreapta a unor atribuiri decat daca functia este recursiva.
Apelul unei functii decurge astfel:
- se intrerupe calculul expresiei in care a aparul apelul functiei ;
- se transmit parametrii, daca exista, exact ca la proceduri ;
- se executa functia;
|
|
| |
|
| #32 |
|
|
METODA BACKTRACKING
Se aplica problemelor in care solutia poate fi reprezentata sub forma unui vector – x=(x1, x2, x3, …xk,… xn) € S, unde S este multimea solutiilor problemei si S=S1 x S2 x… x Sn, si Si sunt multimi finite avand s elemente si xi € si , (¥)i = 1..n.
Pentru fiecare problema se dau relatii intre componentele vectorului x, care sunt numite conditii interne ; solutiile posibile care satisfac conditiile interne se numesc solutii rezultat. Metoda de generare a tuturor solutiilor posibile si apoi de determinare a solutiilor rezultat prin verificarea indeplinirii conditiilor interne necesita foarte mult timp.
Metoda backtracking evita aceasta generare si este mai eficienta. Elementele vectorului x, primesc pe rand valori in oridinea crescatoare a indicilor, x[k] va primi o valoare numai daca au fost atribuite valori elementelor x1.. x[k-1]. La atribuirea valorii lui x[k] se verifica indeplinirea unor conditii de continuare referitoare la x1…x[k-1]. Daca aceste conditii nu sunt indeplinite, la pasul k, acest lucru inseamna ca orice valori i-am atribui lui x[k+1], x[k+1], .. x[n] nu se va ajunge la o solutie rezultat.
Metoda backtracking construieste un vector solutie in mod progresiv incepand cu prima componenta a vectorului si mergand spre ultima cu eventuale reveniri asupra atribuirilor anterioare.
Metoda se aplica astfel :
1) se alege prima valoare sin S1 si I se atribuie lui x1 ;
2) se presupun generate elementele x1…x[k-1], cu valori din S1..S[k-1]; pentru generarea lui x[k] se alege primul element din S[k] disponibil si pentru valoarea aleasa se testeaza indeplinirea conditiilor de continuare.
Pot aparea urmatoarele situatii :
a) x[k] indeplineste conditiile de continuare. Daca s-a ajuns la solutia finala (k=n) atunci se afiseaza solutia obtinuta. Daca nu s-a ajuns la solutia finala se trece la generarea elementului urmator – x[k-1] ;
b) x[k] nu indeplineste conditiile de continuare. Se incearca urmatoarea valoare disponibila din S[k]. Daca nu se gaseste nici o valoare in S[k] care sa indelineasca conditiile de continuare, se revine la elementul x[k-1] si se reia algoritmul pentru o noua valoare a acestuia. Algoritmul se incheie cand au fost luate in considerare toate elementele lui S1.
Problemele rezolvate prin aceata metoda necesita timp mare de executie, de aceea este indicat sa se foloseasca metoda numai daca nu avem alt algoritm de rezolvare.
Daca multimile S1,S2,…Sn au acelasi numar k de elemente, timpul necesar de executie al algoritmului este k la n. Daca multimile S1, S2.. Sn nu au acelasi numar de elemente, atunci se noteaza cu ‘m’ minimul cardinalelor multimilor S1..Sn si cu ‘M’, maximul. Timpul de executie este situat in intervalul [m la n .. M la n]. metoda backtracking are complexitatea exponetiala, in cele mai multe cazuri fiind ineficienta. Ea insa nu poate fi inlocuita cu alte variante de rzolvare mai rapide in situatia in care se cere determinarea tuturor solutiilor unei probleme.
|
|
| |
|
| #33 |
|
|
Prin recursivitate se intelege faptul ca un subprogram se apeleaza pe el insusi, apelul aparand atunci cand subprogramul este inca activ. Exista doua tipuri de recursivitate:
1) recursivitate directa – cand un subprogram se autoapeleaza in corpul sau ;
2) recursivitate indirecta – cand avem doua subprograme (x si y), iar x face appel la y si invers ;
Se folosesc algoritmi recursivi atunci cand calculele aferente sunt descrise in forma recursiva.
Recursivitatea este frecvent folosita in prelucrarea structurilor de date definite recursiv. Un subprogram recursiv trebuie scris astfel incat sa respecte regulile :
a) Subprogramul trebuie sa poata fi executat cel putin o data fara a se autoapela ;
b)Subprogramul recursiv se va autoapela intr-un mod in are se tinde spre ajungerea in situatia de executie fara autoapel.
Pentru a permite apelarea recursiva a subprogramelor, limbajul Pascal dispune de mecanime speciale de suspendare a executiei programului apelant, de salvare a informatiei necesare si de reactivare a programului suspendat .
Pentru implementarea recursivitatii se foloseste o zona de memorie in care se poate face salvarea temporala a unor valori. La fiecare appel recursiv al unui subprogram se salveaza in aceasta zona de memorie starea curenta a executiei sale.
Desi variabilele locale ale subprogramului apelant au aceleasi nume cu cele ale subprogramului apelat, orice referire la acesti identificatori se asociaza ultimului set de valori alocate in zona de memorie. Zona de memorie ramane alocata pe tot parcursul executie subprogramului apelat si se dealoca in momentul revenirii in programul apelat. Zona de memorie nu este gestionata explicit de programator ci de catre limbaj.
La terminarea executiei subprogramului apelat recursiv, se reface contextul programului din care s-a facut apelul. Datorita faptului ca la fiecare autoapel se ocupa o zona de memorie, recursivitatea este eficienta numai daca numarul de autoapelari nu este prea mare pentru a nu se ajunge la umplerea zonei de memorie alocata.
Recursivitatea ofera avantajunl unor solutii mai clare pentru probleme si a unei lungimi mai mici a programului. Ea prezinta insa dezavantajul unui timp mai mare de executie si a unui spatiu de memorie alocata ami mare. Este de preferat ca atunci cand programul recursiv poate fi transformat intr-unul iterativ sa se faca apel la cel din urma.
|
|
| |
|
| #34 |
|
|
Multimedia
Multimédia... ce mot apparu dans les dictionnaires en 1980. La multimédia trouve sa place dans notre vie, dans la salle du jeux, au bureau, en classe, et même a la cuisine. Les fabricants vendent un nombre immense d’ordinateurs. Aussi dans les familles l’ordinateur s’installe. La cause en est que la prix des ordinateurs est en chute.
Pour dire un nombre, les Français sont trois fois plus nombreux sur le Web que l’année dernière.
L’Internet
Le média où information circule sur tout le monde. On a besoin d’un modem et d’un fournisseur d’accès pour surfer. Le principe de la transmission d’information est un peu comme du morse. C'est simplement une connexion d'ordinateurs, qui envoient des informations, qui sont transformée en impulsions électriques. Cette innovation offre beaucoup d’information dans nos maisons.
Sur Internet, il est possible de parler avec d'autres gens dans des espaces de dialogue. On peut télécharger des textes , des images, de la musique... Avec un logiciel spécial on peut envoyer et recevoir des courriers électroniques.
L'Internet est un monde virtuel où il n'y a pas de frontières.
L'Internet peut être une drogue pour des gens . Ils n'ont pas de relations en réalité, il vont sur Internet car c'est le monde dans lequel ils vivent.
L'Internet offre un grand choix d'informations. Chaque homme peut placer ses idéologies et informations extrémistes. C'est dangereux , parce que aussi des enfants jouent, sur net. Je ne pense pas qu'il soit possible de censurer des informations sur le net, mais on veut créer une organisation pour surveiller des informations.
La causerie
La causerie est une nouvelle forme de communication. Il est possible de parler avec n'importe quelle personne sur Internet. Un avantage de la causerie c'est qu'elle n'est pas si chère que téléphoner . Je pense le problème de la causerie c'est le manque du contact humaine. On se trouve devant l'ordinateur et lit le texte, On n'entend pas la voix ni on peut toucher l'autre . En plus , on ne peut savoir qui se trouve derrière l’écran. Pour beaucoup de gens il n'est pas nécessaire de connaître la personne avec laquelle on parle. Au sujet d'une forum c'est différent. Il y a des gens qui y viennent pour discuter. On ne se connaît pas, mais si on veut discuter ce n'est pas important. D'autre part, il y a des personnes qui cherchent une relation en causant. Ils sont anonymes et peuvent se créer une
|
|
| |
|
| #35 |
|
|
personnalité. En causant il est moins difficile de trouver un relation qu'en réalité. Les gens s’enfuissent de leur solitude.
L’ordinateur àl’école
Aussi dans les écoles la innovation des nouvelles technologies n’est pas en reste. Pour la éducation, l’ordinateur s’installe dans les classes. 1 milliard de francs par an est nécessaire pour acheter équipements pour les écoles. Il faut qu’en l’an 2000 les 12 millions d’élevés, de la maternelle àl’université, aient accès a des activités utilisant l’ordinateur. 82 % des lycées et 60% des collèges sont déjàbranches sur Internet. On veut que toutes les classes ont un adresse électronique. La installation des salles multimédias créait 300 postes d’enseignants. En physique, chimie et biologie, il y a des logiciels pour simuler certains phénomènes, qui serait en réalité trop dangereux ou coûteuses.
La travail avec l’ordinateur
Le multimédia pourrait créer plus d’un million d’emplois dans les cinq années àvenir chez des concepteurs de jeux, les créateurs d’effets spéciaux ou les éditeurs de CD- Rom.
Un grand avantage du Internet est que on peut travailler àla maison et envoyé le travaux sur Internet. On doit penser globalement, c’est a dire on peut travailler pour un organisation étrangère, sans quitter le pays où on habite.
Dans l’Internet il y a une grande offre dans le secteur tertiaire. C’est un grand marché, ou les entreprises vendent leurs produits. Il n’y a pas beaucoup de choses, qu’on ne peut pas trouver.
|
|
| |
|
| #36 |
|
|
RETELE
1. INETERNET
2. TIPURI DE RETELE
2.1 Retele de tip Client/Server
2.2 Retele de tip Peer-to-Peer
3. NIVELURILE UNEI RETELE
3.1 Nivelul fizic
3.2 Nivelul logic
3.3 Nivelul de retea
3.4 Nivelul de transport
3.5 Nivelul de aplicatii
4.TOPOLOGII LAN
4.1 Retele de tip magistrala
4.2 Retele de tip stea
4.3 Retele de tip ring
4.4 Retele de tip magistrala in stea
5. RETEAUA WAN
6. LISTA ABREVIERILOR
|
|
| |
|
| #37 |
|
|
1. INTERNET
Pentru a intelege Internet-ul, trebuie mai intai sa stii ce este.Internet-ul este o grupare de diverse retele, ARPANET (o retea WAN experimentala) a fost prima. ARPANET a inceput in 1969, acest Packet Switched Network experimental folosea Network Control Protocol (NCP). NCP a fost protocolul oficial din 1970 pana in 1982 al
Internet-ului (cunoscut si sub numele de DARPA Internet sau ARPA Internet). La inceputul anilor 80 DARPA a creat Transmission Control Protocol/Internet Protocol (TCP/IP) care a devenit protocolul oficial de azi.
Din aceasta cauza, in 1983 ARPANet sa separat in doua retele, MILNET si ARPANET (amandoua inca facand parte din DDN).
Expansiunea retelelor Local Area Networks (LAN) si Wide Area Networks (WAN) a ajutat Internet-ul sa conecteze 2,000+ de retele.Retelele includ NSFNET, MILNET, NSN, ESnet and CSnet.
Retelele leaga impreuna de la doua pana la mii de PC-uri, permitandu-le sa foloseasca in comun fisiere si alte resurse. In plus, o retea poate centraliza getionarea unei baze mari de date de PC-uri, astfel ca toate operatiile cerute de coordonarea securitatii, salvarea de siguranta, modernizari si control se pot desfasura intr-un singur loc. Lucrul in retea a devenit atat de important pentru operatiile uzuale efectuate de calculatoarele personale, incat este inclus in noile sisteme de operare si este folosit atat acasa cat si la birou.
2. TIPURI DE RETELE
Urmeaza prezentare catorva tipuri de retele (atat locale cat si globale). Voi incerca sa fac o trecere in revista a topologiilor de retea, a catorva modalitati de conectare la o retea precum si a catorva protocoale de retea.
Avem in primul rand doua mari categorii de retele: retele de tip LAN (Local Area Network) si retele de tip WAN (Wide Area Network).
· Retea LAN este constituita din mai multe calculatoare care alcatuiesc o retea, de regul reteaua e construita in interiorul unei cladiri sau cel mult pe o distanta de cateva cladiri (din cauza unor restrictii de tip hardware – Exceptie fac LAN-urile cu transmisie de date prin cablu cu fibra optica).
· LAN – Topologie de retea: Retelele de acest tip pot fi construite in mai multe feluri ce difera intre ele prin intermediul modului de conectare a calculatoarelor intre ele.
2.1 Retele de tip Client/Server: folosesc un calculator separat(server) care lucreaza la nivel centralizat cu toate fisierele si efectueaza serviciile de tiparire pentru mai multi utilizatori. Clientii din retea sunt statii de lucru (workstations) si sunt conectate la server. Clientii sunt reprezentati in general de calculatoare puternice dar pot aparea si calculatoare mai slabe in timp de Serverul este in genere un calculator foarte puternic, in comparatie cu calculatoarele care
|
|
| |
|
| #38 |
|
|
urmeaza a fi legate la el, si care este in asa fel configurat incat sa ofere cele mai rapide raspunsuri pentru clientii retelei si pentru a asigura cea mai buna protectie din retea pentru datele critice. Din cauza ca Serverul trebuie sa poata rezolva simultan mai multe solicitari este necesar ca el sa ruleze un sistem de operare (SO) care sa fie specific destinat acestui lucru: aici se recomanda in general orice SO de tip *NIX cum ar fi Linux, Unix, FreeBSD, dar si altele cum ar fi OS/2 sau Win NT. Acesta nu este tocmai momentul sa intru in detaliile acestor sisteme de operare dar ele folosesc cel mai bine asa numitele protocoale de retea(Subiect car va fi atacat mai tarziu).
2.2 Retele de tip Peer-to-Peer: nu folosesc acel calculator central numit Server, ci dimpotriva ele folosesc impreuna unitatile de disc si imprimantele sau de ce nu chiar fisiere si programe. Insa acest tip de retea are destul de multe defecte: deoarece pe un calculator de birou nu ruleaza calculatoare super-performante cu SO-uri de tip *NIX instalate exista pericolul destul de mare de altfel de a suprasatura statiile de lucru daca mai multi utilizatori acceseaza in acelasi timp resursele aceluiasi calculator.
3. NIVELURILE UNEI RETELE
Diversele niveluri ale unei retele: Comunicarea in retea are loc in cadrul a doua mari nivele – nivelul fizic si nivelul logic si a inca 3 nivele importante necesare pentru intelegerea modului de functionare a unei retele.
3.1 Nivelul fizic: Nivelul fizic se costituie din partea hardware a retelei si anume: placile de interfata ale retelei, cablurile de conectare, HUB-uri(amplificatoare de semnal – folosite in cazul in care calculatoarele se afla la o distanta mai mare dact distanta maxima pe care o poate atinge o placa de retea in transmiterea de date, de regula intre 100m pentru placi pe slot PCI si in jur de 300m pentru placi pe slot ISA), precum si orice alta componenta hardware care foloseste la comunicarea in retea. Deci nivelul fizic este nivelul palpabil al retelei.
3.2 Nivelul logic: Este nivelul la care se transforma orice variatie de tensiune electrica in cod binar pentru a putea fi trimise in nivelul fizic avand astfel loc comunicarea intre calculatoarele din retea.
3.3 Nivelul de retea: Acest nivel este responsabil de identificarea calculatoarelor din retea. Fiecare calculator din retea foloseste mecanismul de adresare existent in acest nivel pentru a transmite date la statia de lucru dorita.
3.4 Nivelul de transport: Nivelul de transport asigura receptionarea corecta a tuturor datelor trimise in retea. Acest nivel mai are si rolul de a restabili structura corecta a datelor a caror structura ar putea fi deteriorata in timpul transmisiei.
3.5 Nivelul de aplicatii: Acesta este de fapt soft-ul utilizat de o statia de lucru. Atunci cand se apeleaza o litera a unei unitati de disc din retea sau cand se
|
|
| |
|
| #39 |
|
|
tipareste la o imprimanta partajata in retea, programul respectiv foloseste nivelul de aplicatii pentru a transmite datele in retea.
4. TOPOLOGII LAN
Pentru aranjarea in retea a calculatoarelor se folosesc diferite metode numite topologii. Fiecare topologie are avantaje si dezavantaje dar totusi fiecare se potriveste cel mai bine in anumite situatii.
4.1 Retele de tip magistrala: In cadrul acestui tip de rete toate calculatoarele sunt interconectate la cablul principal al retelei. Calculatoarele conectate in acest tip de retea au acces in mod egal la toate resursele retelei. Pentru utilizarea cablului nivelul logic trebuie sa astepte pana se elibereaza cablul pentru a evita coliziunile de date. Acest tip de retea are insa un defect si anume: daca reteaua este intrerupte intr-un loc fie accidental fie prin adaugarea unui alt nod de retea atunci intreaga retea este scoasa din functiune. Este totusi una din cele mai ieftine moduri de a pune la cale o retea.
4.2 Retele de tip stea: Acest tip de retea face legatura intre calculatoare prin intermediul unui concentrator. Avantajul esential al acetui tip de retea este ca celelalte cabluri sunt protejate in situatia in care un calculator este avariat sau un cablu este distrus, deci din puct de vedere al sigurantei transmisiei de date este cea mai sigura solutie in alegerea configurarii unei retele mari caci prntru o retea mica exista un dezavataj de ordin finaciar constituit de concentrator care are un pret destul de ridicat.
4.3 Retele de tip ring: Tipul de retea circular face legatura intre calculatoare prin intermediul unui port de intrare (In Port) si a unui port de iesire (Out Port). In aceasta configuratie fiecare calculator transmite date catre urmatorul calculator din retea prin portul de iesire al calculatorului nostru catre portul de intrare al calculatorului adresat. In cadrul acestei topologii instalarea cablurilor este destul de dificila si atunci se recurge la un compromis intre acest tip de retea si cel de tip magistrala folosindu-se o unitate centrala care sa inchida cercul numita Media Acces Unit (MAU – unitate de acces a mediilor).
4.4 Retele de tip magistrala in stea: La fel ca o retea hibrida stea-cerc reteaua de tip magistrala in stea face apel la o unitate centrala (MAU) prin care se realizeaza legaturile intre calculatoare.
Pentru a prefigura trecerea la alt tip de retele si anume retele WAN voi vorbi in cele ce urmeaza despre nivelul fizic in mare parte si voi aminti si cateva elemente de comunicare in retea.
In cadrul oricarei retele exista cel putin doua componente hardware care de altfel sunt obligatorii. Una dintre aceste componente este constituita din placa de interfata cu reteaua (placi Ethernet, ARCnet, Token Ring, sau modem-uri). Aceste placi pot fi impartite pe categorii de viteza: exista placi lente care nu depasesc in transferul de date 10MB/s (este cazul unor adaptoare Ethernet mai vechi sau ale placilor conectate pe un slot ISA), apoi exista placi rapide – care pot atinge viteze situate pana la 100MB/s (majoritatea placilor actuale sunt capabile sa atinga
|
|
| |
|
| #40 |
|
|
aceasta rata de transfer daca sistemul de cablaj este corespunzator), si placi care impreuna cu un sistem de cabluri de fibra optica pot atinge viteze intre 155 – 660MB/s si se preconizeaza ca in viitor unele placi care se vor conforma standardului ATM (Asynchronous Transfer Mode) vor putea atinge viteze de transfer de 2GB/s. Bineinteles intre aceste tipuri de retele exista semnificative diferente de cost.
Daca tot am vorbit la un moment dat de sistemul de cablaj atunci sa atacam un pic mai pe indelete cateva tipuri mai importante de cabluri existente la ora actuala pe piata. In prezent cel mai raspandit mediu de retea locala este Ethernet cu cablu bifilar torsadat neecranat (10BaseT). Acest tip de cablu este similar cu cel utilizat in liniile telefonice.
Mai este denumit si cablu si cablu de categoria a 3-a sau cablu telefonic UTP, fiind catalogat in functie de o grila care cuantifica posibilitatea de transmisie de date. Codul acestui cablu in SUA este 24 AWG (un standard care stabileste diametrul conductorilor electrici), este din cupru masiv, cu o impedanta carac. de 100-105W si cu cel putin 6 rasuciri pe metru.
In continuare iata cateva tipuri de cabluri care sunt in conformitate cu standardul IBM:
Cablul de tip 1. Este construit din cupru si serveste numai la transferul de date. Consta din doua cabluri bifilare torsadate, din conductoare masive de calibrul 22, ecranat atat cu folie cat si cu tesatura metalica si acoperit cu un invelis de PVC.
Cablu de date si telefonic de tip 2. Serveste atat pentru transmisia de date cat si pentru convorbiri telefonice. Este similar cu cablul de tip 1 dar are patru perechi aditionale de cabluri torsadate (calibru 22) – se gaseste in variante plenum si nonplenum.
Cabluri bifilare torsadate, telefonice de tip 3. Constau in 4 de cabluri de calibru 24 in PVC. Este echivalent cu specificatia IBM Rolm si este disponibil sub forma plenum. Este neecranat si nu este tot atat de imun la zgomot ca acela de tip 1 atunci cand este folosit pentru date.
Cablu din fibre optice de tip 5. Contine fibre optice multimod de 100/140 microni (miez de 100 microni inconjurat de un strat de 140 microni). Acesta nu este definit in specificatiile IBM.
Cablu undercarpet de tip 8. Este util in birouri sau zone unde nu exista pereti permanenti. Consta din doua perechi de conductoare masive de calibru 26 intr-un invelis plat.
Despre protocoalele utilizate de nivelul logic al retelei voi pomeni la urmatorul mare tip de retea si anume WAN. Nu voi descrie un WAN oarecare ci chiar pe cel mai mare dintre toate si anume Reteaua Retelelor sau Super Reteaua: INTERNET-ul
|
|
| |
|
