Simpatie.ro - matrimoniale
E=mc2
Forum de discutii libere Subiecte din Stiinta - Filosofie-Religie Prezentari de subiecte tangentiale Paranormal - Astrologie - Minuni geografice Sfaturi practice Meditatii online pentru bacalaureat 		Nou pe simpatie:
Stefania23
Femeie
24 ani
Dolj
cauta Barbat
25 - 46 ani
E=mc2InregistrareLoginPozeNu sunteti logat. Lista Forumurilor Pe Tematici
E=mc2 / Povestea unor civilizatii vechi /

18 martie 2006 Geto-Dacii

 Pagini:  1 2 3  
#11
mnovicov
Administrator
Postari: 1985
Dacii cultivau si/sau foloseau graul, secara, meiul, dragaica, orzul, zazania, mustarul, zamosita, lusca, orzoaica, bobul, lintea, rapita, macul, spanacul, mohorul, ine, canepa etc., pentru hrana sau pentru produse textile, cel putin asa ne arata semintele carbonizate descoperite in diverse sapaturi arheologice. Nu cunoastem amploarea uneia sau alteia dintre aceste plante in ansamblul celor cultivate si/sau folosite de catre geto-daci. Spunem ''cultivate si/sau folosite'' deoarece este evident faptul ca pentru hrana lor geto-dacii foloseau si foarte multe produse ale unor plante (frunze, radacini, fructe etc.), fara ca aceste plante sa fie cultivate efectiv, ele crescand de la sine. Date certe avem despre modul in care geto-dacii pastrau boabele unor plante, ale cerealelor indeosebi, cele mai cultivate dintre plantele pentru hrana in lumea geto-dacica. Aceste cereale constituiau chiar produse strategice, ca sa folosim un termen mai modern. Asa se explica faptul ca in zona Sarmzegetusei s-au descoperit cantitati impresionante uneori, depozitate in mari hambare speciale, in gropi (in interiorul sau exteriorul locuintei) sau in chiupuri (oale de lut foarte mari).
Despre tehnici de asolament practicate de geto-daci nu avem nici o stire certa, informatia lui Horatius fiind comentata si tradusa in felurite moduri.
Cea mai elocventa dovada insa a practicarii pe scara larga a agriculturii de catre geto-daci o constituie uneltele de fier cu o astfel de destinatie, descoperite in locuinte si in depozite ingropate. Ceea ce se remarca la mai toate uneltele este forma lor elocventa, superioara, identica adeseori cu cea a celor de azi (coase, seceri, cosoare, sape etc.). Exceptie face brazdarul plugului cu tractiune animala, care, spre deosebire de cel utilizat azi (asimetric, ce rastoarna
 
   
#12
mnovicov
Administrator
Postari: 1985
simetric, confectionat dintr-o bara masiva de fier aplatizata si indoita, cu o nervura centrala la capatul ce intra in pamant si prevazuta, la partea superioara, cu un carlig (cui) ce se fixa in grindeiul plugului. Aceasta forma (intalnita astazi la prasitoarele cu tractiune animala sau mecanica) ducea la desprinderea egala (favorizata si de cutitul ce-l premergea) a pamantului si indepartarea spre ambele laturi, patrunzand doar in patura superioara a solului. Acest gen de plug a fost preluat de daci din lumea sud-tracica unde este atestat inca in secolul al IV-lea i.d.Hr.
Alaturi de agricultura, geto-dacii se ocupau cu pomicultura, despre care avem mai multe stiri indirecte decat exprese, cu viticultura, insemnarile lui Strabon fiind edificatoare in acest sens.
Necesara, dar anevoioasa, cultivarea plantelor constituia, dupa opinia noastra, o ocupatie complementara, ca rosturi, structura si tip de activitate, celei de crestere a animalelor.
Actiunea asupra naturii necesita omului tot felul de unelte. Primitive la inceput, ele devin, pe masura intrebuintarii metalelor, din ce in ce mai diversificate si eficiente. Din acest punct de vedere fierul a provocat o adevarata revolutionare. Pornind de la prelucrarea fierului si in stransa legatura cu posibilitatile oferite de uneltele din fier, in societatea geto-dacica s-a dezvoltat un ansamblu diversificat de mestesuguri.
Desi cunoscut de mai multe veacuri, fierul a inceput sa fie intrebuintat pe teritoriul Daciei masiv abia in a doua jumatate a secolului al II - i.e.n.. In aparitia si dezvoltarea metalurgiei fierului, a crearii si difuzarii unor categorii de unelte, dacii au suferit influenta benefica a contactelor cu civilizatiile celtica, greceasca si romana, asimilarea unor cunostinte evoluate impulsionand activitatea in diverse ramuri. Dacii exploatau si reduceau in cuptoare proprii minereul care se afla, din belsug, in zona Hunedoarei, apropiata capitalei, activitati nu la indemana oricui si deloc simple. In urma operatiunii de reducere a minereului se obtineau lupele de fier - materia prima pentru atelierele metalurgice. Numai in capitala statului dac, de exemplu, au fost descoperite trei astfel de ateliere si, judecand dupa prezenta uneltelor de faurarie si in celelalte cetati si asezari din zona, se poate spune ca ocupatia aceasta era practicata pe scara larga. Judecand dupa inventarul atelierelor aflate la Sarmizegetusa, dupa cantitatea impresionanta de fier brut gasita aici, dupa multimea uneltelor de faurarie si marea cantitate de produse finite si diversitatea lor, se poate conchide ca in capitala Daciei au functionat cele mai mari ateliere de forja cunoscute pana acum in zona sud-est europeana, in epoca Latène. Toate produsele de fier dacice cunoscute pana astazi
 
   
#13
mnovicov
Administrator
Postari: 1985
lucrate exclusiv prin martelare. Se cunosteau, de catre cei care lucrau in aceste ateliere - autohtoni si straini, mai multe procedee de calire a produselor menite a le spori densitatea si rezistenta, ajungandu-se pana la operatiuni de mare rafinament, cum ar fi calirea diferentiata.
Unul dintre mestesugurile foarte raspandite era tamplaria-dulgheria. In ansamblul elementelor descoperite in Muntii Orastiei, cele de tamplarie -dulgherie constituie lotul cel mai numeros (topoare, barzi, tesle, fierastraie, dalti, sfredele, cutitoaie, rindele, cuie si piroane, balamale si tatani, tinte etc.). Acest lucru este normal, caci lemnul, considerat in antichitate materialul de constructie prin excelenta, exista din abundenta in Dacia, iar grandioasele edificii din piatra si nevoia de locuinte au impulsionat dezvoltarea acestor ocupatii.
O alta categorie de mestesugari, mai ales in zona capitalei, a constituit-o cea a constructorilor (zidari si cei care fasonau piatra). Fasonarea pietrei se facea in carierele de la Calan si Uroi, in zona de constructie practicandu-se doar mici retusuri. Cantitatile impresionante de astfel de blocuri de piatra (numai zidurile fortificatiei de baraj de la Cioclovina-Ponorici insumeaza aproximativ 120.000 m3 de piatra, de exemplu), aduse de la o distanta de 40-90 Km, somptuoasele cetati dacice, dau dimensiunea extraordinara a acestui gen de activitate.
Un alt mestesug practicat in Dacia, certificat de existenta uneltelor si a produselor respective, este cel legat de prelucrarea metalelor neferoase (aur, argint, plumb), de obtinerea si prelucrarea bronzului. De asemenea, este atestata obtinerea si prelucrarea sticlei, producerea mijloacelor de transport (mai multe tipuri de carute), a tot felul de obiecte de uz cotidian (cutite, frigari, caldari, cazane, crampoane pentru incaltaminte) si a podoabelor. Un loc aparte il constituiau fauritorii de arme. Se confectionau scuturi (din lemn, de regula, doar cele de parada fiind din metal), lanci, sulite, sageti (cu varful in forma de frunza sau in trei-patru muchii, cu toc sau peduncul de inmanusare), sabii de tot felul, romane, celtice, dar si tipul curb (falx), considerat, desi era raspandit in toata lumea tracica, tipul de sabie specifica dacilor, apoi pumnale curbe (sicae), cutite de lovit. Se confectionau, cu sprijinul mesterilor straini, masini de lupta, din pacate nici una nu a fost descoperita pana acum.
Aceasta extraordinara activitate de prelucrare a fierului, care a nascut, precum am vazut, ocupatii colaterale diverse si impresionante ca amploare si maiestrie, ii determina pe foarte multi autori sa vorbeasca de o adevarata civilizatie a fierului la geto-dacii din epoca clasica a statului lor. Daca foarte multe aspecte ce tin de tehnica producerii si de produsul in sine nu sunt inventii ale geto-dacilor, aceasta nu scade cu nimic valoarea deosebita si meritul istoric al acestora. Ei s-au dovedit capabili sa asimileze si sa converteasca
 
   
#14
mnovicov
Administrator
Postari: 1985
fapte de civilizatie unele dintre cele mai avansate tehnici si produse ale antichitatii.
Una dintre activitatile cele mai interesante ale geto-dacilor este cea legata de ceramica. Prin ceramica - fapt de civilizatie - intelegem atat tehnica (priceperea imbinarii si modelarii unui amestec plastic format din diverse argile si alti ingredienti, a decorarii, eventual smaltuirii, uscarii si arderii), cat si gama extrem de diversificata a produselor ceramice.
In ansamblul asezarilor dacice predomina, nu obiectele de metal - oricum destul de rar, scump si pretios in prelucrare, ci cele de lut ars. Din lut se facea o gama larga de obiecte, incepand cu greutatile de la razboaiele de tesut si modestele fusaiole (acele garnituri de la fusele primitive servind la ingrosarea tijei si la lestarea ei pentru a usura miscarea de rotatie) sau jetoane de joc, continuand cu cateii de vatra (suportii folositi in vetrele deschise pentru asezarea lemnelor de dimensiuni mari in asa fel incat sa se asigure tirajul focului), calapoadele pentru confectionat ceramica, tiglele si caramizile, terminand cu vasele de tot felul, asupra carora ne vom opri in continuare.
Geto-dacii au realizat doua categorii de vase din ceramica: vase lucrate cu mana si cele realizate la roata olarului.
Ceramica lucrata cu mana este, in general, facuta dintr-o pasta groasa, cu multe impuritati, constand, mai ales, din putine resturi vegetale si din nisip, folosit ca degresant. In functie de felul arderii, oxidanta sau inoxidanta, culoarea vaselor variaza de la castaniu pana la rosu aprins. Cuptoarele de ars vasele aveau camera de combustie separata de cea superioara, in care se asezau oale uscate pentru ars, printr-un gratar perforat, sprijinit de un picior median. Foarte probabil, ceramica de uz comun era lucrata pe loc, in gospodariile de rand, si nu in totalitate de mesteri olari. Asa se explica marea ei diversitate de forme si ornamentatii in cadrul unui numar limitat de tipuri: ceasca dacica, vasul-borcan, cana cu o toarta, vasul cu gura larga cu torti si oala cu o toarta.
Ceramica lucrata la roata, produsa in atelierele specializate, este reprezentata de urmatoarele tipuri: fructiere cu picior inalt, strachina fara picior, strachina cu picior scurt, ulciorul cu o toarta, cana cu o toarta, vasul cu doua torti si ornamente lustruite, farfuria, vasul tronconic, capacul, vasul-clopot, oala, vasul cu tub si chiupul. Acest gen de vase se caracterizeaza prin forme elegante si precizia executiei. Inciziile de pe unele dintre aceste vase sunt, probabil, marci de atelier. La aceste vase, de multe ori, fundul inelar era lipit ulterior, cum tot ulterior se adaugau butonasii sau tortile. In cazul chiupurilor mari, de zeci de litri
 
   
#15
mnovicov
Administrator
Postari: 1985
a constatat confectionarea lor pe bucati, ce erau ulterior lipite. Marimea acestor vase ridica probleme deosebite in ceea ce priveste arderea. Unele dintre vase, dintr-o pasta foarte fina si uniform arse, se acopereau, prin scufundarea in intregime a vasului, cu un strat subtire de angoba (un fel de glazura din argila foarte fina si opaca, dizolvata in apa) de culoare alba, in general. Despre decorarea unor vase, putin mai incolo. Cat priveste roata olarului, aceasta a fost preluata de catre geto-daci de la greci, cu multe secole inainte, cum multe din tehnicile lucrarii ceramicii au fost, la randu-le, preluate.
Schimbul de produse nu putea sa lipseasca intr-o societate atat de prospera, activa, deschisa spre exterior, avida de a face, a sti si a avea. Forma dominanta, dupa opinia noastra, a schimbului intracomunitar si intre comunitatile apropiate, ca si o parte a celui cu popoarele vecine, era cea bazata pe troc, aspect care s-a pastrat in societatea romaneasca, mai ales in mediul rural, pana aproape de zilele noastre. Societatea geto-dacica a folosit insa de timpuriu moneda ca element al echivalentului produselor si al schimbului, dar si ca element de tezaurizare si simbol al pozitiei sociale si bogatiei. Comertul intern dezvoltat a facut ca tetradrahmele thasiene sa circule in lumea geto-dacica pana la inceputul secolului I i.d.Hr., mult dupa ce emiterea lor incetase sau ca drahmele din Dyrrhachium si Apollonia sa se afle in tezaure alaturi de ultimele emisiuni romane republicane, desi primul dintre aceste orase nu mai bate moneda proprie dupa anul 100 i.d.Hr. , iar drahmele celui de-al doilea inceteaza, in jurul aceleiasi date, sa mai patrunda la nordul Dunarii. Moneda cea mai numeroasa de pe ''piata'' dacica, in ultimele doua secole a existentei statului dacic, a fost insa denarul roman republican si imperial.
Dacii au preferat sa imite ei insisi denarii romani. Analizele efectuate au dovedit ca aceste imitatii nu se deosebesc de originale nici sub aspectul greutatii, nici sub cel al finetii metalului. Aceste imitatii nu sunt ''ilegale'', cum s-a crezut atata timp. Ele se realizau sub controlul direct al autoritatii statale, uneori chiar in capitala statului. Dacii au continuat sa imite monede romane mult timp dupa ce originalele incetasera de a mai fi batute. Copierea fidela a monedei romane a avut un rol covarsitor in integrarea Daciei in vastul schimb de valori ale antichitatii.
 
   
#16
mnovicov
Administrator
Postari: 1985
comertului cu geto-dacii, incepand cu sfarsitul secolului al II-lea i.d.Hr. ponderea acestora scade in favoarea negustorilor romani, pentru ca in perioada anterioara confruntarilor cu romanii produsele romane sa domine in ansamblul celor aduse in Dacia. Erau aduse in Dacia produse de buna calitate, in special marfuri de lux - vase de bronz, obiecte de argint, vase de sticla, dar si obiecte din fier sau chiar vase de ceramica. Adeseori aceste produse serveau drept model mesterilor locali (autohtoni sau straini). Aveau trecere in Dacia vinul si untdelemnul, obiectele de podoaba, tot felul de ''maruntisuri'' capabile sa satisfaca curiozitatea si placerea dacilor bogati (oglinzi, cutite, etc.) si nevoile vietii cotidiene sau profesionale ale grecilor si romanilor din Dacia.
Mult mai greu este de stabilit continutul ''exportului'' din Dacia spre lumea greceasca si romana. E limpede ca nu poate fi vorba de produse mestesugaresti, dar lemnul, mierea, ceara, blanurile, vitele, pestele, sarea erau articole cerute de negustorii straini. Oricum, „exporturile" geto-dacilor trebuie sa fi fost considerabile avandu-se in vedere marea cantitate de moneda romana aflata in circulatie in Dacia.
 
   
#17
mnovicov
Administrator
Postari: 1985
1.4.VIATA COTIDIANA

    Prin expresia ''viata cotidiana'' desemnam civilizatia in actu, adica acele manifestari de civilizatie pe care le gasim in viata de toate zilele ale geto-dacilor, precum si modul de convertire a unor fapte potentiale de civilizatie (tehnici si obiecte, cunostinte de tot felul, norme sociale si morale) in fapte de civilizatie efective. Pentru ca ce este civilizatia daca nu inserarea in viata de fiecare zi a fiecaruia a bunurilor culturale si materiale, recunoasterea valorii si acceptarea valorii lor sociale si individuale. Iar masura civilizatiei unui popor nu este altceva decat viata cotidiana a indivizilor acelui popor, felul lor de a se imbraca si locui, de a se hrani, de a se instrui, de a convietui cu semenii, de a-si duce viata de familie, de a-si creste copii, de a munci si a-si petrece timpul liber, raporturile lor cu natura etc. Dintre toate acestea ne vom opri doar la cateva aspecte, acelea despre care putem spune ceva cu certitudine.
      a. Cele mai multe date le avem despre habitatul geto-dacilor, inteles ca tipuri de asezari si locuinte, dar si ca mod de locuire. Zona cea mai interesanta, dar si cea mai studiata, este cea din Muntii ªureanu, zona asupra careia ne vom opri cu preponderenta si o vom oferi ca model pentru habitatul geto-dacilor.
    Asezarile civile geto-dacice, preponderent rurale, pot fi grupate in trei tipuri distincte: rasfirate, caracteristice in general zonelor montane, chiar si in epocile ulterioare, cvasicompacte si compacte. In asezarile rasfirate, gospodariile, uneori grupate cate doua-trei, se aflau la sute de metri unele de altele si erau dispuse pe terase partial amenajate in pantele domoale sau piezise ale inaltimilor. Alteori, palcurile de case erau situate, in functie de formele de relief existente, de asa maniera incat eforturile pentru amenajarea terenului in vederea ridicarii
 
   
#18
mnovicov
Administrator
Postari: 1985
constructiilor sa fie minime. In asezarile cvasicompacte se intalneste aceeasi preocupare pentru dispunerea locuintelor si a anexelor gospodaresti in functie de formele de relief, evitandu-se inghesuirea constructiilor chiar daca terenul se preta la siruri (strazi) de constructii. In jurul locuintelor din prima categorie se aflau, probabil, atat restransele terenuri arabile, cat si pasunile. Langa acelea din a doua categorie se aflau doar curtile si gradinile sau livezile, pamantul arabil si pasunile comune fiind in afara ariei ocupate de asezare. Nu putem insa avansa date certe referitoare la intinderea asezarilor. In zona amintita, compacte sunt doar asezarile de la Fata Cetei, Fetele Albe si Sarmizegetusa, toate situate pe locuri improprii, fapt ce a necesitat terasari pe versantele insorite ale inaltimilor. In cadrul acestor asezari toate categoriile de constructii se afla numai pe terase si ele nu ocupau integral suprafata teraselor antropogene, ramanand loc pentru curti. Din punct de vedere economic, asezarile in discutie reprezentau, in primul rand, mari centre de productie mestesugareasca si mari consumatoare de produse agro-alimentare. Prin functia lor economica, ele reprezentau aglomerari protourbane, avand un caracter oppidan, cum sustine H. Daicoviciu.
    Cat priveste locuintele geto-dacilor, domeniu in care schimbarile survenite in cursul dezvoltarii istorice in ceea ce priveste conceperea si amenajarea sunt dintre cele mai lente, in zona Muntilor ªureanu domina locuintele de suprafata, ridicate direct pe sol si in majoritate din lemn. Unele locuinte sunt patrulatere, altele sunt rotunde, ovale sau poligonale. Ca acest tip de locuinta a evoluat din acelea adancite sau semiadancite in pamant (prezente in zonele mai joase ale Daciei), o demonstreaza, mai intai, perpetuarea unor sisteme de constructie ''improprii'' noului tip de locuinta (ridicarea peretilor pe un schelet de stalpi infipti in pamant) si, in al doilea rand, planul lor. Numai ca acum nu mai avem de a face cu un schelet de stalpi uniti intre ei cu impletitura de nuiele lipita apoi cu lut, ci din pereti din lut armat cu lemn, deci fara pomenita impletitura de nuiele. In alte cazuri, la constructiile poligonale cu incaperi concentrice, constatam aplicarea simultana a doua sisteme diferite de ridicare a peretilor. Cel de acum cunoscut (lut armat cu lemn), pentru piesa ''centrala'' - patrulatera sau cu absida, si altul cu piatra la baza peretelui sau a peretilor din lemn ai incaperii sau ai incaperilor exterioare, specific locuintelor de suprafata. Pietrele de la baza peretilor, dispuse distantat sau in sir continuu, nu constituiau temelia cladirii pentru ca se asezau direct pe suprafata amenajata a solului. Atat la cladirile poligonale, cat si la cele rotunde, invelitoarea (acoperisul) era din sindrila montata pe capriori, in fatete triunghiulare
 
   
#19
mnovicov
Administrator
Postari: 1985
Lumina patrundea in locuinta prin spatiul dat de rostuirea sindrilelor sau prin lucarnele practicate in acoperis.
    La locuintele cu plan patrulater, peretii din lemn au fost ridicati totdeauna pe o baza de piatra. Se constata existenta mai multor incaperi dispuse in sir sau grupat, indicii pentru planul evoluat al acestora. Invelitoarea era in doua ape si tot din sindrila. Patrunderea in locuinte se realiza prin usi de lemn, iar in incaperi prin deschideri practicate in pereti, uneori acoperite cu produse rezultate din prelucrarea unor organe interne ale animalelor. Peretii erau, uneori, zugraviti, probabil in diverse culori. Infatisarea in ansamblu a locuintelor trebuie sa fi fost infrumusetata si prin mestesugite cioplituri in lemn si prin tinte ornamentale de fier. Podina incaperilor era din lut batatorit, uneori inregistrandu-se deschiderea unor gropi in aceasta menite unor mici depozite de provizii.
    Iesita din comun este aparitia in zona capitalei dacice a locuintelor cu etaj, construite cu aceiasi pereti din lut armat. Comunicarea intre parter si etaj se facea, desigur, cu ajutorul unei scari interioare, confectionata din lemn. Raportate la realitatile de atunci, acestea pot fi considerate palate.
    La toate constructiile cu mai multe incaperi destinatia acestora era diferita. La acelea cu incaperi concentrice, in cazul in care ele constau din trei piese, prima, exterioara, era tarnatul, a doua magazia sau celarul, iar a treia incaperea propriu-zisa de locuit, dupa cum demonstreaza amplasarea vetrei de foc si inventarul acesteia.
    Raportate la lumea ''barbara'' europeana, dar nu numai, de-a dreptul impresionante sunt captarile de apa ale izvoarelor, conductele de teracota pentru apa potabila, care, insumate, ajung la lungimi de kilometri, filtrele de plumb, cisternele simple, captusite cu lemn sau construite dupa cea mai avansata tehnica a vremii, canalele daltuite direct in stanca sau alcatuite din blocuri anume cioplite, scarile monumentale din piatra fasonata, drumurile pavate, unele din lespezi de calcar si protejate de acoperisuri. Toate acestea, chiar daca au avut drept modele constructii similare din lumea greco-romana sau au fost realizate si cu participarea unor mesteri straini, demonstreaza nivelul elevat de civilizatie la care ajunse o parte a lumii geto-dacice. Atari pretentii de confort si bunastare, cel putin in lumea capitalei si la nivelul starilor superioare ale locuitorilor, se dovedesc net superioare celui al popoarelor vecine si sunt de comparat cu realitatile din lumea greco-romana.
b. Despre modul de hranire al geto-dacilor putem avansa, mai mult pe cai deductive si pe baza materialului descoperit, cateva idei. La nivelul starilor instarite, asa cum ne arata descoperirile arheologice,
 
   
#20
mnovicov
Administrator
Postari: 1985
import (untdelemn, vin), regulata si obtinuta, in marea ei majoritate, prin prelucrarea alimentelor de baza. Nevoile acestora erau asigurate printr-un comert activ cu celelalte regiuni ale Daciei. Dacii, ca si alte popoare, cunosteau tot felul de metode de conservare indelungata a unor produse (uscare, afumare, folosirea sarii, inghetarea etc.) si de pastrare a acestora (gropi arse, chiupuri si hambare pentru tot felul de graunte, vase din lemn, ceramica sau metal pentru alte produse). Fiecare locuinta, cum am vazut, avea amenajata vatra pentru foc, folosit pentru gatit si incalzit. Multitudinea obiectelor din fier (cutite, topoare etc.), dar cele mai multe din lemn si ceramica (linguri, stachini, oale etc.), intregesc imaginea unei indeletniciri civilizate in acest sens.
    Starile mai nevoiase (oamenii de rand) erau mult mai dependente de natura din acest punct de vedere, aspect pastrat pana spre zilele noastre. Procurarea hranei era o problema, hrana in sine era dependenta de tipul de ocupatie al comunitatii respective, de sezon, de zona geografica etc. Credem ca nu gresim daca afirmam ca hrana acestora era predominant de provenienta animaliera, completata cu produse vegetale foarte diverse (culese din natura indeosebi, dar si cultivate), ca gradul de prelucrare era modest si ca obtinerea acesteia era ocupatia principala a tuturor membrilor familiei, fiecare in felul sau. Nu de putine ori tentatia civilizatiei greco-romane i-a impins, si din acest motiv, daca nu exclusiv din acest motiv, pe geto-daci la actiuni de prada la sudul Dunarii. Evident, cel mai greu, pentru omul de rand era perioada de iarna.
c. Despre viata de familie a geto-dacilor stim putine lucruri. Familia lor, ca si la alte popoare ale vremii, indeosebi din cele mai evoluate, era una patriarhala, in care cultul stramosilor, rolul barbatului si un ansamblu de moravuri si norme de viata (vom reveni) jucau un rol foarte important. In perioada la care ne referim, asa cum am vazut, incetase practica mai veche a vinderii unor copii ca sclavi. De asemenea, sustin cei mai multi specialisti ai perioadei, geto-dacii din vremea statului erau monogami, fapt dovedit de doua pretioase documente - Columna lui Traian si Trofeul de la Adamclisi, unde barbatii daco-geti sunt infatisati cu cate o singura femeie. In moralitatea vietii de familie la geto-daci un rol foarte important l-a avut sacerdotiul din timpul statului geto-dacic. De cresterea copiilor mici se ocupau cu predilectie mamele. De la o anumita varsta, de educarea acestora pentru viata se ocupau barbatii, in cazul baietilor, si mamele, in cazul fetelor. Era acesta, in lipsa unuia organizat - scoala, ca si in cazul grecilor sau romanilor, sistemul traditional, care s-a pastrat in societatea noastra
 
   
Pagini:  1 2 3  
Mergi la