E=mc2
Forum de discutii libere
Subiecte din
Stiinta - Filosofie-Religie
Prezentari de subiecte tangentiale
Paranormal - Astrologie - Minuni geografice
Sfaturi practice
Meditatii online pentru bacalaureat
La aniversarea a 15 ani de la unificarea Germaniei (3 octombrie 1990), Fundatia Ettersberg a organizat la Weimar, pe 21 si 22 octombrie 2005, simpozionul cu tema Comunismul in cultura memoriei germane. Publicam in continuare fragmente din textul prezentat la acest simpozion de Marianne Birthler, directorul Consiliului pentru Arhivele STASI.
Din încercarea de a explica ce înseamna, de fapt, cercetarea trecutului, a rezultat o serie întreaga de piste: comemorarea victimelor dictaturii, urmarirea în justitie a faptasilor, reinstaurarea dreptatii, atentia îndreptata catre marturiile oamenilor din acea vreme, prezervarea si prelucrarea materialului arhivistic, cercetarea stiintifica, informatiile din presa, politicile de pensie si de despagubire a celor încarcerati, înnoirea personalului din serviciile publice, schimbarile de la nivelul elitelor, educatia istorica si politica din scoli, universitati si a opiniei publice, prelucrarea temei în arte si literatura, gradul general de cunostinte al populatiei, informarea despre structurile puterii, corectarea legendelor si a minciunilor istorice, problematica individuala si colectiva legata de vina si responsabilitate, depasirea muteniei, rusinea si uitarea, reinsusirea biografiilor confiscate, nostalgia dupa viata netraita si valorizarea opozitiei si a rezistentei, utilizarea cu folos a libertatii redobandite.
Acest inventar incomplet arata cat de indreptatit este termenul de “cultura a memoriei�, în loc de “prelucrare�. Acest termen include preocupari legate de trecut pe care cuvantul “prelucrare� nu o face, la fel cum nici fatalul “luare în stapanire a trecutului� nu o poate face. Termenul de “cultura a memoriei� exprima mult mai bine felul în care constientizarea propriei istorii este o componenta atat a culturii individuale de viata, cat si un element al culturii grupurilor sociale. Cultura politica este, si ea, de neconceput în absenta referirii la trecut. Cultura memoriei nu urmareste iertarea si uitarea, ci reconcilierea prin recursul la adevar; ea nu vrea doar sa stie, ci si sa înteleaga; ea e destinata drepturilor victimelor, carora le acorda atentie si respect; ea recunoaste atunci cand faptasii îsi regreta faptele; ea nu doar acuza, ci cauta sa înteleaga; stie ca oamenii nu au doar opinii, ei se si bucura sau plang; nu cunoaste numai arhive sau monografii, ci istorii, semne si simboluri si se bucura de vointa politica. O parte a acestei culturi a memoriei se sustrage sferei politicului, ea apartinand vietii cotidiene, fiind determinata de propriile noastre valori si decizii. Dar, în multe privinte, ea tine de deciziile politice. Republica Federala Germania a dat curs, dupa caderea dictaturii comuniste din Germania de Est, acestei provocari. In ciuda unor întarzieri si a unor neajunsuri, trebuie sa privim cu respect faptul ca, începand cu 1990, patru parlamente si doua guverne federale au demonstrat vointa politica de a cerceta represiunea din timpul dictaturii comuniste. Atat din punct de vedere legal, institutional, cat si din punct de vedere al sprijinului financiar, au fost create premisele pentru activitatile de cercetare din cadrul Consiliului pentru Arhivele STASI, al Fundatiei pentru Cercetare, al Forumului pentru Istoria Prezentului din Leipzig si al multor alte activitati de cercetare. Consiliul pentru Arhivele STASI nu exista doar datorita curajului cetatenesc, el se datoreaza dreptului republican federal, iar aceasta sinteza între spiritul revolutiei democratice si statul de drept construit în cei 40 de ani în Republica Federala sunt factorii care au condus la succesul acestei institutii, fara precedent în istorie.
Planul initial, prin care documentele STASI urmau sa fie preluate de Arhivele Federale, a fost abandonat în favoarea unei reglementari juridice speciale. Si aceasta, din mai multe motive. Documentele STASI presupuneau, din cauza continutului lor neconstitutional si ilegal, si în special din cauza continutului lor clasificat, un set de reguli mult mai stricte în ceea ce priveste pastrarea si folosirea informatiilor decat actele administrative sau ale partidului. Pe de alta parte, ele trebuiau sa devina accesibile, pe cat posibil într-un termen scurt, inclusiv în ceea ce priveste informatiile legate de persoane. Mai mult, aceste documente trebuiau protejate de orice influenta politica si de orice abuz. In acest sens, alegerea unui însarcinat federal independent de catre Bundestag, precum si decizia de a nu conferi unui singur minister puterea de reglementare si de legiferare în domeniu au fost esentiale pentru bunul mers al lucrurilor. Conditiile acestei constructii institutionale, cu care Bundestagul, si nu numai, a fost de acord, sunt si astazi valabile. Speranta împartasita de unii sau de altii ca prin trimiterea documentelor fostei politii secrete la Arhivele Federale s-ar fi usurat accesul la acestea este înselatoare. Principiile lucrului cu documentele STASI deriva din Constitutie, limitarile lor sunt independente de structurile administrative sau de legile ordinare. Decizia Curtii federale arata foarte clar faptul ca e neconstitutional sa se foloseasca pentru accesul la dosarul Kohl regulamentul de functionare al Arhivei. Atata vreme cat, din ratiuni constitutionale, accesul la Arhivele STASI presupune reglementari speciale, nimeni nu are nimic de castigat de pe urma depozitarii fondului documentar al STASI la Arhivele Federale. Scopurile Consiliului pentru Arhivele STASI, asa cum au fost stabilite prin lege, sunt definite pe termen nedeterminat. Legiuitorul a stabilit termene doar pentru activitatile legate de verificarile angajatilor în serviciul public si, prin aceste decizii, a fost anticipata starea de fapt actuala: numarul solicitarilor de verificare a scazut drastic în ultimul an, în timp ce accesul la arhive a vizat mai ales alte scopuri, cum ar fi, în special, accesul la propriile dosare si cercetarea.
Verificarile functionarilor publici în legatura cu posibila colaborare neoficiala cu fosta Securitate au constituit în ultimii ani puncte centrale pe agenda opiniei publice, iar discutiile despre trecutul încarcat al unor înalti functionari apar si astazi frecvent în mediile germane. Dar epoca dezvaluirilor incendiare se apropie de sfarsit - ceea ce e un lucru îmbucurator, pentru ca deseori senzationalul a înlocuit analiza detaliilor importante. Aportul Consiliului pentru Arhivele STASI în ceea ce priveste verificarea se limiteaza la constatarea posibilei colaborari neoficiale cu Securitatea. Institutia nu stabileste daca sau cine va fi verificat, nu stabileste nici criterii pentru judecarea cazurilor în speta si nici nu are vreo influenta asupra consecintelor ce decurg dintr-o posibila relatie cu STASI. Pentru o parte a opiniei publice, aceste verificari ar fi singurul scop al institutiei, ceea ce conduce la falsa concluzie ca, odata atins acest scop, misiunea Consiliului ar fi încheiata.
