E=mc2
Forum de discutii libere Subiecte din Stiinta - Filosofie-Religie Prezentari de subiecte tangentiale Paranormal - Astrologie - Minuni geografice Sfaturi practice Meditatii online pentru bacalaureat 		Lista Forumurilor Pe Tematici
E=mc2 | Inregistrare | Login

POZE E=MC2

Nu sunteti logat. 		Nou pe simpatie:
Sabina la Simpatie.ro
Femeie
25 ani
Bucuresti
cauta Barbat
25 - 63 ani
E=mc2 / Fizica comentata / Referate Moderat de mihneamihai
Autor
Mesaj Pagini: 1
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Amplificarea
Etajul cu sarcina pe emitor

Functia de amplificator liniar a circuitelor consta in transformarea semnalelor de mica putere aplicat la intrare intr-un semnal de iesire, cu puterea, tensiunea sau curentul mult mai mare, avand aceiasi forma de variatie in timp cu semanlul de intrare.   
Clasificarea amplificatoarelor. Exista mai multe criterii de clasificare:
-    natura semnalelor de intrare si de iesire, dupa care distingem: amplificatoare de tensiune, amplificatoare de curent si amplificatoare de putere
-    marimea semnalelor de intrare (iesire) in functie de care se disting:
amplificatoare de semnal mic si amplificatoare de semnal mare.
-    tipul de dispozitiv electronic cu care este echipat circuitul:
amplificatoare cu tranzistoare bipolare, amplificatoare cu tranzistoare bipolare, cu diode tunel, sau cu tuburi electronice
-    numarul de etaje:
amplificatoare cu un etaj sau cu mai multe etaje
- tipul cuplajului intre etaje:
amplificatoare cu cuplaj RC, cu cuplaj prin transformator, cu cuplaj direct.
-    clasa de functionare:
amplificatoare in clasa A, clasa B, clasa C .
Un montaj des intalnit in etajele de audiofrecventa de semnal mic este acela cu colector comun.
In fig. 6.5 este prezentata schema de principiu a unui astfel de etaj. Tranzistorul utilizat este unul de tip pnp. Amplificarea etajului este putin mai mica decat unitatea, practic considerandu-se ca semnalul prezent la iesire are aceiasi amlpitudine cu semnalul de la intrare, fiind in faza cu accesta. De aceea etajul se numeste repetor pe emitor.
Dintre proprietatile acestui etaj trebuie amintita impedanta de intrare foarte mare si impedanta de iesire mica. Din acest motiv repetorul pe emitor este utilizat pentru a adapta doua impredante foarte diferite.
De multe ori etajul repetor pe emitor se utilizeaza in conexiune boots-trap, fiind numit si repetor bootstrap.(fig. 6.6)

Condensatorul C8 aduce la intrarea etajului semnalul de iesire, realizand o reactie negativa. Reactanta capacitiva a lui C8 trebuie sa fie mult mai mica decat valoarea rezistentei echivalente grupului R1R2 puse in paralel in tot domeniu de audifercventa. Din acest motiv C8 are valori de ordinul zecilor de microfarazi, utilizand in aceasta pozitie un condensator electrolitic.   
Plecand de la schemele de principiu prezentate in fig. 6.5. si fig. 6.6 vom face o scurta apreciere calitativa a comportarii etajelor din punct de vedere al impedantei de intrare. Montajul repetor pe emitor, prezinta ca impedanta de intrare divizorul R1R2 plasat in parale cu impedanta de intrare a etajului repetor pe emitor. Din motive de stabilitate termica a punctului de functionare, curentul prin divizorul bazei trebuie ales cel putin de zece ori mai mare decat curentul de baza al traznzistorului. In aceste conditii divizorul R1R2 va micsora foarte puternic impedanta de intrare a etajului din fig. 6.5, care  va fi practic Rintr = R1R2/R1+R2 avand valori de ordinul zecilor de kohmi.
In cazul conexiunii bootstrap, pastrand aceleasi conditii de polarizare statica impusa de stabilitatea termica a punctului staticde functionare, rezistentele R1, R2 si Rb au o contributie foarte mica in constituirea impedantei de intrare a etajului. Motivul, este doar existenta in regin dinamic a tensiunii de iesire intre punctul A si masa. Deoarece tensiunea de iesire este cu foarte putin mai mica decat tensiunea de intrare, componenta de semnal, a curentului de intrare, prin Rb este foarte mica.
In aceste conditii, circuitul de polarizare statica nu mai afecteaza impedanta de intrare a etajului, care este practic foarte apropiata ca valoare de impedanta de intrare a tranzistorului si anume  (1+b)Re. Impedanta de intrare a etajelor de intrare repetoare in conexiune bootstrap, atinge valori de ordinul Mohmilor.     

Bibliografie:  Electronica industriala-Editura Didactica si Pedagogica Bucuresti
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Aparate optice

a)Ochiul omenesc, ca aparat optic:

Din punct de vedere anatomic, ochiul este, după cum se ştie, un organ deosebit de complex, servind la transformarea imaginilor geometrice ale corpurilor în senzaţii vizuale. Privind însă numai din punctul de vedere al opticii geometrice, el constituie un sistem optic format din trei medii transparente: umoarea apoasă, cristalinul şi umoarea sticloasă (sau vitroasă):

Aceastea se găsesc în interiorul globului ocular, mărginit în exterior de o membrană rezistentă, numită sclerotică. Sclerotica este opacă peste tot, exceptând o porţiune din faţă, care este transparentă şi de formă sferică, numită corneea transparentă. Lumina pătrunde în ochi prin cornee, străbate cele trei medii transparente şi cade pe retină, unde se formează o imagine reală şi răsturnată a obiectelor privite. Fluxul luminos este reglat automat prin acţiunea involuntară (reflexă) a irisului. Aceasta este o membrană (ai cărei pigmenţi dau “culoarea ochilorâ€Â?) perforată în centru printr-o deschidere circulară, de diametrul variabil, numită pupilă. La lumină prea intensă, irisul îşi măreşte pupila, penru a proteja retina, iar la lumină prea slabă, irisul îşi măreşte pupila pentru a mări iluminarea imaginilor de pe retină. Retina este o membrană subţire, alcătuită din prelungirile nervului optic şi conţinând un număr mare de celule senzaţionale, care percep lumina, numite conuri şi bastonaşe. Conurile sunt celule specializate în perceperea luminii de intensitate slabă, fiind practic incapabile să distingă culorile. Ochiul omenesc conţine aproximativ 7 milioane conuri şi 130 milioane bastonaşe, foarte neuniform răspândite. Conurile ocupă mai ales partea centrală a retinei, în timp ce densitatea bastonaşelor creşte spre periferie. ÃŽn partea centrală, puţin mai sus de axa optică, există o regiune numită pata galbenă (macula lutea) în mijlocul căreia se află o mică adăncitură – foveea centralis – populată exclusiv de conuri, în număr de 13000 – 15000. Sub acţiunea involuntară a unor muşchi speciali ai ochilului, globul ocular suferă mişcări de rotaţie în orbita sa, astfel încât imaginea să se formeze totdeauna în regiunea petei galbene, cea mai importantă regiune fotosensibilă a ochiului.
    Cristalinul are forma unei lentile nesimetric biconvexe şi poate fi mai bombat sau mai puţin bombat sub acţiunea reflexă a muşchilor ciliari, modificăndu-şi astfel convergenţa, încăt imaginea să cadă pa retină. El are o structură stratificată, prezentănd spre margine indicele de refracţie de aproximativ 1,38 , iar în interior de aproximativ 1,41.
    Acomodarea. Un ochi normal, aflat în stare de repaus, are focarul situat pe retină. Din această cauză, pentru obiectele situatea la infinit (practic, la distanţe mai mari decăt circa 15 m) ochiul formează imaginile pe retină fără nici un efort de modificare a cristalinului.
    Apropiind obiectul, cristalinul se bombează sub acţiunea muşchilor ciliari, aşa fel încât imaginea să rămână tot pe retină. Fenomenul se numeşte acomodare. Cristalinul însă nu se poate bomba oricăt şi de aceea obiectul poate fi adus doar până la o anumită distanţă minimă – distanţa minimă de vedere – sub care ochiul nu mai poate forma imaginea pe retină. Acomodarea ochiului este deci posibilă în tre un punct aflat la o distanţă maximă (punctul remotum), care, pentru ochiul normal este la infinit (practic, peste 15 m) şi un punct aflat la o distanţă minimă (punctul proximum), care pentru ochiul normal este de 10–15 cm la tineri şi aproximativ 25 cm la adulţi. ÃŽn mod normal, ochiul vede cel mai bine, putând distinge cele mai multe detalii, la o distanţă mai mare decât distanţa minimă de vedere şi anume la aproximativ 25 cm, numită distanţa vederii optime.

      
Defecte de convergenţă ale ochiului:
Ochiul miop este mai alungit decăt cel normal, astfel că focarul său se află în faţa retinei. Cu alte cuvinte imaginile obiectelor în depărtate (situate la infinit) nu se formează pe retină, ci în faţa ei. Prin bombarea cristalinului situaţia nu se îmbunătaţeşte, deoarece aceste imagini nu se duc pe retină, ci se îndepărtează de ea. Obiectul trebuie apropiat până la o anumită distanţă (câţiva metrii, în funcţie de gradul de miopie) pentru ca imaginea să se formeze pe retină cu ochiul neacomodat.
Apropiind mai mult obiectul, ochiul poate păstra, prin acomodare, imaginea pe retină, până la o distanţă minimă de circa 5 cm. Ociul miop are aşadar atât punctul remotum căt şi cel proximum mai apropiate decăt ochiul normal.


El nu poate vedea clar obiecte mai depărtate decăt punctul său remotum. Defectul se corectează cu ochelari alcătuiţi din lentile divergente, construite astfel încât focarul lor (virtual) să se afle în punctul remotum ol ochiului miop.
    Ochiul hipermetrop este mai “turtitâ€Â? decât ochiul normal, astfel încât focarul său se află în spatele retinei. Cu alte cuvinte, în starea relaxată a ochiului hipermetrop, imaginile obiectelor de la infinit nu se formează pe retină ci în spatele ei. Nici acest ochi nu vede clar obiectele de la infinit, în stare relaxată. Spre deosebire de cel miop însă, el poate, prin acomodare (bombarea cristalinului) să aducă imaginea pe retină.


Distanţa minimă până la care poate vedea (acomodat) este însă mai mare decât la ochiul normal. Aşadar, hipermetropul poate vedea clar obiectele îndepărtate numai cu effort de acomodare, iar obiectele mai apropiate, care intră în limitele de acomodare ale unui ochi normal, nu le poate distinge clar. Folosind ochelari cu lentile convergente, corect calculate (în funcţie de gradul de hipermetropie), aceste lentile îl pot ajuta să aducă imaginea pe retină, atât pentru obiecte îndepărtate, privind neacomodat, cât şi pentru obiecte apropiate, privind acomodat.
    Ochiul prezbit este ochiul în vârstă şi se datoreşte slăbirii cu timpul a capacităţii de bombare a cristalinului. Având posibilităţi mai reduse de bombare a cristalinului, un astfel de ochi va avea punctul proximum mai îndepărtat decât la un ochi normal. Obiectele mai apropiate vor avea deci imaginile în spatele retinei şi pentru aducerea lor pe retină se folosesc lentile convergente, care măresc convergenţa ochiului, ca şi în cazul ochiului hipermetrop.   

b)Luneta:

Luneta este destinată observării obiectelor foarte îndepărtate. De la oricare punct al unui astfel de obicei ajung la noi fascicule practic paralele. Să considerăm un obiect astronomic AB şi să îndreptăm luneta cu axa optică spre extremitatea A:

Toate razele provenite din A vor fi paralele cu axa optică şi vor converge în focarul principal imagine F` al obiectivului lunetei. ÃŽn figura de mai sus am luat o singură rază din acest fascicul şi anume de-a lungul axei optice principale. De la punctul extrem B va sosi, de asemenea, un fascicul de raze paralele între ele, dar înclinate cu unghiul є  faţă de primul fascicul. Є  va fi deci unghiul sub care se vede obiectul ceresc cu ochiul liber. Punctul de convergenţă al fasciculului paralel din B va fi în focarul secundar B`, care va defini astfel în planul focal al obiectivului imaginea reală y`. Trebuie remarcat că obiectul AB fiind foarte departe de focarul F al obiectivului, imaginea intermediară y` este micşorată, spre deosebire de imaginea intermediară a microscopului, care era mult mărită, datorită faptului că obiectul de cercetat era foarte aproape de focarul F  al obiectivului. Din această cauză, imaginea y` se afla destul de departe de focarul imagine F`, în timp ce la lunetă aceasta se formează, practic chiar în planul focal al obiectivului. Aşadar, ocularul lunetei preia o imagine intermediară, micşorată a obiectivului şi formează o imagine definitivă y virtuală şi mărită faţă de y`. ÃŽn această figură imaginea intermediară y` a fost construită ducănd planul focal perpendicular pe axă în F`şi aflând punctul (B`) în care o rază din B tecănd prin vărful lentilei obiectiv înţeapă acest plan (este figurată urma acestui plan printr-un segment punctat). Imaginea finală y  este obţinută trasând din B` două raze cu drum cunoscut; una (r`) paralelă cu axa optică, va părăsi ocularul trecănd prin focarul imagine F` al său şi una (r``) trecând prin centrul optic al ocularului, va trece mai departe nederivată (ocularul este luat – ca şi obiectivul – sub forma unei lentile subţiri, convergente). După aflarea punctului B``, s-a putut construi mersul complet al razei din B până la pupila ochiului, є  fiind unghiul sub care sevede imaginea finală y .
    Grosismentul lunetei. Fiind vorba de un aparat ce furnizează imagini virtuale ale unor obiecte îndepărtate, luneta se caracterizează prin grosisment:

                G=

Grosismentul lunetei este deci egal cu raportul dintre distanţa focală a obiectivului, sau cu produsul dintre distanţa focală a obiectivului şi puterea ocularului. Se poate mări deci grosismentul mărind distanţa focală a obiectivului şi utilizând oculare cât mai convergente.
    Lunetele cu obiective formate din lentile de sticlă se mai numesc şi telescoape dioptrice, iar cele cu obiectivul constând dintr-o oglindă concavă – telescoape catoptrice, sau simplu, telescoape.
    Calităţile lunetei cresc, dacă se măreşte diametrul obiectivului. Dar, obiective din lentile cu diametru prea mare nu se pot construi. Datorită dificultăţilor de obţinere a omogenităţii unor mase transparente atât de mari, precum şi din cauza deformării lentilelor sub propria lor greutate, obiectivele cu lentile depăşesc cu greudiametrul de 1 metru. De aceea se utilizează în acest scop obiective cu oglinzi concave, care alcătuiesc telescoape. Astfel de oglinzi pot atinge diametre până la 5 m (observatorul de la Palomar). ÃŽn plus, aceste obiective sunt complet lipsite de aberaţii cromatice, deoarece lipseşte dispersia luminii, imaginile formându-se numai prin reflexii.
   




-Cea mai buna inspiratie…
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Baterii şi celule de combustie

Bateriile constau dintr-un număr de pile electrice conectate intre ele, de obicei pentru a produce un voltaj (tensiune electrică) mai mare decât o singură pilă electrică. ÃŽn mod greşit, unii numesc baterii şi pile electrice simple.
Broaştele moarte au condus la inventarea pilelor şi bateriilor electrice. ÃŽn 1786, omul de ştiinţă italian Luigi Galvani a descoperit că broaştele disecate se contractau când le atingea cu bisturiul său. Apoi din întâmplare el a descoperit că picioarele puteau fi făcute să se mişte doar prin atingerea lor de metal. Galvani era pus în încurcătură în ceea ce privea natura acestui fenomen, şi sursa lui.
Răspunsul a fost dat în anii 1790 de omul de ştiinţă italian Alessandro Volta. Picioarele broaştelor se contactaseră deoarece lichidele din interiorul lor reacţionau la contactul cu două metale diferite: alama şi fierul. Această combinaţie forma o pilă electrică simplă şi curentul produs de aceasta făcea să se contracte muşchii picioarelor broaştei.
Volta a făcut apoi o pilă electrică punând o hârtie umedă între discuri de cupru şi zinc. Această pilă era extrem de slabă, dar Volta a conceput curând pile şi baterii practice. Una dintre baterii consta dintr-o coloană de pile electrice făcute din plăci de zinc şi argint cu separatoare de hârtie îmbibate în saramură. Acest tip de baterie se numea pilă voltaică.

Cum funcţionează celulele:

După Volta, s-au inventat multe forme similare de pile electrice. Acum se folosesc substanţe variate pentru plăci, sau electrozi, şi pentru soluţie, sau electrolit. Asemenea pilei electrice funcţionează prin transformarea  energiei chimice în energie electrică. Electrolitul emite ioni (atomi sau grupuri de atomi încărcaţi electric) care sunt atraşi de electrozi. Un electrod atrage ionii încărcaţi negativ, care au un surplus de particule încărcate negativ numite electroni. Celălalt electrod atrage ionii încărcaţi pozitiv, care au o deficienţă de electroni. Când se conectează un circuit conductor între plăci, electronii curg prin circuit de la electrodul negativ la cel pozitiv. Acest flux formează un curent electric.
   

   
Tipuri de celule electrice:

    Elementele galvanice primare trebuie înlocuite când substanţele lor chimice s-au transformat atât de mult încât ele nu mai pot produce un curent util. Elementele galvanice secundare sunt reîncărcabile. Curentul electric de la o instalaţie de încărcare, de obicei alimentată de la reţea, este trecut prin celulele electrice descărcate. Substanţele chimice iniţiale sunt refăcute făcând astfel celulele din nou utilizabile. Sarcina care intră în pile în timpul încărcării este stocată ca energie chimică şi se acumulează treptat. Din acest motiv bateriile din elementele galvanice secundare sunt adesea numite baterii de acumulare, sau acumulatoare. Ele se folosesc la maşini şi la unele aparaturi electrice de uz casnic, precum uneltele electrice reîncărcabile.
    Celulele de combustie nu necesită reîncărcare, în ele se introduc substanţele chimice de fiecare dată când se foloseşte electricitatea. Acestea sunt mult prea costisitoare pentru aplicaţiile uzuale şi sunt folosite doar în unele staţii spaţiale.

        Chimia pilei

    Tipul cel mai simplu de element galvanic primar este bazat pe unul inventat de Georges Leclanché în anii 1860. Forma modernă are o teacă de zinc, care serveşte drept electrod negativ, iar electrodul pozitiv este o tijă de cărbune. Deşi se numeşte pilă uscată, electrolitul său este o pastă groasă şi umedă de clorură de amoniu.
    ÃŽn timpul utilizării pilei, hidrogenul format pe tija de cărbune trebuie înlăturat deoarece altfel ar reduce eficienţa pilei. O substanţă chimică numită polizator (în acest caz, dioxid de mangan) înlătură produsul nedorit. Bateriile reîncărcabile ale celor mai multe maşini au pile electrice bazate pe tipul cu Pb şi acid, inventat în 1860 de Gaston Plante. Electrozii de Pb şi dioxid de Pb sunt imersaţi în acid sulfuric diluat. ÃŽn timpul utilizării, ambii electrozi sunt înveliţi în sulfat de Pb. Pb şi dioxidul de Pb sunt reformaţi în timpul reâncărcării. Pilele au cadmiu-nichel reîncărcabile au ca electrolit electrozi de hidroxid de nichel. Aceste pile pot înlocui pilele uscate obişnuite şi sunt folosite la unele lanterne, unelte şi alte aparaturi de uz casnic “fără cordoaneâ€Â?.
    Astfel, o simplă observare a reacţiei broaştelor moarte la metal, a condus la o descoperire revoluţionară pentru umanitate.

-Cea mai buna inspiratie…
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Comandã releu prin calculator



Utilizare:
Circuitul serveste la comanda unui releu electromagnetic normal de curent continuu nepolarizat, sensibil, de putere mica, prin intermediul unui port paralel (conectat la un calculator).

Mod de folosire:
Se conecteazã intrarea (punctul A) la un pin care are semnal de iesire din port si masa la punctul D. Sursa de alimentare a releului se leagã la punctul X. Pentru deschiderea releului se utilizeazã un program care seteazã pe adevarat valoarea logica a bitului corespunzãtor pinului conectat la circuit. Deschiderea releului are loc imediat.

Constructie:
Circuitul este de fapt un ampificator tranzistorat de curent continuu. La realizarea sa se folosesc 3 rezistente, 2  tranzistoare bipolare, unul pnp si altul npn, 1 diodã, un releu si sursã de curent a releului.

Mod de funcþionare:
In mod normal starea bitului ce comandã pinul portului paralel conectat la circuit fiind fals, diferenta de potential dintre acesta si masa este nulã, joncþiunea bazã-emitor a tranzistorului T1 fiind deci nepolarizatã, nu se intamplã, evident, nimic. In momentul in care se modifica starea logicã a bitului de comanda, intre punctele A si D apare o tensiune de aproximativ +5V. Curentul debitat de portul paralel este insa foarte mic, de ordinul 10e-4 A, pentru controlul releului fiind necesarã o amplificare a acestui curent.
Rezistenta R1 are rol de a proteja tranzistorul T1, iar R2 este folositã la culegerea unei tensiuni pentru polarizarea jonctiunii bazã-emitor a tranzistorului npn T1. Astfel apare un curent foarte mic pe traseul ABT1GD, suficient pentru deschiderea lui T1. Ca urmare a acestui curent apare imediat si curentul de colector pe T1, curent a cãrui intensitate depinde de puterea acestuia. In practicã acest curent este cam de 10-50 de ori mai mare decat curentul de baza. Asadar apare curent pe traseul XT2T1G, curent amplificat de T1, insuficient deschiderii releului, dar suficient de mare pentru a deschide un al doilea tranzistor, pnp – T2. Asadar jonctiunea bazã -emitor este polarizatã, dar este necesarã si polarizarea jonctiunii bazã-colector pentru a capta golurile electronice produse la polul pozitiv al sursei releului, si a realiza astfel a doua amplificare. Acest rol revine diodei D1. Rolul sãu este de a asigura deci un potential negativ pe colectorul lui T2, dar si de a dirija curentului de colector
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
catre releu, rezistenta opusã de ea pe traseul EH (in sensul de neconductie) fiind mult mai mare decat cea a releului, ceea ce inseamnã ca acest curent va urma traseul FI. Acest curent de dupa a doua amplificare  ar trebui sa ajunga la aproximativ 200mA, fiind suficient pentru deschiderea releului, la o tensiune de 5V.


Fig: Schema circuitului:



Concluzii:
Schema prezentata, desi aparent simpla ridica totusi in practica anumite probleme: este greu de realizat la scara mica, datele practice si cele teoretice nu prea se potrivesc (cel putin cand eu am vrut sa o pun in practica asa s-a intamplat) asa ca circuitul necesita o realizare laboriosa, iar folosirea sa in practica mai mult decat un experiment este neinteresanta. Se realizeaza astfel de circuite de control de dispozitive cu ajutorul calculatorului la scara industriala, dar sunt realizate la nivel de inalta tehnologie, cu multiple circuite integrate, conectate direct la magistrala calculatorului sau la alte portului, irealizabila in laboratoul de fizica.


Nota:
In mod practic elementele folosite in circuit vor fi:
        R1=1,8kΩ;   R2=10kΩ;   R3=560Ω
        T1=BC107; T2=BD136; D1=1N4001
        Releul:  5V, 200mA
Caracteristicile tranzistoarelor se gasesc in documentatii de specialitate, motiv pentru care o prezentare detaliata a functionarii este mai dificila.
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Becul lui Edison


              In al VII-lea deceniu al secolului trecut, domeniul de baza al utilizarii electricitatii era telegraful.
            Al VIII-lea deceniu constituie epoca iluminatului electric. Dezvoltarea oraselor, aparitia blocurilor si cladirilor massive, a corpurilor de fabrici si uzine cera imperios un nou izvor de lumina, mai puternica, mai vie, care sa poata fi distribuita in numeroase puncte.Iluminatul devine astfel domeniul de baza al aplicarii electricitatii. Cu acest prilej au fost create generatoarele industriale si centralele electricecare au deschis la randul lor drum electricitatii ca forta in puternicul fort al industriei.
            Aceste victorii ale elctricitatii chiar de la inceputul dezvoltarii ei se datoresc in buna parte lucrarilor Edison.
            Multumita unor combinatii speciale a pompelorde aer, in octombrie 1879, Edison a obtinut un vid(o rarefiere in balon) aproape de o milionime de atmosfera (cu mult mai putin decat vidul pe care tehnica il poate obtine azi; pe atunci o foarte mare realizare).
Intr-una din noptile sale de munca din acea perioada, Edison , in laboratorul sau cugetand la una din problemele obisnuite, ce nu-I dadeau pace, framanta distrat intre degete un cocolos de funingine, amestecat cu smoala, pe care il folosea la telefon. In timp ce gandurile inventatorului zburau departe, degetele lui turteau si rasuceau cocolasul int-un firicel tot mai subtire. Cand Edison a privit intamplator firul, i-a trecut prin minte sa incerce acest fir la lampa electrica. Spre marea satisfactie a lui Edison experienta facuta imediat a dat rezultate bune. A continuat sa experimenteze filamentele de funingine, in diferite compozitii si diferite forme. Dupa numeroase experiente Edison a confectionat o lampa cu fir de bambus carbonizat in forma de potcoava introdus intr-un balon de sticla din care a evacuat cu grija tot aerul.
               La 21 octombrie 1879, Edison a conectat lampa la circuitul electric, in lampa s-a aprins lumina. Edison a marit intensitatea
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
curentului , asteptand ca firicelul subtire san u mai suporte caldura pana la incandescenta. Lumina s-a facut insa mai stralucitoare. Edison a continuat sa maresca intensitatea curentului electric, pana a ajuns la temperature de topire a diamantului. Abia atunci filamentul nu a mai putut rezista si lampa s-a stins.
              Asa s-a nascut becul electric cu filament de carbune una din cele mai mari inventii ale secolului al XIX-lea.
              Cu toate acestea au mai fost necesare inca aproape 13 luni de munca si cheltuieli de peste 40.000 de dolari pan ace lampa a fost
intr-atata perfectionata incat sa poata fi pusa in practica pe scara larga.
In acest timp de febrile cautari Edison si ajutoarele sale au muncit intr-o permanenta incordare. Munca clocotea zi si noapte. Pana la urma Edison s-a imbolnavit de ochi. In agenda sa de buzunar gasin notat la data de 27 ianuarie 1879:
              “Din cauza luminii puternice mi s-au imbolnavit ochii si dupa sapte ore de munca nu mai sunt bun de nimicâ€Â?
A doua zi a notat:
              “Noaptea trecuta am avut dureri groaznice de la orele 10 seara pana la 4 dimineata cand cu ajutorul unei doze mari de morfeina am adormit. Pe la 4 m-am trezit. Ochii nu ma mai dor si ma simt mult mai bine, in schimb insa mi-am pirdut ziua.â€Â?
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Determinarea constantei elastice a doua elastice legate in serie si in paralel
           
I  Teoria lucrarii:

G=o forta ce masoara interactiunea dintr corp si pamant.
     Se masoara in Newton(N).
Δl=deformarea produsa de forta.se masoara in sistem international 
      Metri.                     
K=constanta elatica.Se masoara: [K]=N/M

Ks=K1 K2/K1+K2
Kp=K1+K2

II Montaj experimental:

Agatam de I elastic o greutate si masuram cu cat s-a intins elasticul.Apoi luam al II-lea elastic si repetam procedeul cu aceeasi greutate.Luam dupa aceea cele doua elastice le legam in serie si agatam de ele aceeasi grutate si observam cu cat s-au intins elaticele legate in serie.In final legam cele doua elatice in paralel si agatam de ele tot aceeasi grutate apoi observam alungirea lor.


III Date experimentale si prelucrarea lor:
          G(N)            Δl(m)               K
Elasticul 1    1    0,005    K1=200
Elasticul 2    1    0,03    K2=33,3
Elasticele serie    1    0,02    Ks=50
Elasticele paralel    1    0,01    Kp=100
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Prin efectuarea experimentului s-au obtinut datele experimentale care mai apoi au fost prelucrate obtinandu-se valorile din tabelul de mai sus de la “K�.

V Surse de erori:

    In tabel observam ca in valorile finale s-au mai strecurat si mici erori.Ele provin din masurarea inexacta sau erori de calcul.

VI Concluzii:

Experimentul efectuat ne-a ajutat la determinarea constantei elastice a doua elastice legate in serie si in paralel,dar calculele obtinute na-au dovedit ca determinarea constantei elasticea celor doua elastice nu poate fi facuta cu precizie din cauza erorilor.
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Efectul Coanda

         Henri Coanda, parinte al aviatiei cu reactie, s-a nascut la Bucuresti in 1886. Dupa absolvirea scolii primare, a urmat liceul militar din Iasi. Profesorii sai (printre care si istoricul A.D. Xenopol) aveau o parere foarte buna despre acest tanar sprintar „ca argintul viu, pe care nu-l puteai tine in loc decat intr-un flacon sau in tubul unui termometru".
         Spiritul sau inventiv s-a manifestat inca de timpuriu. Nu avea 14 ani impliniti cand a inventat o seceratoare-treieratoare, pusa in miscare de aripile unei mori de vant. In 1903 termina, ca sef de promotie, liceul militar din Iasi. La varsta de 19 ani, construieste in atelierele Arsenalului armatei de pe dealul Spirei (Bucuresti) macheta unui avion propusat de o racheta, ceea ce dovedeste ca de timpuriu il preocupa tehnica reactiva, in care avea sa se manifeste atat de stralucit. Spirit avid de cunostinte, profita de libertatea castigata pentru a urma cursurile ce-l intereseaza la mai multe scoli superioare din strainatate (la Technische Hochschule din Charlottemburg - Berlin, apoi la Universitatea din Liege si in cele din urma la Scoala superioara de electricitate din Montefiore, unde, impreuna cu Caproni, construieste un planor cu care zboara).
Aviatia a ramas cu toate acestea marea pasiune a acestui mare inventator. In 1930, cand se apropia de 45 de ani, Coanda nu era de loc multumit de performantele aviatiei si astfel dupa multe zile si nopti de calcule Coanda inventeaza „aerodinele lenticulare" sau „discurile zburatoare" . „Aerodina lenticulara" este un obiect din otel care seamana cu un castron, iar un tub de cauciuc aduce aer comprimat in el. Zborul aerodinei lenticulare se bazeaza pe o descoperire a sa, care i-a permis „sa faca sa devieze un jet fluid ce patrunde intr-un alt fluid". Atunci se produce un efect ciudat, efect pe care el l-a folosit si care se numeste EFECTUL COANDA.
         Cum a ajuns Coanda l-a descoperirea acestui efect?
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Studiind scurgerea jeturilor fluide, Coanda a constatat ca prelungind unul din peretii canalului in care are loc scurgerea printr-un volet inclinat sau curb, jetul deviaza de la directia initiala, urmarind aproximativ profilul voletului.
Explicatia fenomenului este urmatoarea: dupa iesirea din canal, jetul antreneaza particulele mediului ambiant in partea unde nu exista voletul, dar si particulele domeniului fluid situat intre jet si volet. Daca voletul este suficient de lung, locul particulelor aspirate din domeniul situat intre volet si jet nu mai poate fi luat de particulele care vin dinafara acestui domeniu si depresiunea astfel creata deviaza scurgerea in directia voletului. Doua mici discuri de felul acesta sunt suficiente, desi suprafata lor e de doar 30cmp, ca sa ridice un om in sus cu o viteza careia nu ise poate opune nici chiar zidul sonic.
         Efectul Coanda este brevetat in Franta la 8 octombrie 1938, sub nr. 374943 si se aplica nu numai „discurilor zburatoare", ci si altor dispozitive si sisteme de deplasare.
         In tara noastra, efectul Coanda a fost studiat si utilizat in scopuri practice de catre inginerul C. Teodorescu-Tintea.
Acesta a construit o serie de dispozitive functionand pe baza efectului Coanda, dintre care cele mai importante sunt:
ŕ retelele de voleti depresivi, cunoscute in prezent sub denumirea de retele Teodorescu-Coanda ;
ŕ reversorul de tractiune cu voleti depresivi pentru franarea avioanelor cu reactie de mare viteza ;
ŕ turbina radiala cu palete depresive ;
ŕ amortizorul de zgomot pentru motoarele cu combustie interna si pentru turbomotoarele de avion.
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Efectul Doppler

    Unda emisă de o sursă de oscilaţii se propagă de la sursă până la receptorul care o detectează. Prin detectarea undei se înţelege măsurarea unei anumite mărimi caracteristice ei, de exemplu, frecvenţa undei. Dacă sursa şi receptorul sunt în repaus unul faţa de celalalt, frecvenţa undei măsurată de receptor este egală cu frecvenţa undei emisă de sursă. Aşa se întâmplă atât cu undele sonore cât şi cu cele luminoase. Dacă însă sursa de oscilaţii este în mişcare faţa de receptor, frecvenţa undei măsurată de receptor diferă de  aceea a undei emisă de sursa de oscilaţii. Acest fapt care se observă când sursa şi receptorul sunt în mişcare unul faţă de celălalt, se numeşte efectul Doppler; acest efect este foarte important atât în ştiinţă cât şi în tehnică.
    Explicaţia efectului Doppler se va face folosind figura 1. care redă undele sferice ce izvorăsc din sursa de oscilaţii S. Dacă sursa se mişcă, de exemplu din S in S', undele sferice emise succesiv, se apropie unele de altele in sensul de mişcare al sursei. Distanţa dintre suprafeţele sferice de egala fază reprezintă lungimea de undă; se observă astfel că la receptorul R staţionar, ajung în unitatea de timp, unde cu suprafeţele sferice mai apropiate între ele în comparaţie cu situaţia în care sursa ar fi în repaus faţă de receptor. ÃŽntrucât suprafeţele de egală fază sunt aparent mai apropiate, lungimea de unda aparenta la este mai mica şi deci frecvenţa undelor măsurată de receptor este în acest caz mai mare. Dacă sursa este staţionară, iar receptorul se deplasează către sursa S, ca în figura 2., acesta întâlneşte în unitatea de timp mai multe unde sferice, decât dacă receptorul ar fi fost fix şi undele ar fi ajuns la el. Ca urmare receptorul în mişcare către sursă detectează o frecvenţa mai mare.
ÃŽn consecinţă, frecvenţa detectată de receptor creşte dacă mişcarea relativă a sursei faţă de receptor, receptorul fiind în poziţia R' in figura1., printr-un raţionament analog cu acela făcut mai înainte, se ajunge la concluzia că frecvenţa măsurată de receptor scade. Dacă sursa stă pe loc iar receptorul R' se deplasează, în situaţia figurii 2, de la dreapta spre stânga, depărtându-se de sursă, undele sferice ajung la receptor mai rar in timp, decât dacă receptorul ar fi fost în repaus şi deci acesta detectează o frecvenţa mai mică. Prin urmare, frecvenţa detectată scade, daca mişcarea relativă a sursei faţă de receptor îi depărtează pe unul de celălalt.
    Pentru a exprima cantitativ modificarea frecvenţei în efectul Doppler se notează cu u viteza de deplasare a sursei S faţă de receptor, cu nS frecvenţa undelor emise de sursă si cu nR frecvenţa undelor măsurate de receptor. Undele studiate se propagă cu viteza v in mediul în care se găsesc sursa şi receptorul; această viteză fiind o caracteristică a mediului respectiv nu este afectată de mişcarea sursei sau a receptorului.
    ÃŽn timpul t sursa emite nS*t şi, dacă sursa ar fi fixă, aceste unde ar parcurge distanţa v*t. Lungimea de undă se obţine ca raportul intre distanţa v*t parcursă si numărul de unde care acoperă această distanţa adică relaţia obţinută este binecunoscută, dar ea a fost stabilită printr-un raţionament nou care va fi folosit în cazul în care există mişcarea sursei sau a receptorului.
    Dacă sursa se deplasează către receptor cele nS*t unde emise de sursa se vor răspândi într-un spaţiu mai mic decât v*t, deoarece în timpul t sursa însăşi s-a deplasat cu
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
distanţa u*t. Aceasta înseamnă că numărul de unde nS*t emise de sursă în timpul t se vor găsi în spaţiul v*t-u*t , iar lungimea de undă aparentă, definită ca raportul între spaţiul v*t-u*t si numărul de unde nS*t este frecvenţa corespunzătoare lungimii de undă la este frecvenţa măsurată de receptor nR.
    Dacă sursa se depărtează de receptor, numărul de unde nS*t se întind pe distanţa v*t+u*t; lungimea de undă aparentă este în acest caz la =(v+u)/ nS. Adoptând convenţia că u este pozitiv pentru mişcarea sursei către receptor şi negativ când sursa se îndepărtează de receptor, relaţia (1) este aplicabilă şi în acest caz.
    Presupunând apoi că receptorul se mişcă spre sursă cu viteza u', viteza sa relativă faţă de unde este v+u', iar numărul de unde pe care receptorul le întâlneşte în timpul t este (v+u')t/la în care la=v/nS.
Dacă receptorul se depărtează de sursă, la el ajung mai puţine unde în timpul t, (v-u')t/la, şi deci frecvenţa măsurata de receptor va fi  (v-u')la. Convenţia ca u' să fie pozitiv când receptorul se apropie de sursa si negativ când se depărtează de sursă, face ca relaţia (2) să se aplice şi în acest caz.
ÃŽn rezumat frecvenţa măsurată creşte  nR>nS, la apropierea relativă, adică fie pentru u>0 fie pentru u'>0 şi frecvenţa măsurată scade, nR<nS, la depărtarea relativă, adică fie pentru u<0 fie pentru u'<0.
    Aceste rezultate sunt aplicabile în multe cazuri. De exemplu pentru undele sonore un observator percepe o frecvenţă mai mare, adică sunete mai înalte dacă sursa de sunete se apropie de el si o frecvenţă mai mică, adică sunete mai joase, dacă sursa se depărtează.
    Efectul Doppler este foarte important în astronomie unde prin măsurarea frecvenţei radiaţiilor care provin de la stele sau galaxii îndepărtate se poate stabili mişcarea acestora faţă de planeta noastră. Prin astfel de măsurători se obţine întotdeauna  o frecvenţă mai mică a radiaţiilor luminoase caracteristice aştrilor respectivi. Aceasta înseamnă că lungimea de undă măsurată este mai mare decât cea reala; cu alte cuvinte are loc o deplasare spre „roşu" a radiaţiilor luminoase respective) lumina roşie are lungimea de undă cea mai mare în domeniul vizibil). Valoarea variaţiei frecvenţei creşte cu distanţa de la Pământ, ceea ce sugerează că întregul Univers este în expansiune, adică toţi aştrii se îndepărtează spre limitele Universului, cu viteze din ce în ce mai mari pe măsură ce sunt mai depărtaţi de Pământ. Aceasta este o problema majora a cosmologiei şi studiul ei se bazează în principal pe efectul Doppler.
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Efectul LASER

Introducere in problematica LASER

Despre efectul LASER se cunosc deja foarte multe. Aceasta ramura a stiintei
s-a dezvoltat foarte mult de la inceputurile sale (1955-1965) si pana in
ziua de astazi. Desi bazele teoretice erau mai mult sau mai putin stabilite,
primii care reusesc sa concretizeze toate teoriile si presupunerile au fost
doi rusi si un american.
In ordine sunt prezentati Charles H. Townes (Massachusetts Institute of
Technology (MIT), Cambridge, MA, USA; nascut in 1915), Nicolay Gennadiyevich
Basov (Lebedev Institute for Physics Akademija Nauk Moscow, USSR; nascut in
1922) si Aleksandr Mikhailovich Prokhorov (Lebedev Institute for Physics
Akademija Nauk Moscow, USSR; nascut in 1916). Cei trei au impartit premiul
Nobel atribuit in 1964 pentru "cercetarile fundamentale in domeniul
electronicii cuantice care au condus la construirea oscilatoarelor si a
amplificatorilor bazati pe principiul maser-laser".
Partea teoretica este usor de gasit in majoritatea manualelor, cursurilor si
compendiilor de fizica existente asa ca lucrarea de fata nu se va concentra
asupra acestui aspect. Principiul LASER consta in faptul ca atomii
elibereaza energie sub forma de fotoni atunci cand parcurg tranzitia de pe
un nivel de excitare metastabil spre un nivel de echilibru. Aceasta
tranzitie se face sub influenta unui factor declansator si de aceea emisia
de energie se numeste emisie stimulata sau emisie indusa. Odata pornita
reactia aceasta se propaga sub forma piramidala astfel, un foton emis de un
atom dezexcitat va declansa reactia la altul, acesta la randul lui va emite
un foton si il va elibera si pe cel incident. Avem doi fotoni care se vor
inmulti exponential. Astfel se produce o amplificare a radiatiei luminoase.


Realizarea practica a dispozitivelor LASER. Tipuri de laser.

Partile constituente ale unui laser sunt : mediul activ, sistemul de
excitare si rezonatorul optic. Partea esentiala a unui dispozitiv laser o
constituie mediul activ, adica un mediu in care se gasesc atomii aflati
intr-o stare energetica superioara celei de echilibru. In acest mediu activ
se produce amplificarea radiatiei luminoase (daca avem o radiatie luminoasa
incidenta) sau chiar emisia si amplificarea radiatiei luminoase (daca nu
avem o radiatie luminoasa incidenta). Sistemul de excitare este necesar
pentru obtinerea de sisteme atomice cu mai multi atomi intr-o stare
energetica superioara. Exista mai multe moduri de a realiza excitarea
atomilor din mediul activ, in functie de natura mediului. Rezonatorul optic
este un sistem de lentile si oglinzi necesare pentru prelucrarea optica a
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
radiatiei emise. Desi la iesirea din mediul activ razele laser sunt aproape
perfect paralele rezonatorul optic este folosit pentru colimarea mult mai
precisa, pentru concentrarea razelor intr-un punct calculat, pentru
dispersia razelor sau alte aplicatii necesare.
Dupa natura mediului activ deosebim mai multe tipuri de laser. Printre
acestea regasim laserul cu rubin, la care distingem bara de rubin tratat
drept mediul activ iar ansamblul sursa de lumina plus oglinzi poarta rolul
de sistem de excitare. Laserul cu gaz foloseste amestecuri de gaze rare
(He, Ne, Ar, Kr) sau CO2 drept mediu activ si o sursa de curent electric
legata la doi electrozi iau rolul de sistem de excitare.


LASER-ul cu semiconductori. Aprecieri teoretice.

Laserul cu semiconductori este constituit ca si celelalte tipuri de laser
tot pe sablonul mediu activ, sistem de excitare, rezonator optic. In acest
caz un amestec semiconductor este folosit ca mediu activ. Cel mai adesea se
folosesc combinatii de metale din aceleasi perioade ale grupelor IIIa si Va.
Dintre acestea semiconductorul cel mai folosit este cel format din Galiu
si Arsenic (GaAs). Alte medii active au fost obtinute atat din amestecuri
ale elementelor grupelor IIa si Via (Zinc si Seleniu " ZnSe) cat si din
amestecuri de trei sau patru elemente. Ultimele doua sunt mai ades folosite
pentru emisia unor radiatii mult mai precise din punct de vedere al lungimii
de unda. Sistemul de excitare este constituit din doua straturi de
semiconductori, unul de tip p si unul de tip n. Pentru a intelege mai bine
aceste doua notiuni trebuie amintite cateva considerente teoretice cu
privire la fizica solidului, in special principiul semiconductorilor.
Semiconductorii sunt o clasa de materiale larg folosita in electronica
datorita posibilitatii controlului proprietatilor electrice. Rezistivitatea
electrica a unui semiconductor scade odata cu cresterea temperaturii iar
valoarea ei poate fi modificata in limite foarte largi (10-2 - 108 W cm).
Intr-un semiconductor foarte pur, conductibilitatea electrica este data de
electronii proprii, numita si conductibilitate intrinseca, iar in cazul
materialelor impurificate avem de-a face cu o conductibilitate extrinseca.
Conductibilitatea intrinseca poate fi explicata pe scurt astfel. La 0K,
electronii sunt asezati in legaturile covalente formate intre atomii
semiconductorului intrinsec. Odata cu cresterea temperaturii unii electroni
se rup din legaturi fiind liberi sa circule in tot volumul cristalului. Se
produce un fenomen de ionizare, iar in locul electronului plecat ramane un
gol. Imediat el se ocupa cu un alt electron alaturat, golul se deplaseaza o
pozitie. Daca aplicam un camp electric in semiconductor, electronii liberi
se vor misca in sens invers campului, dar si golurile vor forma un curent
pozitiv de acelasi sens cu campul. Cel mai interesant fenomen il reprezinta
modificarea spectaculoasa a rezistivitatii electrice a semiconductorilor
prin impurificare. Astfel, daca din 105 atomi de Siliciu unul este inlocuit
cu un atom de Bor, rezistivitatea siliciului scade, la temperatura camerei
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
de 1000 de ori !!! Impurificare reprezinta o problema specifica si
fundamentala a fizicii si tehnologiei semiconductorilor. Daca impurificam
Germaniul (grupa IVa, patru electroni de valenta) cu un element din grupa a
5-a (cinci electroni de valenta) vom obtine un amestec cu un electron de
valenta liber. Aceasta impuritate constituie un donor. Semiconductorul
astfel impurificat este de tip n, iar nivelul sau de energie este mai
aproape de zona de conductie. Daca impurificarea este facuta cu atomi din
grupa a 3-a (trei electroni de valenta), acesta se va integra in reteaua
cristalina cu doar trei legaturi covalente, ramanand, deci, un gol capabil
de a captura electroni in jurul atomului trivalent. Din aceasta cauza atomii
acestui tip de impuritati au primit numele de acceptori. Intr-un
semiconductor astfel impurificat vor predomina sarcinile pozitive, de unde
numele de semiconductor de tip p. Jonctiunile p  n sunt ansambluri formate
prin alipirea unui semiconductor de tip p cu unul de tip n . Zona de
separare, interfata, are marimi de ordinul 10-4 cm. La suprafata
semiconductorului n apare un surplus de electroni iar la suprafata
semiconductorului p un surplus de goluri. Astfel apare tendinta de
compensare a acestora prin difuzia electronilor de la un semiconductor la
celalalt.


Laserul cu semiconductori. Construire. Consideratii practice.

Revenind la laserul cu semiconductori, avand stabilita o baza teoretica
minimala putem trece la detalierea practica a principiilor enuntate
anterior.
Laserul cu conductori este, de fapt, un sandwich format din 3 straturi de
semiconductori la care se adauga elementele sistemului de excitare. La
acest tip de laser energia necesara excitarii sistemului de atomi din mediul
activ cat si factorul declansator sunt date de curentul electric care se
aplica, conform figurii. Datorita faptului ca acest sandwich corespunde
modelului clasic de dioda, de aici incolo se va folosi si termenul de dioda.
Randamentul unei astfel de diode este in jurul a 30% dar amplificarea este
destul de mare. Curentul necesar trebuie sa aiba o densitate de cateva mii
de amperi pe centimetru dar avand in vedere ca o dioda laser are marimi
foarte mici, curentul necesar este adesea sub 100mA. Pentru a obtine
rezultate satisfacatoare, in practica se folosesc mai multe straturi decat
se prezinta in figura. Cat priveste stratul activ, lungimea lui nu depaseste
1 mm, iar grosimea sa este, in functie de model, de la 200 pana la 10 nm. In
general grosimea stratului activ variaza intre 200 si 100 nm. Datorita
faptului ca este atat de subtire, fascicului emis este foarte divergent
(pentru un laser) si astfel laserul cu semiconductori se bazeaza foarte mult
pe rezonatorul optic ce trebuie ales cu mare grija si trebuie pozitionat
foarte precis pentru a obtine performante maximale. De obicei un sistem
format din doua lentile plan-convexe pozitionate cu fetele convexe una spre
cealalta la anumite distante calculabile este suficient pentru a obtine un
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
fascicul destul de bine colimat cu razele aproape perfect paralele.
Din desenul de mai sus se poate observa ca emisia laser se face in doua
directii. Acest fenomen este tratat in mod diferit in functie de necesitati.
Se poate crea o cavitate rezonanta prin pozitionarea unei oglinzi perfecte
si a uneia semitransparente, se poate folosi emisia "din spate" pentru a
masura proprietatile fasciculului principal, se poate folosi aceeasi emisie
din spate pentru a masura si controla curentul ce trece prin dioda. Diodele
laser sunt foarte sensibile la curenti si de aceea controlul strict asupra
acestora este absolut necesar. Uneori este necesara doar o variatie mica a
tensiunii sau a puterii si dioda se va arde. Mai jos este un prezentat un
montaj clasic de dioda cu posibilitate de control a curentului:
Diodele laser sunt poate, cele mai fragile dispozitive de emisie laser.
Faptul ca stratul activ are, de fapt, marimea unei bacterii este cel ce sta
la baza afirmatiei anterioare. Acest strat poate fi usor distrus prin
supunerea la curenti neadecvati, prin influente electrostatice, prin
incalzire excesiva. Stratul activ se poate autodistruge chiar si fara
prezenta vre-unuia din factorii enumerati mai sus. Simpla emisie a luminii
poate vaporiza acest strat minuscul daca lumina emisa este prea puternica.
O dioda, desi minuscula, poate dezvolta puteri ale luminii de pana la 3-5
mW. Desi sunt mai rare si mult mai scumpe, diodele ce dezvolta zeci de mii
de mW exista si se gasesc in inscriptoarele de CD si in alte instrumente si
aparate de profil. In ceea ce priveste divergenta fasciculului, in prezent,
majoritatea pointerelor reusesc performanta de a pastra divergenta la sub un
mm la fiecare 5 metri. Spectrul de culori acoperit de laserii cu
semiconductori este in zona rosie 630-780 nm dar nu este limitat numai aici.
Laseri verzi sau chiar albastri exista si sunt intens cercetati. Problema
este ca diodele de verde si albastru au o viata efemera (cele mai
performante ating doar cateva sute de ore) si functioneaza la temperaturi
scazute (apropiate de 0K). Fata de clasicul GaAs (care emite in rosu-IR),
pentru laserii albastri se prefera ZnSe si GaN. Primul a fost exclus treptat
din cercetari datorita rezistivitatii mari, consumului mare de energie,
randamentului mic si a multor altor factori descoperiti experimental.
Ultimele cercetari s-au concentrat pe GaN, iar de cand prof. Shuji Nakamura
a realizat primul montaj practic si fiabil pentru generarea laserului
albastru, cercetarile au luat amploare. Un fapt inedit, la data realizarii
diodei pentru laserul albastru, in 1993, Shuji Nakamura nu avea nici macar
un doctorat in buzunar, era doar un simplu cercetator pierdut intr-un
laborator al unei firme japoneze obscure. Recent, prof. Nakamura s-a
alaturat colectivului profesoral de la Colegiul de Inginerie al
Universitatii Californiene din Santa Barbara, SUA.
Revenind la laserii uzuali, trebuie mentionate si o serie de pericole ce pot
apare chiar si pe langa laserii cu semiconductori care sunt cunoscuti a fi
mai putin puternici. S-a calculat ca o dioda obisnuita are o putere mult mai
mare chiar si decat a soarelui la ecuator. Toate amestecurile din stratul
activ au o putere de emisie mult mai mare decat a aceleiasi cantitati de
suprafata solara. Diodele prezente pe piata fac parte din clasele
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
IIIa, ceea ce inseamna ca prezinta risc scazut de vatamare la operarea
conforma cu manualul si la expunerea fugara, efemera a ochiului in raza
laser. Totusi, trebuie avut in vedere ca orice expunere indelungata produce
vatamari punctiforme ale retinei si nu este nevoie de efecte immediate
pentru ca retina sa fie vatamata. Regula numarul unu in lucrul cu laserii,
nu se priveste direct in raza laser chiar daca nu se simte nici o durere sau
chiar daca raza este palida. CULOAREA SI STRALUCIREA RAZELOR LASER NU AU NICI O LEGATURA CU PUTEREA RADIATIEI. Aceste doua proprietati sunt date de lungimea de unda a radiatiei care nu influenteaza in mod decisiv puterea
laserului. Pot exista laseri cu o culoare roz palida care sa fie mai nocivi
decat cei mai aprinsi si rosiatici laseri. Intre "laseristi" exista o
gluma: "Regula numarul unu in lucrul cu laserii: Nu te uita niciodata direct
in raza laser cu unicul ochi ramas intreg !".


Utilizarea laserilor cu semiconductori. Aspecte pozitive si negative ale
acestei tehnologii.

Diodele sunt larg raspandite. Faptul ca sunt ieftin de produs, usor de
folosit si foarte ieftin de folosit duce la producerea lor in masa si
includerea lor in cele mai multe aparate electronice ce au nevoie de laseri.
Lecturatoarele de cd, fie ele CD-ROM-uri sau CD-playere, sunt toate
prevazute cu diode laser. Playerele DVD au, deasemenea, diode laser, doar ca
acestea emit fascicule mult mai fine. CD-Writer-ele si CD-ReWriter-ele
folosesc diode ce emit laseri apropiati de IR (800 nm) si puteri de cativa
W. Aceleasi diode, dar de puteri ceva mai mici, sunt prezente si in
imprimantele cu laser. Alte produse care folosesc laseri emisi de diode sunt
cititoarele de coduri de bare (Bar-Code Readers), unele Scannere, Pointerele
etc. Poate cel mai important folos, dupa CD/DVD-playere, este cel adus in
comunicatiile prin fibra optica. In cadrul fiecarui emitator pe fibra optica
se afla o dioda laser. Mai nou s-a inceput folosirea diodelor si in
medicina si in holografie. Diodele nu sunt folosite in aplicatiile militare
(Radar, ghidare rachete, transmisiuni de date prin eter etc.), aplicatiile
astronomice (distante cosmice si determinari de compozitii), efectele
speciale de anvergura si holografia de mare intindere datorita puterii
limitate relativ mici pe care o dezvolta.


Concluzii.

Laserul cu semiconductori este o alternativa ieftina si fiabila la laserii
cu gaz. Marimile reduse, costurile mici de fabricatie si utilizare cat si
longevitatea lor confera diodelor atuuri importante in "lupta" cu celelalte
dispozitive de emisie laser. Singurele dezavantaje fiind puterile relativ
mici si fragilitatea, diodele sunt si vor fi cercetate extensiv pentru a fi
imbunatatite. Pentru noi este important sa intelegem cum functioneaza un
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
astfel de dispozitiv, la ce este folosit si incotro se indreapta cercetarile
pentru a ne familiariza inca de pe acum cu acest tip de laser pe care il vom
intalni din ce in ce mai des in viata noastra de zi cu zi. Este important
sa cunoastem pericolele pe care le aduce cu sine o dioda laser precum si
factorii care pot perturba buna functionare a acesteia pentru a sti cum sa
ne aparam si cum sa o protejam.
Laserul cu semiconductori este un domeniu ale carui orizonturi abia acum ni
se deschid, cu un viitor sigur si cu implicatii puternice in viata de zi cu
zi.




Bibliografie

1. D.Ciobotaru si colectivul, Manual de fizica, clasa a XII-a, EDP,
Bucuresti, 1997
2. I.Bunget si colectivul, Compendiu de fizica pentru admiterea in
invatamantul superior, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1971
3. Richard P. Feynmann,Fizica Moderna, vol III, Editura Tehnica, Bucuresti
1970
4. Arach T&A Corp., Laser Theory, Internet, 1999
5. , Semiconductor Laser Diodes, Internet
6. Power Technology, Inc., Advantages of Semiconductor Laser Diodes,
Internet, 1998-1999
7. Sam Goldwasser, Sam Goldwassers Lasers Frequently Asked Questions,
Internet, 16 Martie 2000
8. Web Science Resources, Laser Tutorial- Laser Diode, Internet, 1997
9. University of California  Santa Barbara press release, 1999
10. 1964 Nobel Prize Winners, Nobel Prizes, Internet 2000
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Culori

Simbolismul cosmic al culorilor este regasit la zeitatile din multe cosmo-gonii. Multi dintre indienii din America de nord asociaza fiecaruia dintre cele 6 sectoare cosmice o culoare sacra . Aproape de sol se regaseste albul care indica zorile, peste alb era asternut albastrul (culoarea va aparea sub forma peluzei), pentru a remarca dimineata, peste albastru era galbenul, simbol al asfintitului si deasupra se afla negrul, simbol al noptii.
Amerindienii realizeaza urmatoarele conceptii: galben=nord, albastru=vest, rosu=sud, alb=est, zenitul=multicolor, negrul=pamantul.
La populatiile maya, patru culori desemneaza geniile celor 4 puncte cardinale care dominau pamantul si inspirau sentimentele omului, realizandu-se o “mica â€Â? inversiune a rolului culorilor. Astfel albului ii corespunde nordul, negrului ii corespunde vestul, rosului ii corespunde estul, iar galbenului ii corespunde sudul.                                                               
Perceptii diferite dintre elementele cosmonogonice si culori se gasesc la indienii pueblo pentru care rosu=vest, albastru=nord, verde=est, galben=sud.
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Aztecii, ca cei mai multi dintre amerindieni, folosesc acelasi cuvant pentru toate nuantele de verde si albastru. Simbolismul pietrelor albastre sau verzi: verzi-albastre, este pe de o parte un simbolism solar, asociat cu peruzeaua, piatra focului si a soarelui, semn de seceta si foame, pe de alta parte, albastrul verzui al pietrelor chalchiuilt sunt simbol al fertilitatii, chezasie a renasterii.
Cap 1.2
Definitia culorii ca notiune psiho-fizica sublineaza faptul ca suntem influentati in mod remarcabil de culoare, care ne provoaca stari, trairi si sentimente atat de nuanta cat si de saturatie. Informatia culorii se obtine atat pe cale vizuala, prin intermediul luminii care induce simtul vazului , capabil de recieptionare a peste 90% din totalul cunostintelor asupra obiectelor si fenomenelor din natura. Culoarea accentueaza puterea de memorare a omului prin trairile pe care le induce. Ne amintim toata viata de un peisaj montan, un tablou celebru, o persoana, mai ales prin intermediul culorilor care ne-au fermecat la primul impact cu acestea . De multe ori, bolnavi si pesimisti, am primit suflul vietii prin impactul cu o culoare vie, care a indus in sufletul nostru optimismul necesar insanatosirii. O singura culoare induce plictiseala, monotonie, daca este privita mult timp. Ne plac peisajele, tablourile, unii oameni, incaperile pentru ca sunt caracterizate prin imbinarea armonioasa a culorilor. O adevarata armonie cromatica studiaza valoarea de combinatie a culorilor si echilibrul cromatic
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
De fapt nu culorile in sine, ci valorile cromatice obtinute prin combinarea, dispunerea, armonizarea si echilibrarea valorilor diferitelor tonuri si nuante cromatice sunt cele care isi pun amprenta pe sufletul omenesc. Studiul culorilor, armonia lor, impactul asupra vietii noastre a preocupat o pleiada de cercetatori care si-au adus contributia la cunoasterera mecanismului vederii in culori, la interpretarea interactiunii dintre om si culoare si a influentei culorilor asupra psihicului, a puterii de memorare, a starii de sanatate. Fara culori, fara lumina am fi mult mai saraci, mai nelinistiti, si am pierde puterea de a intelege si de a stapani unele fenomene naturale. Avand in vedere cele mentionate mai sus, vom reprezenta, pe scurt, domeniile in care viata si culoarea interfera in beneficiul nostru.
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Cap. 2.1 zh587y5226lhho
Dupa cum stiti exista culori calde si culori reci, care produc diferite senzatii de la incalzire voiotie dinamism, la senzatii de rece, frig liniste. Culorile calde sunt :ROSU, GALBEN, ORANGE. Ele sunt vesele, luminoase, dau senzatii de dilatare a spatiului prosoetime . Culoarea rosie este o culoare foarte calda, excitanta, care mobilizeaza fluxul de idei. Rosul este o culoare care ridica tonusul muscular, activeaza respiratia, creste tensiunea arteriala si induce o senzatie de cald. Excesul de culoare rosie devine chiar obositor din cauza acestor efecte fiziologice.
Galbenul este cea mai vesela culoare si mai putin obositoare dintre culorile calde. Ea influenteaza functionarea normala a sistemului cardio- vascular si stimuleaza nervul optic. Galbenul induce o senzatie de apropiere, de caldura, dinamism inviorare si satisfactie. Deci galbenul mentine prin aceste stari psihice capacitatea de concentrare, mobilizare cat si vigilenta. Totusi daca este privita indelungat, da senzatii de oboseala.
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Orangeul are aceleasi efecte ca si galbenul. Orangeul induce optimsm, veselie, impresie de sanatate sociabilitate, emotii placute. Culoarea portocalie accelereaza pulsatiile inimii, mentine presiunea sanguina, favorizeaza secretia gastrica, digestia.
Culorile reci cum ar fi albastrul, violetul, negrul, induc o stare de calm, rece, agonie, frig. Ele “micsoreaza “ spatiul si induc pesimismul, indoiala si tristetea.
Culoarea verde, desi considerata o culoare rece ea faciliteaza deconectarea nervoasa, favorizeaza meditatia, contemplarea si asocierea de idei.
Albastrul este o culoare foarte rece, odihnitoare, induce calm liniste interioara, nostalgie, favorizeaza procesele de inhibitie si incetineste activitatea mentala. Prea mult albastru da senzatia de departare de infinit, creand aceasta stari depresive. Albastrul de asemenea scade tensiunea arteriala, tonusul muscular, calmeaza rerspiratia si micsoreaza frecventa pulsului.
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Culoarea violet este rece, nelinistitoare si descurajatoare. Fiind o culoare compusa din rosu si albastru, are efecte contradictorii, inducand senzatii de optimism, nostalgie, atractie si repulsie, calm relativ pe fond de neliniste. In plan fiziologic violetul intensifica activitatea cardio-vasculara si pulmonra.
Negrul este o culoare neutra, rece, depresiva, reduce activitatea mentala si activitatea metabolica inducand stari depresive de neliniste, de disperare. Fiziologic reduce mult activitatile vitale, scade pulsul minimalizeaza capacitatea de raspuns la stimulii de mediu ambiant.
Albul ne face expansivi, puri, robusti, luminosi si increzatori in fortele proprii. Albul pur si intens provoaca contractia pupilei si a muschilor globului ocular, de aceea el este obositor.
Tonurile de gri, rezultand din amestec de alb cu mai mult sau mai putin negru, sunt neutre si estompeaza efectele culorilor pure, sau scot in evidenta stralucirea lor, in functie de de raportul dintre alb si negru. Observarea corpurilor se realizeaza prin intermediul luminii emise de acestea (in cazul surselor primare) sau a luminii reemise de suprafata corpurilor daca acestea sunt surse secundare de radiatii. Toate corpurile reemit o parte din radiatiile care ajung la suprafata lor. De cele mai multe ori lumina care ajunge la ochiul uman provine de la suprafata corpurilor observate. Compozitia spectrala a radiatiilor reemise este dependenta de modul cum variaza coeficientii de absorbtie si de difuzie ai suprafetelor observate cu lungimea de unda.
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Testele de culoare sunt renumite pentru eficacitatea lor (au valoare diagnostica clinica). Testul Luscher permite psihologului si medicului neorolog sa emita un diagnostic corect, in baza reactiei pacientului la 8 nuante: albastru, verde, rosu, galben, negru, maro, gri, violet.
Daca pacientul alege pe prima faza: rosu, albastru, verde, galben, iar pe cele secundare: maro, gri, violet, negru, este perfect sanatos, daca nu gradul sau de boala este tot mai mare cu cat le alege pe cele secundare in fata celor principale.
“Printre pulberele zdrentelor de nori. Cu suliti de lumina si de foc, rasare, inainteaza-si face loc. Un soare–n miliarde de culori“…spune poetul Mihail Celarinu. De fapt lumina soarelui nu are miliarde de culori, dupa cum vede poetul. Lumina soarelui este de mai multe culori.
Cand razele de lumina, ce, vin de la soare trec prin picaturile de ploaie, se produce un fenomen ciudat: picturile de apa ce despart in 7 culori, separate una de alta intr-o panglica impresionanta. Asa se explica existenta curcubeului…
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Cap. 2.2
Observarea corpurilor se realizeaza prin intermediul luminii emise de acestea (in cazul surselor primare) sau a luminii reemise de suprafata corpurilor daca acestea sunt surse secundare de radiatii. Toate corpurile reemit o parte din radiatile care ajung la suprafata lor. De cele mai multe ori lumina care ajunge la ochiul uman provine de la suprafata corpurilor observate. Compozitia spectrala a radiatilor reemise este dependenta de modul cum variaza coeficientii de absorbtie si de difuzie ai suprafetelor observate cu lungimea de unda.
Thomas Young a descoperit la inceputul sec. al 19-lea Teoria cumulativa a vederii in culori, care presupunea existenta a 3 culori fundamentale: rosu(R), verde(G) si albastru(B) (teoria cumulativa a lui Thomas s-a adeverit, deoarece aceste 3 culori pot fi obtinute din majoritatea coeficientilor cromatici pozitivi ). O prima confirmare a teoriei lui Young a fost demonstrata, dupa 50 ani mai tarziu de catre Maxwell si independent de catre Helmholtz. Culorile utilizate pentru mixaj, trebuie sa fie culori primare. In calitate de culori primare pot fi alese oricare 3 radiatii din domeniul [380-780]nn., insa conbinatia rosu+verde+albastru este cea optima, deoarece conduce la obtinerea majoritatii culorilor cu ajutorul unor coeficienti cromatici pozitivi. In anul 1958 Ruthon a descoperit existenta a trei pigmenti cu sectre de absorbtie in (R), (G), (B) in ochiul de peste.
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Cap. 2.3
Prin efectul pe care il au culorile asupra psihicului nostru, culoarea poate fi utilizata la identificarea si tratarea psihicului nostru si tratarea unor disfunctii somatice sau psihice ale organismului uman.
Astfel dupa nuanta pielii se stabilesc tulburati somatice:
-piele verzuie, buze vinete: anemie
-piele aramie: tulburari diabetice
-piele galbena: icter
-limba rosie sau alba: insuficienta acida
-fata galbena: tulburari hepatice
-fata rosie spre vanat si innegrirea gingiilor: icter negru
-nasul rosu: consumul excesiv de alcool
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Cap. 2.4
Culoarea poate stimula memoria, poate spori eficienta invatarii, poate dezvolta creativitatea si imaginatia oamenilor. Concomitent culoarea ne umanizeaza prin trairile pe care le declanseaza, influentandu-ne conduita.
Materialele cromatice eficientizeaza actul invatarii prin cresterea interesului elevului, concentrarea atentiei, stimularea imaginatiei. Specialistii sustin sintagma ca “Marile genii s-au nascut la tara�, nu este intamplatoare, deoarece spatiul cromatic foarte variat al localitatii rulale, in comparatie cu cenusiul oraselor, asigura o dezvoltare mentala superioara. Studii psiho-colorimetrice au indicat cresterea vitezei de memorare cu peste 40% in cazul utilizarii materialelor didactice colorate, prin cresterea acuitatii de percepere si a preciziei. In confectionarea materialelor didactice se vor folosi culori tari si contraste puternice pentru evidentierea informatiilor cu caracter de legitate (principii, reguli, ipoteze, legi) si culori mai saturate, mai putin contrastate pentru evidentierea informatiilor exemplificatoare, a unor legitati particulare (date, argumente, demonstratii, enumerari ). Cercetarile psihologice asupra perceptiei cromatice au stabilit urmatoarea ordine descrescatoare de intensitate a contrastelor cromatice, legate de optimizarea procesului de invatare: -pentru planse, desene, schite, grafice: albastru pe alb, negru pe galben, verde pe rosu
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
-pentru materiale tiparite: galben pe negru, alb pe albastru, negru pe orange, orange pe negru, negru pe alb -pentru cresterea lizibilitatii la distanta: negru pe galben, verde pe alb, rosu pe alb, albastru pe alb, alb pe albastru, negru pe alb, galben pe negru, alb pe rosu, alb pe verde, alb pe negru. Am continuat aceasta lista pentru a ne convinge cat de lipsita de inspiratie este montarea in scoli a tablelor negre pe care se scrie cu alb. Pentru a mai ameliora putin situatia, tablele ar trebui vopsite cu negru desaturat cu alb, care sa tinda spre un gri inchis, in felul acesta oboseala ochilor celor care de 4-6 ore privesc mereu spre nefericita alternanta alb pe negru sa fie mai putin expusi oboselii. Atunci cand intr-o scoala se vor schinba tablele, trebuie avuta in vedere aceasta observatie si trebuie alese tonuri de galben pentru tablele pe care vom scrie cu carioca neagra. Dimensiunile literelor trebuie adecvate la distanta dintre tabla si ultima banca a clasei. Imbinarea criteriului contrastului cromatic cu cel al locului pe care acel contrast il ocupa in scara acuitatii vizuale poate sa cada in timpul perceptiei globale cu 65% si durata citirii unui text cu 70%. Culorile si cifrele sunt mai usor de perceput decat literele si formele geometrice. Viteza de numarare a simbolurilor cromatice este de doua ori mai mare decat viteza de numarare a simbolurilor acromatice. De aceea copiii vor fi indemnati sa sublinieze sau sa incaseteze regulile, definitiile, legile, principiile, cu creioane colorate (verde, rosu, orange).
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Studiile psiho-cromatice recomanda alegerea coloristicii adecvate pentru spatiile de invatamant. Salile de clasa vor fi vopsite in culori pale (verde, orange spre galben), peretii vor avea doua culori, prima jumatate, de langa podea, va fi inchisa, eventual culoarea mai saturata, iar partea superioara mai deschisa, sau aceeasi nuanta desaturata. Peretele din fata clasei va fi verde sau bleu deschis, cu partea inferioara mai inchisa. Tabla verde deschis si creta galbena sau tabla galbena si creta neagra pentru a asigura relaxarea privirii si functionarea ochiului in acel domeniu spectra in care este mai sensibil. Saturatia medie a culorii tablei va fi potrivit aleasa pentru a rerduce contrastul si a minimaliza socul vizual. In studiul individual cu materialele cromatice iluminarea obiectelor se va face din stanga, fie cu lumina naturala, fie cu lumina becurilor cu incandescenta. Lumina trebuie sa fie difuza, iar in cazul colilor care reflecta puternic lumina (coli lucioase) se vor lua masuri incat acestea sa nu fie privite prin intermediul fasciculului reflectat. Fondul de invatare (coli, caiete, foi, carti, planse) sa fie alb-crem sau alb-verzui. Albul pur, prin faptul ca difuzeaza intreaga cantitate de lumina incidenta, devine obositor in cazul studiului indelungat. Notitele se pot realiza pe foi divers colorate, cu folosirea creioanelor colorate adecvat contrastate, marcari din text. Nu se recomanda utilizarea a mai mult de 4-5 nuante pe o pagina, caci numarul mare de culori scade acuitatea si puterea de observatie. Sa folosim aceste reguli elementare de cromatica in procesul de invatare si rezultatele vor fi spectaculoase.
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Cap. 3
“Printre pulberele zdrentelor de nori
Cu suliti de lumina si de foc,
Rasare, inainteaza-si face loc
Un soare–n miliarde de culori“
…spune poetul Mihail Celarinu. De fapt lumina soarelui nu are miliarde de culori, dupa cum vede poetul. Lumina soarelui este de mai multe culori. Cand razele de lumina, ce, vin de la soare trec prin picaturile de ploaie, se produce un fenomen ciudat: picaturile de apa ce despart in 7 culori, separate una de alta intr-o panglica impresionanta.
Asa se explica existenta curcubeului… Din punct de vedere fizic, Decartes a fost cel care a explicat, in baza legilor refractiei, formarea acestor minunate portiuni de cercuri colorate deasupra orizontului. El a calculat traiectoriile catorva mii de raze incidente in diferite puncte de pe suprafata unei picaturi de ploaie si a aratat ca, daca o raza de culoare daca ar fi incidenta intr-un punct, astfel incat deviatia ei sa fie maxima, toate celelalte raze de aceeasi culoare care cad pe suprafata picaturii in puncte invecinate punctului corespunzator maximei deviatii, vor fi deviate de picatura intr-o directie foarte apropiata de cea a razei care a suferit deviatia maxima. Razele care sunt deviate de picaturi in urma unei singure reflexii interioare formeaza curcubeul primar, iar cele care provin in urma a doua reflexii interne, formeaza curcubeul secundar.
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Cap. 4.1
Galben: semnifica lumina, maretie, inteligenta, gelozie, invidie si stimuleaza gandirea creatoare;
Orange: simbolizeaza caldura, dogoarea soarelui, energia, bucuria si incordarea;
Rosu: simbolizeaza iubirea, focul, lupta, puterea, pasiunea si exalta, incurajeaza;
Violet: inseamna tristete, durere, sfiiciune, sinceritate
Albastru: semnifica puritate spirituala, delicatete, raceala, credinta si predispune la reflexie;
Verde: semnifica multumire, liniste, odihna, tinerete, speranta si stimuleaza activitatea intelectuala;
Alb: semnifica lumina, curatenia, nevinovatia, puritatea si pacea;
Negru: inseamna moarte, doliu, mister, intuneric, solemnitate, si sobrietate
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Cap. 4.2
Daca cele 3 pete de culoare (rosu, verde, albastru) au aceeasi stralucire, pata centrala privita prin difuzie pe ecranul alb, este alba. Modificand treptat stralucirea unei pete de la maximul la zero, apoi simultan a cate doua pete de culoare, putem obtine toate nuantele de culoare, cu stralucire si saturatie variabile, epuizand de stralucirea relativa a culorilor primare. In laboratorul de fizica am obtinut aceleasi efecte cu 3 becuri de 12W si 50W cu halogen montate in asa fel incat sa asigure conditiile de suprapunere ale fasciculelor pe un ecran de observatie iar petele luminoase sa fie uniform iluminate si contur bine precizat. Sursele trebuie sa fie la aproximativ aceeasi inaltime iar sistemul optic de iluminare sa permita deplasarea petelor luminoase pe ecranul de observatie.
Cap. 5
Stiati ca ochiul uman poate diferienta peste 10 milioane de nuante?
Stiati ca in filme se pot obtine efecte speciale tridimensionale facute in doua variante, putin diferite una de cealalta: -una verde, cealalta in rosu (dupa cele doua imagini se suprapun). Spectatorii pot viziona filmul cu ochelari cu lentile speciale (una rosie si una verde). Ca urmare fiecare ochi va avea parte doar de imaginea destinata acestuia.
Stiati ca pentru a obtine lumina alba avem nevoie doar de 3 culori: rosu, verde si albastru, deci culoarea alba este o combinatie de culori.
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Fluidele

Se obisnuieste sa se clasifice substantele din punct de vedere macroscopic, in solide si fluide. Un fluid este o substanta care curge. Prin urmare, termenul de fluid include lichidele si gazele. Astfel de clasificari nu sunt intotdeauna exacte. Unele fluide cum este rasina sau smoala, curg asa de incet incat ele se comporta ca solide in intervale de timp in care lucram cu ele. Plasma, care reprezinta un gaz puternic ionizat, nu se potriveste in nici una din aceste categorii; ea se numeste adesea " a patra stare a materiei " pentru a o distinge de starea solida, lichida sau gazoasa. Chiar diferenta dintre un lichid si un gaz nu este distincta deoarece, variind presiunea si temperatura in mod convenabil, este posibil de a transforma un lichid ( de exemplu apa ) in gaz ( de exemplu vapori ) fara aparitia vreunui menisc si fara a-l fierbe; densitatea si vascozitatea variaza in mod continuu in timpul procesului. Pentru a face aceasta trebuie folosite presiuni mai inalte decat asa-numita preaiune critica; pentru apa, aceasta fiind de 218 atmosfere.

Prin urmare, aceleasi legi fundamentale controleaza comportarea din statica si dinamica atat a lichidelor cat si a gazelor in ciuda diferentelor dintre ele pe care le observam la presiuni obisnuite.
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Pentru solide care au dimensiuni si forme bine definite, am formulat mecanica corpurilor rigide, modificata prin legile elasticitatii pentru corpurile care nu pot fi considerate perfect rigide. Deoarece fluidele isi schimba forma in mod continuu si in cazul gazelor au un volum egal cu cel al vasului in care sunt cuprinse, trebuie dezvoltate noi metode de rezolvare a problemelor in mecanica fluidelor. Aplicatiile mecanicii la medii continue, atat solide cat si fluide, se bazeaza pe legile miscarii lui Newton combinate cu legi convenabile ale fortei. Pentru fluide, ca si pentru solide dealtfel, este convenabil sa dezvoltam formulari speciale ale acestor legi fundamentale.
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Presiunea si densitatea

Exista o diferenta in modul in care o forta de suprafata actioneaza asupra unui fluid si asupra unui solid. Pentru un solid nu exista restrictii privind directia unei astfel de forte, dar pentru un fluid in repaus forta de suprafata trebuie sa fie totdeauna indreptata perpendicular pe suprafata. Aceasta deoarece un fluid in repaus nu poate sustine o forta tangentiala; paturile de fluid ar aluneca pur si simplu unele peste altele daca ar fi supuse unei astfel de forte. In adevar, incapacitatea fluidelor de a rezista la asemenea forte tangentiale ( sau eforturi de forfecare sau alunecare ) este aceea care le confera capacitatea lor caracteristica de a-si schimba forma sau de a curge.

De aceea este convenabil sa descriem forta care actioneaza asupra unui fluid specificand presiunea p, care este definita ca intensitatea fortei normale pe unitatea de suprafata. Presiunea se transmite catre frontierele solide sau prin sectiuni arbritare ale fluidului, perpendicular pe aceste frontiere sau sectiuni in fiecare punct. Presiunea este o marime scalara si poate varia de la punct la punct pe suprafata.

Densitatea ( Ro ) a unui fluid omogen ( masa impartita la volum ) poate depinde de mai multi factori, cum sunt temperatura si presiunea la care el este supus. Pentru lichide densitatea variaza foarte putin pe intervale largi de presiune si temperatura si o putem trata ca o constanta. Densitatea unui gaz, insa, este foarte sensibila la variatii de temperatura si presiune.
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Variatia presiunii intr-un fluid in repaus

Daca un fluid este in echilibru, fiecare portiune de fluid este in echilibru. Pentru lichide, densitatea este practic constanta, deoarece lichidele sunt aproape incompresibile; si diferentele de nivel sunt rar atat de mari incat sa fie nevoie sa consideram variatia lui g. Pentru gaze densitatea este relativ mica si diferenta de presiune intre doua puncte este de obicei neglijabila. Astfel, intr-un vas continand un gaz, presiunea poate fi considerata peste tot aceeasi. Presiunea aerului variaza mult daca ne ridicam la inaltimi mari in atmosfera. In adevar, in astfel de cazuri, densitatea variaza cu altitudinea si Ro trebuie cunoscut ca o functie de y pentru a putea integra ecuatia. Deoarece lichidele sunt aproape incompresibile, straturile inferioare nu sunt comprimate sensibil de catre greutatea straturilor superioare suprapuse peste acestea si densitatea Ro este practic constanta la toate nivelele. Pentru gaze la temperatura uniforma densitatea Ro a unui strat este proportionala cu presiune p din acel strat. Variatia presiunii cu distanta deasupra fundului unui fluid, este una pentru gaz si alta pentru lichid.
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Principiul lui Pascal si principiul lui Arhimede

Ecuatia p = po + Ro g h arata ca in aceste conditii, variatia de presiune delta p in fiecare punct arbitrar P este egala cu delta po. Acest rezultat a fost formulat de catre savantul francez Blaise Pascal ( 1623 - 1662 ) si se numeste " principiul lui Pascal ". El este formulat de obicei astfel : Presiunea aplicata unui fluid inchis se transmite cu aceeasi intensitate pana la fiecare portiune de fluid si pana la peretii vasului respectiv. Acest rezultat este o consecinta necesara a legilor mecanicii fluidelor si de fapt nu un principiu independent.

Desi noi presupunem adesea ca lichidele sunt incompresibile, ele sunt de fapt usor compresibile. Aceasta inseamna ca o variatie a presiunii aplicata unei portiuni de lichid se propaga prin lichid ca o unda cu viteza sunetului din acel lichid. Dupa ce perturbatia s-a stins si echilibrul s-a restabilit se gaseste ca principiul lui Pascal este valabil. Principiul este valabil si pentru gaze cu usoare complicatii de interpretare produse de variatiile mari de volum care pot avea loc atunci cand variaza presiunea exercitata asupra gazului comprimat.
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Principiul lui Arhimede este de asemenea o consecinta necesara a legilor staticii fluidelor. Daca un corp este cufundat in intregime sau partial intr-un fluid ( fie lichid, fie gaz ) in repaus, fluidul exercita o presiune pe toate partile suprafetei corpului in contact cu fluidul. Rezultanta tuturor fortelor este o forta indreptata in sus numita " forta arhimedica ". Fluidul va suferii presiunile care au actionat asupra corpului cufundat si va fi in repaus. Prin urmare, forta rezultanta in sus asupra lui va fi egala cu greutatea sa si va actiona vertical in sus in centrul sau de greutate. De aici rezulta " principiul lui Arhimede " si anume faptul ca un corp cufundat in intregime sau partial intr-un fluid este impins de jos in sus cu o forta egala cu greutatea fluidului dislocuit de corp, punctul corespunzator din corpul cufundat ( centrul de greutate ) numindu-se " centru de presiune ".
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Masurarea presiunii

Evangelista Torricelli ( 1608 - 1647 ) a propus o metoda de masurare a presiunii atmosferice prin inventarea barometrului cu mercur in anul 1643. Barometrul cu mercur este un tub lung de sticla care a fost umplut cu mercur si apoi rasturnat intr-o cuva cu mercur. Sa determinat astfel foarte usor ca presiunea atmosferica este po = Ro g h. Presiunea reala intr-un punct intr-un fluid se numeste "presiune absoluta ". Presiunea relativa ( manometrica ) se da fie peste, fie sub presiunea atmosferica.

Un manometru care masoara presiuni sub presiunea atmosferica se numeste de obicei manometru de vid. Presiunea atmosferica intr-un punct descreste cu altitudinea. Exista variatii ale presiunii atmosferice de la o zi la alta, deoarece atmosfera nu este statica. Coloana de mercur din barometru va avea o inaltime de aproximativ 76 cm de mercur la 0 grade Celsius, in camp gravitational normal ( standard ), gn = 9,80665 metrii pe secunda la patrat, se numeste " o atmosfera " ( 1 atm ).
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Semnificatia principala a acestor experiente din acel timp era conceptia pe care o afirmau ca poate fi creat un spatiu vid. Timp de doua mii de ani, filozofii vorbeau de oroarea pe care natura o are pentru spatiul vid : horror vacui. Datorita acestei orori se spunea ca natura previne formarea unui vid apucand orice substanta invecinata si umpland cu ea instantaneu orice spatiu vidat. Experientele lui Torricelli si Pascal au aratat ca exista limitari in capacitatea naturii de a prevenii un vid.

Cu exceptia telescopului, nici o alta descoperire stiintifica din secolul al XVII-lea nu a trezit curiozitatea si dorinta de cunoastere in asa masura cum au facut-o experientele cu barometrul si cu pompa de aer.
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Elemente de termodinamica
I. CALDURA SI ENERGIA TERMICA
Multa vreme , savantii s-au intrebat, fara succes asupra adevaratei "naturi a focului". Spre sfarsitul secolului al XVIII-lea , cativa cercetatori inventivi au imaginat o serie de experimente si teorii pentru a lamuri aceasta problema si a stabili relatia existenta intre caldura si temperatura. Apoi ei s-au straduit sa explice functionarea masinilor cu abur, care transformau energia termica in energie mecanica. Au descoperit atunci ca aceasta , caldura, este o marime "susceptibila, de crestere sau scadere". Astazi este bine cunoscuta legatura stransa care exista intre caldura si energia termica. In fizica se vorbeste despre caldura ca fiind un mod de propagare a energiei.

In ciuda aparentei sale simplitati si a caracterului evident pe care il au efectele sale, caldura a ramas o enigma a fizicii, in timp ce fenomenele aparent mult mai complicate au putut fi lamurite. Pana la mijlocul secolului al XIX-lea, caldura a fost considerata de multi drept substanta materiala, adaugata materiei propriu-zise; incalzirea unui corp indica un adaos suplimentar din aceasta substanta.
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Primul pas a fost facut de catre Rumford (1753-1814) la sfarsitul secolului al XVIII-lea. El si-a amintit de teoriile mai vechi ale lui Boyle si ale altora, potrivit carora, caldura este asociata cu vibratii ale unor particule. El a efectuat alte experimente care au aratat ca nu exista limite in producerea caldurii si, in cele din urma a formulat cutezatoarea afirmatie : "Caldura este MISCARE"

Aceasta afirmatie este frecvent citata ca o dovada a marii perspicacitati a lui Rumford. Dar ce fel de miscare este caldura? Cum se produce ea? Ce se intampla cu miscarea atunci cand un corp se raceste?

Caldura este o proprietate a materiei si nu ceva ce este adaugat din exterior. S-a dovedit mai tarziu ca aceasta este o forma de energie cinetica. Urmatorul pas necesar era acela de a stabili daca exista vreun raport cantitativ, dar inaintea unor asemenea investigatii, trebuiau adunate mai multe date, cunoscute proprietatile termice ale materiei si in special cu cat creste temperatura lor ca urmare a unui aport de caldura. Aceasta proprietate este denumita CALDURA SPECIFICA - respectiv cantitatea de caldura necesara pentru a ridica cu o unitate temperatura unei unitati de masa a unui anumit corp.
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Joseph Black , un fizician si chimist franco-scotian, de la sfarsitul secolului al XVIII-lea a fost primul care a facut distinctia intre caldura si temperatura. Caldura reprezinta energia transmisa de la un corp la altul pe baza miscarii moleculelor ce alcatuiesc corpurile respective. Ori, intr-un corp oarecare, miscarea dezordonata a miliarde de molecule care il alcatuiesc , nu reprezinta nimic altceva decat energia sa termica. Ce este atunci temperatura? Este masura gradului de agitatie moleculara, adica masura energiei medii a moleculelor. Doi litri de apa clocotita contin de doua ori mai multa energie termica decat un litru de apa clocotita, deoarece contin de doua ori mai multe molecule. Dar apa clocotita ramane la aceeasi temperatura, indiferent daca e vorba de unul sau de doi litri: energia medie a moleculelor de apa este aceeasi in cele 2 cazuri. Unitatea de masura a energiei si caldurii se numeste Joule (simbol J), a temperaturii este gradul Kelvin (simbol K) sau gradul Celsius (simbol °C). Termometrele sunt instrumentele de masura.(Anexa)
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
TRANSFERUL CALDURII
Corpurile isi modifica temperatura cedand sau absorbind caldura din mediu. Transferul caldurii intre corpuri se poate face fie in urma contactului dintre acestea, fie la distanta. Exista trei modalitati de realizare a acestui transfer: conductie, convectie si radiatie.
A) Transferul caldurii prin conductie:
Cum se propaga energia termica? Atunci cand incalzim unul din capetele unei bare metalice , caldura se propaga cu repeziciune catre celalalt capat. Spunem astfel ca metalele sunt conductoare termice. Nu toate substantele solide sunt bune conducatoare de caldura. Asfel, materialele cum sunt lemnul, sticla , plasticul nu conduc atat de bine caldura. Ele se numesc izolatoare termice. Acesta este si motivul pentru care vasele de bucatarie sunt adesea facute din metal, tocmai datorita faptului ca metalul este un conductor care propaga bine caldura de la sursa de foc catre alimente, in timp ce manerele acestora sunt confectionate din lemn sau plastic, materiale izolante, care il feresc pe cel care utilizeaza aceste obiecte sa nu se arda la maini.

Lichidele, cu exceptia metalelor in stare topita (mercur), sunt slabe conducatoare termice.

De ce energia termica nu se propaga mereu in acelasi mod? Intr-un corp solid, lichid sau gazos, moleculele se afla intr-o miscare permanenta. A incalzi un obiect inseamna a intensifica aceasta miscare.
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Fizicianul francez Sadi Carnot (1796-1832) a definit caldura ca fiind "o miscare printre particulele unui corp". Aceasta agitatie se propaga rapid in metale, care sunt conductoare. Ea ramane insa localizata, nu se propaga, in materialele izolatoare precum lemnul.
Aplicatie
Gheata care nu se topeste in apa clocotita.

Se ia o eprubeta, se umple cu apa, se cufunda in ea o bucatica de gheata si pentru ca acesta sa nu se ridice lasuprafata, se pasa cu o elice de plumb sau o mica greutate de cupru; astfel incat, apa sa aiba accesul liber la gheata. Se apropie eprubeta de flacara unei lampi cu spirt, asfel incat flacara sa incalzeasca doar partea de sus a eprubetei. In curand apa incepe sa fiarba, degajand nori de vapori. Dar se intampla un lucru curios : gheata de la fundul eprubetei nu se topeste.

Secretul consta in aceea ca la fundul eprubetei apa nu fierbe, ea ramane rece. Fierbe doar in partea superioara. Nu avem "gheata in apa clocotita" ci "gheata sub apa clocotita" . Dilatandu-se din cauza caldurii, apa devine mai usoara si nu coboara la fund. Curentii de apa calda si amestecarea straturilor se vor produce numai in partea de sus a eprubetei, fara a cuprinde si paturile dense de jos. Incalzirea poate fi transmisa in jos numai prin conductibilitatea termica care, la apa, este foarte mica.
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Transferul caldurii prin convectie
Convectia reprezinta transferul de caldura provocat de deplasarea unei portiuni calde a substantei in interiorul acesteia, avand ca efect formarea unor curenti. Corpurile nu intra in contact, spre deosebire de transferul caldurii prin conductie.

De ce se incalzeste tot continutul uni vas pus pe foc, desi numai fundul acestuia este in contact direct cu sursa de caldura? Acest fenomen se explica prin curentii de convectie care transporta caldura dinspre regiunile calde catre cele reci. Acesti curenti apar si circula in toate fluidele (lichide sau gaze) in care exista diferente de temperatura.

Atat conductia cat si convectia sunt modalitati de transfer a caldurii ce necesita existenta unui suport material solid, lichid sau gazos.
Aplicatie
Pe gheata sau sub gheata?
Daca dorim sa incalzim apa, asezam corpul care urmeaza a fi incalzit deasupra flacarii, nu alaturi de ea. Dar cum procedam daca dorim sa racim un corp cu ajutorul ghetii?

Multi aseaza obiectul deasupra ghetii, dar acest procedeu nu este corect: aerul de deasupra ghetii, racindu-se, coboara, fiind inlocuit cu aerul inconjurator care este cald. De aici, rezulta o concluzie practica: daca vreti sa raciti o bautura sau o mancare, nu o asezati pe gheata, ci sub gheata. In acest fel se explica si constructia frigiderelor. Daca asezam vasul cu apa pe gheata, atunci se va raci numai patura inferioara de lichid, restul fiind inconjurat de aer neracit. Dimpotriva, daca asezam un cub de gheata pe capacul vasului, atunci racirea continutului va decurge mai repede. Straturile superioare de lichid racite vor cobori, fiind inlocuite de lichidul cald, care se ridica, pana cand se va raci intregul continut al vasului. Pe de alta parte, aerul racit din jurul ghetii va cobori si el si va inconjura vasul.
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Transferul caldurii prin radiatie
Radiatia este calea de transmitere a caldurii ce nu face apel la existenta unui mediu solid, lichid sau gazos. Este modalitatea prin care soarele incalzeste Pamantul.

Toate corpurile radiaza continuu energie, sub forma de unde electromagnetice. Portiunea din spectrul radiatiei electromagnetice, asociata transferului de caldura este in domeniul radiatiei infrarosii.

Prin intermediul acestei radiatii, circa 1340 Jouli de energie patrund in Pamant, in fiecare secunda, pe metru patrat de atmosfera. O parte din acesta radiatie este reflectata de paturile superioare ale atmosferei inapoi in spatiu, in timp ce o alta atinge suprafata Pamatului.

Rezistentele inrosite ale unui radiator electric emit unde luminoase vizibile (ochiul percepe culoarea lor rosie) si unde invizibile, dar perceptibile : unde infrarosii, care transporta caldura prin aer. Un radiator este deci un aparat care transforma energia electrica mai intai in energie termica, si apoi intr-o alta forma de energie, energia radianta. Soarele este o alta sursa de energie radianta.
Aplicatii
1. Cand este mai lunga calea ferata Moscova-Leningrad? Vara sau iarna?
Calea ferata Moscova-Leningrad are o lungime medie de 640 km; vara cu 300 m mai mult decat iarna. La caldura, sinele se dilata, lungindu-se cu peste 1/100 000 din lungimea lor la o crestere a temperaturii cu un grad Celsius. In zilele toride de vara, temperatura sinei poate atinge 30-40°C. In timpul gerurilor de iarna, sinele se racesc pana la -25°C. daca consideram ca diferenta dintre temperatura de vara si cea de iarna este de 55°C , atunci inmultind lungimea totala a caii ferate de 640 km cu 1/100 000 si cu 55, obtinem aproximativ 1/3 km. Deci, intr-adevar, vara lungimea sinelor caii ferate care leaga Moscova de Leningrad este cu aproximativ 300 metri mai mare decat iarna. Desigur ca nu este o schimbare a lungimii caii ferate, ci numai a sumei lungimilor tuturor sinelor. Aceste 2 lucruri nu sunt identice, deoarece sinele caii ferate nu sunt puse cap la cap, ci intre ele sunt lasate spatii de rezerva pentru dilatarea lor, atunci cand sunt incalzite de soare.
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Turnul Eiffel
Are o inaltime de 300 metri. Doar inaltimea unei asemenea constructii uriase din fier nu poate fi aceeasi la orice tempeatura. Stim ca o tija de fier cu lungimea de 300 m se lungeste cu 3 mm atunci cand este incalzita cu 1°C . Aproximativ tot cu atat trebuie sa creasca si inaltimea turnului Eiffel atunci cand temperatura creste cu un grad.

Vara temperatura structurii metalice a turnului poate atinge 40°C iar iarna, pana la 0 si chiar -10 °C.

3 mm × 40° = 120 mm ( 12 cm )
Deci, inaltimea turnului variaza cu 12 cm de la un anotimp la altul, in functie de caldura emisa de soare.
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
COEFICIENTI CALORICI
Coeficientii calorici sunt niste marimi fizice care leaga caldura schimabata de un corp cu mediul exterior sau un alt corp, de variatia temperaturii corpului respectiv.
Calorimetrul
Cand unul sau mai multe corpuri, aflate la temperaturi diferite de cea a lichidului calorimetrc, se scufunda in el, si se inchide calorimetrul,se produce un schimb de caldura, pana la atingerea echilibrului termic. Termometrul permite citirea temperaturilor initiala si finala ale lichidului calorimetric . Temperatura este uniformizata de miscarea agitatorului. Cand corpurile de temperaturi diferite sunt puse in contact , caldura primita de corpurile reci ( Qprimit ) va fi egala cu caldura cedata de corpurile calde ( Q cedat ) .
Ecuatia calorimetrica
| Q cedat | = Q primit
Invelis adiabatic
Un perete adiabatic este un izolator termic perfect, care nu exista in realitate. Acesta nu permite deloc schimbul de caldura intre corp si mediul exterior. Un model de izolare adiabatica in laborator este calorimetrul. Acasa folosim de asemenea, vase cu pereti adiabatici - termosul.
pus acum 20 ani
   
Pagini: 1  

Mergi la