E=mc2
Forum de discutii libere
Subiecte din
Stiinta - Filosofie-Religie
Prezentari de subiecte tangentiale
Paranormal - Astrologie - Minuni geografice
Sfaturi practice
Meditatii online pentru bacalaureat
|
Nou pe simpatie:
sexyindianca la Simpatie.ro
 | Femeie
24 ani
Ilfov
cauta Barbat
24 - 53 ani |
|
|
E=mc2InregistrareLoginPozeNu sunteti logat. Lista Forumurilor Pe Tematici
|
| #11 |
|
|
Dar la fel de posibilă este şi o altă variantă: Tora ne spune mai întâi că „Noah a găsit îndurare în ochii lui Dumnezeuâ€Â? şi apoi că „Noah mergea cu Dumnezeuâ€Â?. Care este diferenţa dintre aceste două ipostaze?
Prima ipostază este ipostaza pasivă a lui Noah, cea în care el este ales de către Dumnezeu doar în comparaţie cu ceilalţi oameni care trăiau pe pământ la acea dată. De altfel, Tora foloseşte pentru Dumnezeu numele care exprimă atributul milei divine, Haşem. ÃŽn ipostaza a doua, Noah este activ, pentru că el este cel care „merge cu Dumnezeuâ€Â?, pe căile Sale. Iar Tora punctează acest lucru prin folosirea unui alt nume pentru Dumnezeu, acela de Elokim, simbol al justiţiei divine. Cu alte cuvinte, în prima ipostază lui Dumnezeu i se face milă de Noah, în cea de-a doua Noah devine, prin acţiunile şi credinţa sa, demn de a fi ales salvatorul lumii.
Şi cu asta s-ar părea că problemele sunt rezolvate... Şi totuşi, al treilea citat prezentat în debutul comentariului îl prezintă din nou pe Noah într-o lumină defavorabilă. „Noah, cu fiii, soţia sa şi soţiile fiilor săi împreună cu ei, au intrat în Arcă din cauza apelor Potopului.â€Â?, spune Tora. Deşi aparent citatul acesta nu spune lucruri noi, comentatorii au alte opinii în această privinţă. „Din cauza apelor Potopuluiâ€Â?, spun comentatorii, de aceea a intrat Noah în arcă, şi nu pentru că Dumnezeu îi poruncise. „Noah era dintre aceia cu credinţă slabă. Credea şi nu credea că Potopul va veni şi nu a intrat în arcă decât atunci când a fost obligat de către ape.â€Â?, spune Raşi. Până şi animalele au venit în arcă pentru că aşa îi poruncise Dumnezeu lui Noah! [Geneza 7:9]
|
|
| |
|
| #12 |
|
|
Iată-l aşadar pe Noah pe rând pus la zid şi glorificat... Despre alegerea lui ca salvator al vieţii pe pământ nu se poate spune decât că a fost parţial un merit al său şi parţial o decizie a lui Dumnezeu care a evaluat în totalitatea ei acea generaţie de oameni.
Dar Tora ne mai rezervă o surpriză. ÃŽn limba ebraică, primele cuvinte ale pericopei Noah sunt următoarele: „Ele toldot Noah, Noah iş ţadik tamim haia bedorotav.â€Â? ÃŽnţelepţii spun că o persoană al cărui nume este dublat în Tora (ca în „Noah, Noahâ€Â?) are cu siguranţă parte de lumea viitoare. Iată aşadar că Tora ne spune că, prin meritele sale sau prin bunăvoinţa divină, Noah şi-a asigurat un loc în Olam Haba (Lumea Viitoare).
„Ce importanţă are acest lucru?â€Â?, veţi spune poate. Are o mare importanţă, în special pentru ilustrarea modului în care iudaismul priveşte omenirea. Noah era neevreu! Iar iudaismul spune că şi neevreii pot avea parte de lumea viitoare, de lumea din apropierea lui Dumnezeu. Este un lucru extraordinar, un îndemn adresat întregii umanităţi de a deveni mai bună şi mai corectă, pentru că răsplata nu va întârzia să apară.
Spre deosebire de alte religii ale lumii, iudaismul nu spune (exclusivist, aş numi eu) că dacă nu eşti evreu eşti intrinsec rău şi că doar iudaismul este credinţa adevărată. Iudaismul afirmă răspicat, prin intermediul Torei (cuvântul lui Dumnezeu) şi al poveştii lui Noah că dacă eşti un om cinstit, integru şi respecţi un minim care să te califice drept OM, meriţi un loc la fel de bun în lumea viitoare ca primul şi cel mai însemnat dintre ţadikim. De altfel, cele şapte legi date de Dumnezeu fiilor lui Noah sunt cele şapte porunci pe care întreaga omenire are datoria să le respecte.
|
|
| |
|
| #13 |
|
|
Şi lucrurile nu se încheie aici... ÃŽn finalul pericopei Noah, atunci când Tora face legătura, din generaţie în generaţie, cu marele Avraham, un alt verset ne atrage atenţia printr-o afirmaţie similară despre Terah, tatăl acestuia: „Ele toldot Terah, Terah holid et Avram.â€Â? [Geneza 11.27] (“Aceştia sunt urmaşii lui Terah, Terah l-a avut pe Avram.â€Â?) Dar Terah era un idolatru! Cum ar fi putut oare Terah, nu numai închinător la idoli dar şi fabricant de statui cărora le conferea apoi aşa-zise “puteri divineâ€Â?, să aibă parte de lumea viitoare? Midraşul explică faptul că Terah (apropo, un alt neevreu!) a renunţat la toate acestea şi s-a căit obţinându-şi astfel locul în Olam Haba. ÃŽncă o lecţie valoroasă: aceea că nimănui, niciodată, nu i se închid porţile reîntoarcerii către Dumnezeu!
Şi încă un paragraf la fel de puternic ca şi cele comentate până acum: un al treilea cuplu de cuvinte duble este menţionat în ultimul citat de la începutul comentariului: “două câte două au venit la Noah în Arcă, mascul şi femelă, aşa cum îi poruncise Dumnezeu lui Noah.â€Â? („şnaim, şnaim, bau el Noah, el hateva, zahar venekeva, kaaşer ţiva Elokim et Noahâ€Â?). Şi iată ideea (cea mai frumoasă, zic eu, de până acum): numai doi câte doi, aşa cum a poruncit Dumnezeu, putem să ne câştigăm dreptul la lumea viitoare! Numai doi câte doi, băiat şi fată, în perechi pe care să nu le separe greutăţile vieţii, vom putea să ne integrăm în teva (arcă sau natură, în ebraică) şi să salvăm VIAŢA cu ce are ea mai frumos.
Să ne căutăm şi să găsim acea pereche şi să ajungem, prin faptele noastre, şnaim-şnaim, să fim „kaaşer ţiva Elokimâ€Â? – aşa cum a poruncit Dumnezeu!
Şi pentru că tot suntem în nota aceasta optimistă, mai am de adăugat o urare, pentru doi prieteni, Oana şi Ştefan, despre care am aflat chiar în timp ce scriam aceste rânduri că vor deveni în curând şnaim-şnaim, adică o pereche. Să fie drumul lor plin cu bucurii, sănătate, oşer ve’oşer (bogăţie şi fericire) şi cu mult Mazal Tov!
Şabat Şalom!
|
|
| |
|
| #14 |
|
|
Pericopa Vaera
Scurt şi cuprinzător
Dumnezeu îi făgăduieşte lui Moşe că îi va scoate pe evrei din robie, că îi va face “poporul Săuâ€Â? şi îi va duce în ţara promisă. Moşe este trimis încă o dată la Faraon. Se face o enumerare a copiilor celor 12 „iniţiatori de triburiâ€Â? din Israel. Moşe încearcă să “scapeâ€Â? de misiune, însă Dumnezeu îi dă asigurări că toate greutăţile vor fi depăşite în final. Se dau, pe rând, şase din cele zece plăgi cu care Dumnezeu a lovit Egiptul: prefacerea apei în sânge, broaşte, păduchi, muşte, moartea vitelor, bube şi grindină. Faraon şi slujitorii săi refuză să permită poporului evreu să meargă în deşert pentru a-L sluji pe Dumnezeu timp de trei zile.
|
|
| |
|
| #15 |
|
|
Dvar Tora
„Dumnezeu le-a vorbit lui Moşe şi lui Aharon, spunând: «Când Faraonul îţi va vorbi, spunând ‘Fă o minune pentru tine’, să îi spui lui Aharon: ‘Ia-ţi toiagul şi aruncă-l în faţa lui Faraon. Se va transforma în şarpe!’»
Moşe a venit cu Aharon la Faraon şi aşa au făcut, aşa cum poruncise Dumnezeu: Aharon a aruncat toiagul în faţa lui Faraon şi în faţa servitorilor lui şi acesta a devenit un şarpe. Faraonul, la rândul lui, şi-a chemat oamenii înţelepţi şi vrăjitorii şi ei de asemenea, magii (hartumei) Egiptului au făcut la fel cu incantaţiile lor. Fiecare şi-a aruncat toiagul şi acestea s-au transformat în şerpi. Şi toiagul lui Aharon a înghiţit toiegele lor. Inima lui Faraon s-a întărit şi nu i-a ascultat, aşa cum spusese Dumnezeu.â€Â? [Exodul 7:8-13]
|
|
| |
|
| #16 |
|
|
Un spectacol de magie este de obicei „iuţeală de mână şi nebăgare de seamăâ€Â?. Cel puţin aşa se defineşte în cele mai multe cazuri un spectacol de magie al zilelor noastre... ÃŽnsă ce ne facem cu spectacolul de magie pe care îl inaugurăm în pericopa din această săptămână, Vaera? Oare se încadrează şi el în această categorie?
Pentru un ochi neantrenat, pericopa din această săptămână pare un joc „de-a magiaâ€Â?. Şi asta pentru că în câteva zeci bune de versete ceea ce Tora ne prezintă este aidoma unui spectacol: se trage cortina şi intră Moşe şi Aharon, îşi fac numărul, transformă toiege în şerpi, apă în sânge, aduc broaşte, lăcuste, animale sălbatice şi multe altele, apoi ies din scenă. Se trage cortina din nou şi intră în scenă magii Egiptului care transformă şi ei toiege în şerpi, apă în sânge, aduc broaşte, pentru ca mai apoi să se „retragă din concursâ€Â?, exclamând: „Acesta este degetul lui Dumnezeu!â€Â? [Exodul 8:15]
Fantastic, nu? Lumini, ieşiri la rampă, incantaţii şi miracole, un adevărat „showâ€Â?... Ce se întâmplă de fapt? Pentru ce şi pentru cine tot acest spectacol?
ÃŽn urmă cu doar o pericopă, în versetul 5:2 din Exodul, la prima întâlnire dintre Moşe şi Faraon, acesta din urmă întreba cu neruşinare: „Cine este acest Haşem (Dumnezeu), ca eu să ÃŽl ascult şi să las pe Israel să plece?â€Â? Răspunsul la întrebările de mai sus pare că se află chiar în acest verset: Spectacolul egiptean are loc pentru ca Faraon (iată cine!) să înveţe cine este Dumnezeu, cine conduce cu adevărat lumea (iată ce!). Dar lucrurile nu sunt chiar atât de simple...
„Spectacolulâ€Â? din Egipt şi cele zece episoade (plăgi) ale sale, nu este realizat pentru un singur spectator, Faraon! ÃŽn public sunt şi evreii, şi servitorii Faraonului, şi Moşe şi Aharon, şi poporul egiptean. Să vedem cum trebuie de fapt privit acest spectacol, din punctul de vedere al fiecărei categorii de spectatori...
|
|
| |
|
| #17 |
|
|
BEEINEI MOŞE (Prin ochii lui Moşe)
ÃŽn pericopa anterioară, Şmot, Moşe este faţă în faţă cu Dumnezeu şi, deşi Acesta îi promite că salvarea evreilor din Egipt este iminentă, el se îndoieşte. Dumnezeu ÃŽnsuşi îi sporeşte aceste temeri, spunându-i că evreii nu îl vor crede, că Faraon nu îl va asculta, că va fi nevoie de „semne şi minuniâ€Â? pentru a realiza Exodul.
Pentru Moşe, un om crescut la curtea Faraonului şi în consecinţă „liberâ€Â? de toate greutăţile sclaviei, promisiunea lui Dumnezeu că lucrurile vor fi rezolvate ar fi trebuit să fie suficientă. Dar nu s-a întâmplat aşa! ÃŽl vedem pe Moşe, în pericopa trecută, cum se roagă disperat să fie absolvit de misiunea pe care urmează să o întreprindă, să fie scutit de a aduce Cele Zece Plăgi asupra Egiptului, să fie scutit de o confruntare directă cu Faraonul. Comentatorii Torei explică această ezitare a lui Moşe nu printr-o lipsă de încredere în Dumnezeu, ci printr-o lipsă de încredere în oameni: Moşe s-a temut că evreii nu vor asculta, că din cauza slabei lor credinţe Dumnezeu va hotărî să nu îi mai salveze şi astfel ÃŽşi va încălca promisiunea, făcând ca numele sfânt al Divinităţii să fie luat în derâdere (hilul Haşem).
Spectacolul egiptean a avut meritul de a-l convinge pe Moşe de ceea ce poate Dumnezeu să facă, de cum poate El, prin „semne şi minuniâ€Â? să îi readucă pe evrei la credinţă şi să distrugă imaginea falsă pe care Faraon o crease în jurul său, aceea de „zeuâ€Â? al Egiptului şi al întregii lumi.
|
|
| |
|
| #18 |
|
|
BEEINEI AHARON (Prin ochii lui Aharon)
Departe de a fi un simplu spectator, rolul lui Aharon în povestea Exodului a fost unul complex: el a trebuit să fie mâna dreaptă a lui Moşe şi cel care a „preluatâ€Â? parte din sarcini, pe care Moşe nu le putea duce la îndeplinire. De exemplu, punctează Raşi, Tora ni-l prezintă pe Aharon, nu pe Moşe, transformând apa Nilului în sânge! Moşe fusese ocrotit şi purtat de apele Nilului către fiica Faraonului, găsindu-şi astfel salvarea de la o moarte sigură... Dacă Tora ne învaţă că unui râu (fără suflet, fără a fi o fiinţă vie!) care ne-a făcut un bine nu se cade a îi face rău, atunci cum oare am putea face rău unui seamăn de-al nostru care ne-a făcut un bine? O lecţie valoroasă pentru orice situaţie...
Aharon însă a avut mai mult decât această misiune... A avut misiunea să înţeleagă că a fi doar mâna dreaptă a unui lider şi nu liderul însuşi nu este un lucru rău şi nu trebuie să stârnească invidie şi ură... El a trebuit să îşi înţeleagă bine misiunea, aceea de a fi un simplu evreu, şi nu conducătorul poporului evreu... Şi a avut misiunea să ne transmită nouă, celor de azi, că nu contează dacă suntem lideri sau nu, pentru că Dumnezeu răsplăteşte pe un muncitor care munceşte bine la fel ca pe un conducător care conduce bine! Aşa după cum spunea un rabin odată: „Cel mai teamă îmi este că atunci când voi ajunge în faţa lui Dumnezeu, El nu mă va întreba de ce nu ai fost mare ca Avraham sau Moşe sau Aharon, ci de ce nu ai fost ca tine, de ce nu ai făcut ce trebuia tu să faci, de ce nu ţi-ai atins potenţialul tău şi de ce nu te-ai achitat de sarcina ta, ca simplu om şi evreu în această lume?â€Â?
|
|
| |
|
| #19 |
|
|
BEEINEI PARO (Prin ochii lui Faraon)
Aşa după cum am mai spus, Faraonul trebuia să înţeleagă cine este Dumnezeu! El şi toţi egiptenii care nu credeau că există în univers o forţă mai mare decât zeităţile de aur şi argint pe care le venerau. ÃŽnsă dintre toţi cei care asistă la spectacolul egiptean, numai Faraonul refuză să se achite de sarcina care îi revenea...
Magii Egiptului, toţi acei prestidigitatori şi aşi în ale „vrăjitorieiâ€Â?, acceptă în final că puterea şi priceperea lor nu se compară cu cea a lui Dumnezeu. Singur Faraonul se împotriveşte, pentru că refuză cu încăpăţânare să înţeleagă. Tot ce vede el este siguranţa propriei persoane, neinteresându-l nici măcar siguranţa şi prosperitatea locuitorilor Egiptului. Comentatorii Torei remarcă faptul că reacţiile Faraonului la Cele Zece Plăgi sunt întotdeauna izvorâte din grija pentru siguranţa proprie.
Apa Nilului se transformă în sânge, dar egiptenii (inclusiv Faraonul) pot cumpăra apă de băut de la evrei sau pot săpa noi fântâni. ÃŽn concluzie, nimic îngrijorător. Broaşte şi păduchi invadează Egiptul, însă viaţa nimănui nu este pusă în pericol. Disconfortul este mare, dar nu insuportabil. „Dacă numai vitele mor, lucrurile nu sunt atât de releâ€Â?, gândeşte Faraonul. Numai atunci când animale sălbatice sau lăcuste care pustiesc tot vin peste ţara Egiptului, numai atunci Paro se roagă de Moşe să „îndepărteze această moarteâ€Â? de la el.
ÃŽnsă Dumnezeu doreşte să spună mai mult decât atât în Egipt. El doreşte să spună că „zeulâ€Â? Egiptului, Faraonul însuşi nu are nici o putere în faţa Dumnezeului lui Israel. Paro, el însuşi întâi-născut, este singurul dintre întâii-născuţi egipteni care supravieţuieşte plăgii a zecea! Şi asta doar pentru că Haşem a dorit ca suveranul Egiptului să fie martor la Exodul evreilor...
|
|
| |
|
| #20 |
|
|
BEEINEI HARTUMEI MIŢRAIM (Prin ochii magilor şi vrăjitorilor egipteni)
Spre deosebire de Faraon, magii Egiptului înţeleg într-un final că peste voinţa lui Dumnezeu nu se poate trece. Sfatul lor pentru Faraon este acela de a înţelege şi el, pentru că inevitabilul (exodul evreilor din Egipt) se va produce.
Deşi aceşti magi au puterea de a duplica primele dintre semne şi dintre Cele Zece Plăgi (transformarea toiegelor în şerpi, transformarea apei în sânge şi broaştele), ei îşi dau seama că puterile lor nu se compară cu cele divine. De altfel, explică Rambam, puterile pe care ei le folosesc pentru a duplica plăgile din Egipt sunt puteri pe care chiar Dumnezeu li le-a conferit, şi nu puteri concurente (pentru că nici o forţă nu există în Univers independentă de Dumnezeu şi de voinţa Sa).
Magii Egiptului sunt de altfel nişte simpli pioni, care trebuie să ajute, aproape involuntar, la „întărirea inimii lui Paroâ€Â?. Ei îl fac pe Faraon să creadă, la început, că tot ce poate face Dumnezeu, pot face şi ei şi în consecinţă nu există motive de îngrijorare. De altfel, Faraonul crede că Moşe este un simplu vrăjitor, mai abil şi mai experimentat decât vrăjitorii Egiptului. De aceea promite şi apoi retractează promisiunea de a elibera poporul evreu.
|
|
| |
|
