E=mc2
Forum de discutii libere Subiecte din Stiinta - Filosofie-Religie Prezentari de subiecte tangentiale Paranormal - Astrologie - Minuni geografice Sfaturi practice Meditatii online pentru bacalaureat 		Lista Forumurilor Pe Tematici
E=mc2 | Inregistrare | Login

POZE E=MC2

Nu sunteti logat. 		Nou pe simpatie:
adee la Simpatie.ro
Femeie
24 ani
Mures
cauta Barbat
24 - 59 ani
E=mc2 / Crestinism / Ce inseamna de fapt credinta pentru noi toti?  
Autor
Mesaj Pagini: 1
AnnMar
Avansat

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 239
De ce atunci cand ne este greu spunem "Doamne, ajuta-ma!" desi, de multe ori, multi dintre noi nu mergem la biserica regulat?Un sprijin?ce fel de sprijin?

Mereu pomenim numele Domnului chiar daca de multe ori cu emfaza ne declaram atei. Ce inseamna acel "Of, Doamne!" spus de cei ce se cred atei?

Ce sarbatoresc acestia de Craciun si de Paste de fapt?
pus acum 20 ani
   
miki_roxana
Vizitator
Ce am fi fara Dumnezeu?
Frunze in vint........
Mersul la biserica ajuta, doar pentru cei care simt nevoia de contact vizual cu D-zeu.Si nu numai......
Crestinism inseamna mai mult fapte, pentru mine.Cum ne purtam cu cei din jur, cum ne iubim unii pe altii, cum ne respectam asa cum ne-a creat EL:cu defecte si calitati.
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Roxana
Iarta-ma  ca  iti  spun  mai  pe  scurt
Daca  citesti  in  celalalt  topic  gaseai cateva   pareri  ale  userilor  din  acest  site  despre  subiectul  necesitatii
Dar  pe lume  nu  suntem  numai  noi  crestinii  ortodoxi,  mai sunt  sa  altii  Intre  noi  si  ceilalti  este de  secole   o  situatie  tensionata  pe  motive  de  religie Pe  unii  ii  acceptam  fortat,  dar  ii  dispretuim, pe  altii  ii  uram,  s.a.m.d Dar  si  ei  cred  ca  si  noi Problema  este  sa  vedem  de  ce ? sa  vedem  ce  ne  desparte  si  ce  ne  apropie  fiindca  de  fapt  oameni  suntem  si  noi  si  ei La  fel  credem,  la  fel  ne  nastem, la fel  ne  hranim  copiii si  ni  crestem,  la  fel  murim  Atunci  de  ce  trebuie  sa  ne  omaram  intre noi  In  numele  carui  Dumnezeu  eu  am  mai  multe  drepturi  decat  Itic, De  ce  in  numele  lui  Mahomed  se  declara  jihad  (razboi  sfant  de  ai  aduce  pe  necredinciosi  la  religia  zica-se  adevarata  ) Cam  astea  sunt  problemele
pus acum 20 ani
   
AnnMar
Avansat

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 239
Nu stiu daca motivul principal este religia sau daca nu cumva mai degraba interesele economice,politice,pur si simplu de dominatie.Si nu neaparat pentru intregul popor aflat fiecare la randul lui in situatia aceasta cat pentru anumite grupuri de interese.
Nu vedeti ca in loc sa se pastreze o unitate in fiecare religie existenta pe lume se formeaza din ce in ce mai multe grupuri marunte care in loc sa-L venereze pe Dumnezeu (indiferent ce nume specific are El pentru fiecare religie) ii ridica in slavi pe cei care conduc acele grupuri?
Singurii care par ca au ramas uniti in credinta lor sunt budistii.Inca nu cunosc prea multe despre religia lor dar din ceea ce vad ei sunt singurii care se respecta din acest punct de vedere.
pus acum 20 ani
   
mihail buricea
Vizitator
Oamenii, cand au inceput sa se minuneze de maretia Universului in care s-au trezit, si-au imaginat, pe buna dreptate, ca trebuie sa existe un creator al lumii, si l-au numit Dumnezeu. Din dorinta de a-l cunoate si de a intra in legatura cu el, pentru a-i ajuta in clipe de cumpana, i-au fost inaltate continuu rugaciuni catre cer, catre locul unde ar putea salasui Dumnezeu. In asteptarea unor semne credibile de la Dumnezeu, care nu mai veneau, au aparut, dintre semenii nostri, oameni mai luminati in spirit, considerati prin faptele lor deosebite trimisi ai Creatorului. In aceste conditii au aparut acesti messia: Moise, Isus Cristos, Mohamed, Buda, etc. care le-au insuflat oamenilor increderea in viata de zi cu zi si mai ales increderea intr-o alta existenta continuata dupa moarte. Cei care i-au urmat au inceput sa faca apologia acestor trimisi si asa au aparut religiile. Fiecare religie considera ca adevarul despre Creator si despre Lucrarea Sa, este cel propavaduit de messia lor. Acest lucru a creat disensiuni si intolerante intre religii mergand pana la ideea de exterminare a celorlalti.
  Domnul Mnovicov, are dreptate. Adica cei care nu sunt crestini, nu sunt tot fapturile lui Dumnezeu? Cei care nu sunt musulmani nu sunt copii Creatorului? etc
Voltaire spunea: Si Dieu n'existe pas il faudrai l'inventee. Adevarul este ca omul nu poate trai fara un reper spiritual absolut si perfect cum este considerat Dumnezeu.
Creatorul a "plantat" siprite luminati prin lume cu scopul de-ai face pe oameni sa mearga pe calea cea buna si sa se inalte material si spiritual. Din acest motive, cred eu, ca au aparut cei considerati "messia".  Asa ca fiecare om de pe pamant are dreptul la o credinta, fie ca se numeste Crestinism, fie Budism, fie Mohamedanism, fie Mosaism, fie chiar Ateism.
  Intoleranta care se manifesta astazi intre diferitele curente religioase nu este in masura sa intareasca credinta in Dumnezeul Unic, Daca nu se va intelege ca fiecare "messia" este cate un trimis al Creatorului pe pamant, pentru a ajuta omenirea sa mearga mai departe, omenirea nu va avea un sfarsit prea fericit.
  Referitor la rugaciunile adresate Creatorului in grup, adica in biserici, eu consider ca sunt mai eficiente decat cele adresate in solitudine, deoarece in biserica rugaciunile colective insumeaza energiile pozitive declansate de rugaciunile fiecarui credincios in parte si determina o stare sufleteasca deosebita pentru fiecare participant.
  In concluzie, eu sunt un credincios ortodox prin nastere, care-l consider pe Cristos
un messia pentru toti cei de o credinta cu mine, si-l iau ca pe un postulat din stiinta,  fara sa am manifestari dogmatice sau fanatice. De asemenea port respectul cuvenit tuturor celorlalte credinte inclusiv ateismului.
  Credinta pentru mine vine sa ocupe golurile din logica mea ramase fara demonstratii stiintifice.
  De altfel, din momentul ademenirii lui Adam de catre Eva cu fructul oprit, omenirea si-a castigat dreptul de-al ajunge in cunoastere si creatie chiar pe Dumnezeu!
  Asa ca Eva, si deci femeia, este cel mai reusit lucru conceput de Dumnezeu! 
PS: Pentru mine Dumnezeu n-are nici chip nici nume, EL esta minunata natura ce ne inconjuara si ne fascineaza ca oameni si uneori ca poeti, si la care merita sa ne inchinam si s-o veneram, pentru ca, intr-adevar, suntem intr-un MIRACOL!
Mihail Buricea
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Iubitii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocsi si in general nu cunoastem inaltimea, profunzimea, largimea Ortodoxiei. Va trebui sa o vedem in toata sfintenia ei.

Ortodoxia este adevarul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, asa cum ni l-a dat Insusi Dumnezeu Cel Intrupat prin invatatura Sa desavarsita. Asa cum l-a exprimat mai tarziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Asa cum l-a descris ucenicul iubirii si alti apostoli si evanghelisti cu lumina cereasca a Sfantului Duh. Ortodoxia este acea sinteza minunata dintre dogma si obiceiuri, dintre teorie si practica, asa cum ne-a fost predanisita de catre parintii duhovnicesti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei si, mai tarziu, ai Sfantului Munte.

Toti acestia, de la Sf Ierarh Policarp, care a fost, dupa cum stiti, ucenicul apostolilor si pana la Sf Nicodim Aghioritul, care a adormit la inceputul sec al XIX-lea, cu intelepciunea si sfintenia lor, cu jertfele si nevointele pe care le-au indurat, ne-au inmanat pretioasa mostenire a credintei si vietii drepte, comoara traditiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunari binecuvantate formate din membrii ai Bisericii lui Hristos veniti din toata lumea. Acei purtatori de Dumnezeu parinti "inzestrati cu totii cu stiinta sufletului si Duhul Dumnezeiesc" au discutat despre marile probleme care il preocupa pe omul duhovnicesc si au asezat postamentul, temelia civilizatiei duhovnicesti.

Ortodoxia a fost pecetluita cu sange de mucenicii tuturor vremurilor. De toata oastea sfanta formata din milioane de eroi si marturisitori, barbati, femei si copii. De la arenele Romei pana in lagarele de concentrare din Rusia, toti au dovedit ca invatatura crestina nu este o simpla teorie, ci adevar si viata. Cel mai frumos eroism, izbanda impotriva violentei crude si a puterii materiale, domnia si Imparatia Duhului.

A venit apoi sa laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie si imnografia sa insuflata de Dumnezeu, care imbiba firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obstescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vadit cu ceea ce este tainic. Intr-o atmosfera de inaltare si sfintenie este infatisata in cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiasca a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participa credinciosii. De asemenea, acolo sunt laudate si slavite izbanzile mai-marilor credintei si ale Stapanei asezamantului bisericesc, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamarita dogma, nu numai ca adevar, ci si ca raspuns la chemarea oamenilor.

Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. Dupa cercetatorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovniceasca ce s-a luptat pentru dobandirea libertatii duhovnicesti, pentru desavarsirea omului. Scopul lui a fost sa dea chip sufletului pentru innoirea mintii.

Exact in acest punct este inima duhului monahal, este scopul si izbanda monahismului. Nevointele duhovnicesti ale ascetilor sunt noile lupte duhovnicesti ale duhului. Il conduc pe om intru totul spre viata iubitoare de intelepciune, spre indumnezeire. Drumul monahismului este drumul curatirii si intoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificatia sfinteniei nu numai ascetilor, ci intregii lumi crestine.

Prin aceasta semnificatie a inaltat obiceiurile societatii. Vedem acest lucru indeosebi in perceptia sociala. Elementul de baza al Ortodoxiei este iubirea de oameni luata in cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie ci in general, ca afectiune. Ocrotirea sociala este descoperita in ultimele decenii. Dar a luat nastere la Ierusalim, dupa Invierea Mantuitorului. Acolo s-au facut primele cantine, in care au slujit primii 7 diaconi, dupa cum apare in Faptele Apostolilor. Apostolul Neamurilor, Pavel, a fost totodata si primul lucrator social.Odata cu propovaduirea Evangheliei, a infaptuit si cheta dragostei,numita in multe feluri. Lucratori sociali au fost si urmasii Apostolilor, Episcopii. Nu exista o sugrumare mai crunta a adevarului decat sa sustina cineva ca Parintii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma si nimic altceva. In timpul sinoadelor, in Cezareea a aparut, dupa cum se stie, Vasiliada, sub calauzirea Sf Vasile cel Mare. In Constantinopol functionau cantine pentru 7 mii de saraci, iar in Alexandria s-au intemeiat primele maternitati. Nu numai episcopii ci si imparatii si chiar monahii participau la astfel de lucrari ale dragostei. Pentru toti acestia, Ortodoxia a fost in acelasi timp si dreapta lucrare.

Un alt element important al Ortodoxiei a fost intotdeauna eroismul pe care il vedem in mucenicie.

Dar nu s-a oprit numai la jertfa sangelui. Fiiii Ortodoxiei au aratat mereu curaj si vitejie in fata oricarui fel de samavolnicie, fie ca provenea de la Iulian, Imparatul cel nelegiuit, fie de la arieni si monofiziti ori de la iconoclasti si de la monahi atrasi de ratacirile latinilor. Aceasta multime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sf Atanasie, Sf Vasile si Sf Ioan Gura de Aur, ci si pe Sf Teodor Studitul, egumenul manastirii Studion, impreuna cu toti monahii ei , pe Maxim Marturisitorul si pe marele erou - Sf Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.

O caracteristica a Ortodoxiei a fost dintotdeauna si ierapostolia catre barbari, combinata cu civilizarea. Biserica noastra, fara sa faca vreodata prozelitism, a raspandit lumina Evangheliei si a scrierilor, a iubirii si a blandetii. Aceasta cale spre invatatura si civilizare ne este aratata indeosebi de Sfintii trei ierarhi praznuiti astazi, care au iluminat toata faptura cu razele vii ale dreptei invataturi despre Dumnezeu si om. Sfintii trei ierarhi sunt marii astri ai taramului duhovnicesc al Bisericii.

Ortodoxia a fost intotdeauna calea imparateasca a Evangheliei. A pastrat curat si autentic duhul crestinismului in fata misticismului intunecat al ereziilor din Rasarit, a centralizarii papalo- cezareene a latinilor si a subiectivismului rationalist al protestantismului. A pastrat mereu masura si armonia, n-a facut nimic gresit. Pentru ca Parintii au fost miscati de duh, au fost calauziti de Dumnezeu in chip sfant si duhovnicesc.

Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici intelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasa. Le-a explicat pe toate si a creat cultura. Dupa cum spune troparul Sf Trei Ierarhi, a intarit firea celor ce sunt si obiceiurile oamenilor le-a indreptat.

Ortodoxia este marsul omului catre Facatorul lui, catre indumnezeire. Il conduce pe om la dezvoltarea lui deplina intru Hristos si pentru Hristos.

Ortodoxia nu este numai teologie, este totodata si adevarata psihologie si umanism autentic si sociologie. Este un diamant care reflecta prin toate laturile adevarul.

Sa cunoastem deci Ortodoxia noastra.

Nu teoretic ci sa o simtim si sa o traim in toata profunzimea si largimea ei. Doar asa vom putea sa o provocam si sa-i aratam valoarea.

Ortodoxia noastra nu este muzeu, nu este trecut, ci viata, creatie si stralucire. Este marele nostru ideal, este nadejdea pretioasa a mantuirii noastre. Este mandria noastra intru Hristos sa o propovaduim cu eroism si slava, ca niste fii adevarati ai marilor eroi ai Ortodoxiei.

Ortodoxie preafrumoasa, mireasa impodobita a lui Hristos, sa nu te tagaduim noi, nevrednicii, ci daca vremurile si imprejurarile o vor cere, invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange din noi!
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
VENERAREA  ICOANELOR  SI MISCAREA  ICONOCLASTA



Criza grava provocata de iconoclasm (secolele VIII-IX) a avut multiple cauze : politice, sociale si teologice. Urmand interzicerea din Decalog, crestinii din primele doua secole nu si-au faurit  imagini. Dar in Imperiul de Rasarit, interdictia este ignorata incepand din secolul al III-lea, cand o iconografie religioasa(figuri sau scene inspirate din Scriptura) isi face aparitia in cimitirele sau lacasurile unde se adunau credinciosii. Aceasta inovatie urmeaza indeaproape cultului moastelor. In secolele IV si V imaginile se multiplica si cinstirea lor se accentueaza. Tot in aceste doua secole se precizeaza critica si apararea icoanelor. Principalul argument al iconografilor era functia pedagogica - in special pentru nestiutorii de carte – si virtutile sfintitoare ale imaginilor. Abia spre sfirsitul secolului al VI – lea  si in cursul secolului al VII – lea imaginile devin obiect de devotiune si cult, in biserici precum si in locuinte. Lumea se ruga, se prosterna in fata icoanelor; oamenii le sarutau, le purtau in procesiuni. In aceasta perioada vedem marindu-se numarul icoanelor miraculoase – izvor de forta supranaturala – car ocroteau cetatile, palatele, armatele. Intre cele mai celebre era icoana infatisand chipul lui Hristos din cetatea Edessa socotita in stare sa respinga atacul armatelor persane, sau imaginea lui Hristos zugravita deasupra marii porti in bronz de la palatul imperial din Constantinopol, a carei distrugere, in 727, va marca debutul iconoclasmului.
Asa cum remarca  Ernst Kitzinger, aceasta credinta in puterea supranaturala a imaginilor, presupunind o anume continuitate intre imagine si persoana pe care o reprezinta, este trasatura cea mai importanta a cultului icoanelor in secolele al VI – lea si al VII – lea. Icoana este “o extensie, un organ al divinitatii insasiâ€Â?.
Cultul imaginilor a fost interzis official de imparatul Constantin al V – lea, in 726, si anatemizat de Sinodul iconoclast de la Constantinopol, in 754, principalul argument teologic fiind idolatria implicata in glorificarea icoanelor. Al doilea Sinod iconoclast, cel din 815, a respins cultul imaginilor in numele christologiei. Caci este, spuneau iconoclastii, imposibil sa zugravesti chipul lui Hristos fara a subintelege si faptul ca reprezinta si natura sa divina (ceea ce este o blasfemie) sau fara sa separi cele doua naturi inseparabile ale lui Hristos (ceea ce ar fi o erezie). Euharistia, in schimb, reprezinta adevarata imagine a lui Hristos, caci ea este patrunsa de Duhul Sfant; astfel, euharistia, spre deosebire de icoana, poseda atat o dimensiune divina cat si materiala.
Teologia iconofila cea mai sistematica a fost elaborata de Ioan Damaschinul (675 – 749) si Theodor Studitul (759 – 826). Sprijinindu-se de Dionisie  Areopagitul, cei doi autori subliniaza continuitatea intere spiritual si material. “Cum puteti voi, care sunteti vizibili, scrie Ioan Damaschinul, sa adorati lucruri care sunt invizibile ?â€Â?. “Spiritualismulâ€Â? excesiv al iconoclastilor ne aminteste de vechii gnostici, care considerau ca trupul lui Hristos nu era fizic, ci celest. Ca urmare a intruparii, imaginea lui Hristos a fost facuta vizibila, anulandu-se astfel interdictia Vechiului Testament de a figura vreodata divinul. Asadar aceia ce neaga ca Hristos poate fi reprezentat de o icoana neaga implicit realitatea Intruparii. Totusi, cei doi autori precizeaza ca imaginea nu este identica in esenta si in substanta cu modelul sau. Imaginea este o asemuire care desi oglindeste modelul, isi mentine deosebirea fata de acesta. Prin urmare, iconoclastii se fac vinovati de blasfemie cand considera euharistia o imagine ; caci, identical atat in esenta cat si in substanta cu Hristos, euharistia este hristos, nu imaginea lui.
    In ce priveste icoanele sfintilor, Ioan Damaschinul scrie : “ In viata fiind, sfintii erau plini de Sfantul Duh si, dupa moartea lor, gratia Sfantului Duh nu se indeparta nici de sufletele lor, nici de mormintele lor, nici de sfintele lor imagini â€Â?. Evident, icoanele nu trebuie cinstite asa cum trebuie cinstit Dumnezeu. Dar ele apartin aceleiasi categorii de obiecte sanctificate de prezenta lui Iisus Hristos – ca, de pilda, Nazaretul, Golgota, lemnul Crucii. Aceste locuri si obiecte au devenit “recipiente ale energiei divineâ€Â?, caci prin ele Dumnezeu opereaza mantuirea oamenilor. In zilele noastre, icoanele iau locul miracolelor si celorlalte fapte ale lui Iisus Hristos, pe care ucenicii sai au avut privilegiul sa le vada si sa le admire.
Pe scurt, asa cum relicvele faceau posibila comunicarea intre Cer si Pamant, icoanele reactualizeaza miraculosul illud tempus, cand Hristos, Fecioara si Apostolii traiau printer oameni. Icoanele sunt, daca nu asemanatoare ca putere moastelor, cel putin mai usor accesibile credinciosilor; ele se pot gasi in bisericile si capelele cele mai modeste si in locuintele particulare. In plus, contemplarea lor permitea accesul la un intreg univers de simboluri. Prin urmare, imaginile erau susceptibile sa desavarseasca si sa adanceasca instruirea religioasa a celor care nu stiau carte. Icoanele au avut, intr-adevar, acest rol in toate straturile rurale din Europa Rasariteana.
Dincolo de ratiuni politice si sociale, febra iconoclasta nu rezista. Pe de o parte, iconoclastii ignorau sau respingeau functia simbolica a imaginilor sacre, pe de alta parte, numerosi iconofili utilizau cultul icoanelor in propriul lor folos sau pentru a-si asigura prestigiul, preponderenta si bogatia anumitor institutii eclesiastice.
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
IUBIRE: Cruce şi Lumină
                 Motto: „ Taina omului şi destinul său se situează
                                 ÃƒÆ’®n  perspectiva Dragostei Trinitareâ€Â?
    OLIVER CLEMENT

       ÃƒÆ’Žn viaţa liturgică ortodoxă,avem în Postul Mare,două Duminici care se succed şi anume:Duminica Sfântului GRIGORIE PALAMA şi Duminica SFINTEI CRUCI; revelaţia Luminii şi revelaţia Crucii.
       Să le unim! Să împletim lumina cu Iubirea!(Iubeşti ceea ce vezi).
       Pentru a înţelege despre ce este vorba,voi face o prezentare succintă a ÃŽnvăţăturii Sf. Grigorie Palama.
       Gândirea acestui Sfânt reprezintă un fenomen de renaştere specific creştinismului ortodox.El valorifică şi sintetizează tradiţia multiseculară în creştinismul răsăritean a RUGĂCIUNII LUI IISUS: „Doamne Iisuse Hristoase,Fiul lui Dumnezeu,miluieşte-mă pe mine păcătosulâ€Â?. ÃŽnceputurile practicării metodice a acestei rugăciuni se confudă practic cu începuturile creştinismului răsăritean.
       Teologul KALLISTOS WARE,episcop de DIQKLETA,Marea Britanie şi profesor de Teologie la Universitatea din OXFORD,care a vizitat şi Colegiul Vasile Alecsandri nu cu mult timp în urmă,a încercat şi a reuşit să dea o explicaţie „Rugăciunii lui Iisusâ€Â?,considerând-o drept forma cea mai concentrată a învăţăturii creştine.
       ÃƒÆ’Žn prima ei parte se afirmă învăţătura despre Sfânta Treime.Prin numirea lui Iisus drept Fiu al lui Dumnezeu se prezumă existenţa Tatălui şi pirn numirea lui Iisus ca Domn se prezumă existenţa Duhului Sfânt,dacă ţinem seama şi trebuie să o facem,de ideea Sf. Ap. Pavel exprimată la I Corinteni capitolul XII,versetul 3,după care Iisus nu poate fi Domn decât prin Duhul Sfânt.ÃŽn acelaşi timp,prin invocarea numelui lui Iisus se afirmă şi firea lui umană(pe lângă cea Divină). Acest imn este o afirmare necondiţionată a convingerii în existenţa lui Dumnezeu.
       Această Rugăciune este,după Sf. Grigorie o formă sublimă de cunoaştere care se distinge de cunoaşterea obişnuită prin supra abundenţa trăirilor şi experienţelor divine.
       ÃƒÆ’Žn acelaşi timp,prin cererea exprimată în rugăciune,omul îşi recunoaşte condiţia creaturală şi supusă păcatului şi mai departe,speranţa în iertarea acestor păcate şi în mântuire.
       Dar în centrul doctrinei palamite stă revelaţia Luminii.
       Textele lui Palama au apărut dintr-o motivaţie polemică.
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Polemica dintre teologul(grec sau italian) Varlaam de Calabria şi Sf. Grigorie Palama din primele decenii ale sec. al XIV-lea creştin,va porni de la interpretarea momentului Schimbării la Faţă alui Iisus de pe Muntele Tabor,sărbătoarea prăznuită de noi la 6 August,mai precis în ceea ce priveşte lumina nefirească ce a ănsoţit acest fenomen.Pentru Varlaam aceasta nu a fost decât un fapt fizic, fie el şi creat prin puterea şi voinţa divină.
       Sf. Grigorie,cu argumente dintre cele mai concludente afirmă în concluzie,că lumina taborică nu putea fi decât un simbol al divinităţii,având aceeaşi esenţă cu divinitatea.
       ÃƒÆ’Žn continuare Sf. Grigorie constituie teoria dinsticţiei dintre Esenţa Divină şi Energiile,Puterile sau Lucrurile Divine.
       Esenţa Divină este absolut imposibil de perceput,cunoscut,trăit sau experimentat. ÃŽn schimb harul divin reprezintă revărsarea unei părţi din această esenţă în anumite componenţe ale lumii create.Unirea dintre harul divin şi sufletul uman nu depinde numai de iniţiativă divină ci şi de efortul persoanei umane de a se constitui ca receptacul al acestei revărsări.Acest efort al fiinţei umane presupune eliberarea de patimi,trecerea de la cunoaşterea catafotică la cea apofatică şi practica neîncetată a Rugăciunii lui Iisus.
       Fenomenul luminii taborice nu a reprezentat trecerea lui Iisus de la o stare la alta ci transfigurarea în sensul unei desăvârşite experienţe mistice a Apostolilor care au asistat la eveniment.
       Aţi înţeles de ce este necesară unirea Crucii cu Lumina.
       Lumina este prin excelenţă simbol al ÃŽnvierii,nu putem vorbi de Cruce decât alături de ÃŽnviere;numai şi pentru ÃŽnviere.Crucea este revelaţia Treimii.Dumnezeu este Iubire pentru că este Treime.Un solitar metafizic nu poate revela Iubirea,n-o poate proclama.
       Unul se poate iubi numai pe el.ÃŽn trei iubirea este desăvârşită.Această iubire este în dezvăluirea Crucii:
       ÃƒÂ¢Ã¢â€šÂ¬Ã…¾Fiindcă,atât de mult a iubit Dumnezeu lumea,încât L-a dat pe singurul său fiu,ca tot cel ce crede în EL să nu piară ei să aibă viaţa veşnicăâ€Â?.Din Iubire s-a născut Jertfa,deci din Treime s-a născut Crucea.ÃŽn acest sens zicea Dostoievski: „Nu piroanele l-au răstignit pe Hristos ci Iubirea!â€Â? Crucea e Taină,Icoană a supremei iubiri.
       Crucea este şi răstignirea răului,a corupţiei,e moartea morţi.Aşa trebuie să înţelegem Crucea.
       Noi suntem creaturi,într-adevăr diferite de cealaltă parte a creaţiei,dar creaturi.Ca şi creaturi,avem un început,deci şi un sfârşit.
       Cum am eu nădejdea nemuriri dacă mă exprim ca făptură condiţionată?
       Aici contribuţia Sf. Grigorie Palama este revelatorie;legătura Ziditorului cu noi este Harul.
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Suflarea Divină pe care a suflat-o Dumnezeu în noi când ne-a creat este Harul Său,este Suflarea Iubirii;aşa avem sămânţa nemuririi,arvuna vieţii veşnice.ÃŽn Har stă mântuirea.El a suflat în noi Harul veşniciei.
       Despărţirea de Harul Divin este de fapt despărţirea de Dumnezeu.Despărţindu-ne de Dumnezeu,ne despartem de viaţă.Psihanaliza,o orintare în mare vogă în secolul trecut şi deloc neglijată astăzi,susţine prin reprezentaţii ei,unul dintre ei fiind Ligmund Freud,următoarele:dacă plăcerea şi voinţa de putere nu sunt satisfăcute,se refulează în subconştient şi provoacă aceste îmbolnăviri,ci lipsa luminii,vidul spiritual.
       De ce pentru uni dintre noi viaţa nu are sens?Pentru că suntem în intuneric.Unde este sensul? Lipsa lui te îmbolnăveşte.
       Sensul este Hristos Dumnezeu.Sensul este acolo unde prisoseşte Lumina,la Părintele Luminilor.
       Reţin afirmaţia lui Olivier Clement referitoare la dezorientarea şi sentimentul singurătăţii izvorâte din necunoaşterea şi neîmplinirea omului în problemele de esenţă,ce-l privesc în mod special: „pentru că este atras de un model perfect,omul se regăseşte în această lume închisă între limite;nevoind să ştie prea multe despre acest model,din frică sau din comoditate,el trăieşte într-o permanentă iluzie ce-l înebuneşteâ€Â?.
       ÃƒÂ¢Ã¢â€šÂ¬Ã…¾Omul în adâncul său caută ceva care este altceva decât el,cineva pe care să-l iubească şi care să-l iubeascăâ€Â?(Fer.Augustin).
       Pornind de la afirmaţia filizofului Renée Descartes „Corgito ergosumâ€Â? şi alăturând-o pe cea a Fericitului Augustin citată mai sus,îndrăznesc să afirm că exist în măsura în care iubesc: „Iubesc deci exist!â€Â?.
       Eu sunt „euâ€Â?,numai în relaţie cu tine,cu un „tuâ€Â?.Dar afirmam înainte că omul,în adâncul său caută ALTCEVA decât este el.
(Mărturie acestei afirmaţii stau mulţimea operelor de artă care grăiesc despre aşa-zisa „Chemare a absolutuluiâ€Â?)
       Cine este acest ALTCINEVA?
       Este Dumneteu! Sfânta Treime.Numai prin El şi cu El omul are sens.ÃŽn lipsa lui omul ar fi un atom rătăcitor care vine din neunde şi se duce în ne-unde.
       Unirea cu Dumnezeu pentru că acesta este rostul vieţii şi al omului- se face prin răstignirea păcatului,după modelul lui Iisus Hristos,pe Cruce.Trebuie să fim conştienţi că orice viaţă adevărată nu este nici numai veselie,nici numai doliu ci este O ZI,de luptă eroică.Lupta se dă între bine şi rău.
       Conştiinţa dinelui şi a răului este sfârşire.Moartea este sfârşire.Când a gustat din măr,Adam a murit sufleteşte.Moartea adevărată nu este cea trupească.Şi,dacă moartea începe în suflet,atunci acolo trebuie omorâtă.
       Dumnezeu a îngăduit moartea,ca să moară răul.
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Prin Cruce şi prin Lumină,Ortodoxia,propune adevăratele soluţii pentru ieşirea din criză spirituală prin care trecem la finele celui de-al II-lea mileniu de creştinism,condiţia ce se impune cu imperiozitate este renunţarea la egocentrism şi adeziunea la Hristrocentrism.
       Iubirea lui Dumnezeu a mers până acoloîncât,nu numai că a murit pentru noi şi ne-a înviat,ci a luat firea noastră de om şi a dus-o de-a Dreapta Tatălui.Adică ne-a făcut fii luiDumnezeu.Numai aşa privim problema mântuirii putem rosti „Tatăl nostru…â€Â?.
       Spunem „Tatăl nostruâ€Â? pentru că El ne-a făcut fii lui.
       Părăsind „Raiul,Lumina,omul a tras după sine şi darul său care l-a însoţit în cădere şi în suferinţă,dar şi dorul de a reveni acasă,la Dumnezeu,în proximitatea lui veşnică.De aici şi responsabilitatea omului de a readuce prin lucrarea sa,înapoi în Rai şi ceea ce a făcut să cadă odată cu el,de acolo.
       Condiţia noastră ontologică şi destinul nostru normal sunt acelea de a fi „cetăţeni ai Raiuluiâ€Â?,cum ne spune o cântare a Bisericii în ceasul plecării din această lume.
       Prin Cruce şi Lumină care dau sens vieţii  noastre.Dar şi Crucea şi Lumina nu ne-ar conduce nicăieri dacă nu le-ar fi izvorât iubirea lui Dumnezeu,dovedită de-a lungul întregii istorii a mântuirii neamului omenesc.
       Omul aşa a fost creat:pentru comunitate în două planuri-orizontal şi vertical.
       ÃƒÆ’Žn plan orizontal prin filantropie,adică: „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi!â€Â?(îndemn şi normă nemairostită până la Iisus Hristos) iar în plan vertical,împlinirea iubiri faţă de semeni prin trăirea în comuniune cu Dumnezeu.Iată cele două aspecte ale unei vieţi creştine autentice  între Cruce şi Lumină izvorâte din IUBIRE.












-Cea mai buna inspiratie…
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
REFORMA RELIGIOASA IN FRANTA


Cuprins:
        1. Introducere
        2. Cauzele Reformei
        3. Reforma si raspandirea ei
        4. Contrareforma

1. Introducere

    Prefacerile sociale si economice care au avut loc in secolele XIV-XV au generat o criza si in plan religios: Reforma.
    Originea acesteia trebuie cautata in decaderea morala a clerului si in refuzul comunitatilor din Germania de a mai finanta o Biserica venala si corupta.
    Cel care a declansat miscarea impotriva Bisericii catolice a fost Martin Luther. Acesta considera ca numai Dumnezeu poate asigura mantuirea pacatosilor
Ideile sale au determinat ruptura de Biserica Romei si nasterea Bisericii Luterane.
O alta miscare a Reformei s-a manifestat in Elvetia: calvinismul.

2. Cauzele Reformei

    Reforma reprezinta o miscare social-politica si ideologica de la inceputul secolului al XVI-lea, indreptata impotriva Bisericii catolice. Numita drama a constiintei europene, Reforma a dus la scindarea unitatii Bisericii catolice, din care s-au desprins Bisericile reformate sau protestante. Ea a fost rezultatul unor evolutii in cadrul Bisericii catolice, dar si al unor cauze mai generale.
    Secolele XIV-XV au fost bantuite de razboaie mistuitoare, de foamete si ciuma. O stare de angoasa a cuprins sufletele tuturor.Ideea mortii, a sfarsitului si infernului era dominanta .Biserica s-a dovedit incapabila sa rezolve aceste nelinisti. Mai mult, descoperirea Lumii Noi a aratat ca oamenii puteau trai fericiti si fara a cunoaste crestinismul. Decaderea morala a clerului inalt este o alta cauza. Acesta uitase de preceptele crestinismului
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
primitiv, care cerea smerenie si simplitate. Multi dintre clerici, urmand modelul nobililor, traiau inconjurati de o veritabila curte, ducand  un trai plin de lux. Veniturile acestora proveneau din beneficii, din cumulul mai multor functii. Acestea nu erau insa atribuite celor mai merituosi oameni ai Bisericii, fiind obtinute prin cumparare si trafic de influenta. A reaparut astfel simonia si nepotismul.
    Reforma a fost urmarea directa a slabirii autoritatii papale. Dupa ce, intre secolele XI-XIII, papalitatea fusese in conflict cu imparatii germani, la inceputul secolului al XIV-lea, un nou conflict se nastea intre papa Bonifaciu al VIII-lea si regele Frantei, Filip cel Frumos. Biserica a intrat atunci intr-o perioada critica. Umilit, papa si-a parasit scaunul pontifical, cedand astfel locul candidatului adus de rege. Centrul catolicismului s-a mutat la Avignon, o data cu noul papa.
    Schimbarea resedintei a compromis prestigiul papalitatii. Tutela Frantei si o reforma a Bisericii apareau necesare. Autoritatea Bisericii a fost subrezita si mai tare cand, dupa 1377, papa s-a reintors la Roma. Alegerea, in 1378, a unui nou papa a declansat a doua mare schisma. Cardinalii francezi nu l-au recunoscut pe noul papa, desemnand unul francez, la Avignon. Criza s-a incheiat de-abia in 1414, cand, prin Conciliul de la Constance, a fost ales un papa, Martin al V-lea, recunoscut de toti.
    Comportarea unor papi lasa mult de dorit: Alexandru al VI-lea Borgia a dus o viata scandaloasa, iar urmasul acestuia, Iuliu al II-lea, desi a reimpus demnitatea si sobrietatea , a lasat ca pontificatul sau sa fie in intregime absorbit de intrigi diplomatice si de operatiuni razboinice; Leon al X-lea, din familia de Medici, a fost mai mult preocupat de arta si literatura.
    Renasterea si umanismul au contribuit la adancirea crizei religioase, prin eliberarea spiritului uman de sub tutela Bisericii.
    Umanistii au inoculat in spirite gustul criticii. Acest mod de a gandi venea in contradictie cu doctrina oficiala care se baza pe autoritatea Scripturii si pe traditia apostolilor. Prin exegeza filosofica , ei au repus in circulatie textele primare ale crestinismului, iar prin tiparirea acestora le-au facut cunoscute unui numar mare de persoane. S-a constatat ca Biserica interpretase in favoarea ei unele pasaje ale Bibliei, iar unele documente pe care se sprijineau pretentiile ei de dominatie, intre care si celebrul  Donatio Constantini, erau false.
    Situatia economica a Bisericii catolice a constituit un motiv de nemultumire, Biserica fiind unul dintre cei mai mari propietari si dispunand de importante venituri. In Germania, ea detinea o treime din suprafata arabila, iar englezii erau profund nemultumiti de sumele foarte mari trimise la Roma. Curia papala se transformase intr-o uriasa masina de stors
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
bani,destinata cheltuielilor pentru fast si chiar militare. Bogatiile imense ale Bisericii si clerului, averile manastirilor au dus la aparitia unui curent care sustinea necesitatea redistribuirii marilor proprietati ecleziastice.
    In pofida numeroaselor avantaje economice, Biserica catolica a introdus practica vanzarii indulgentelor, cuparate de cei carora li se ptomitea iertarea pacatelor. Aceasta practica contravenea spiritului Bibliei si submina esenta invataturii lui Hristos.
    Dezvoltarea burgheziei, interesata in acumularea de capital, venea in contradictie cu existenta unui cler neproductiv si corupt. Burghezia dorea o Biserica saraca, simplificrea ceremonialului religios si un calendar mai simplu, cu mai putine sarbatori.
    Acelasi sentiment il nutreau si taranii si orasenii saraci, care doreau o Biserica necostisitoare. Dezvoltarea unei burghezii locale a determinat conturarea, intr-o forma incipienta, a sentimentului national si a incurajat contestarea autoritatii universale a papei.
    Reforma a avut si cauze politice, legate de progresele inregistrate in organizarea statelor in urma incheierii procesului de centralizare. Monarhia centralizata, cum a fost cea engleza, nu a acceptat implicarea papalitatii in problemele ei.
    Amenintata de erezii, Biserica catolica devine tot mai intoleranta.Prin Constitutia din 1231, papa Grigore al IX-lea a decis cum sa actioneze agentii sai (inchizitorii), pentru identificarea ereticilor. Alesi dintre dominicani, apreciati pentru formatia lor intelectuala riguloasa, acestia se deplasau din localitate in localitate. Cand soseau intr-o asezare, ei ii informau pe locuitori ca aveau la dispozitie 30 de zile pentru a-si marturisirea ratacirea, timp in care acestia nu aveau de suportat decat o pedeapsa usoara. Suspectii care nu abjurasera erau adusi in fata unui tribunal ecleziastic.
    In 1252, Inocentiu al IV-lea a legalizat tortura. In principiu, aceasta pedeapsa se aplica o singura data, dar, cu timpul, inchizitorii au eludat aceasta prevedere, prezentand torturile ulterioare drept continuari ale celei dintai. De multe ori, ereticii erau predati autoritatilor civile care ii pedepseau prin arderea pe rug.
    Evul Mediu a fost marcat de numeroase luari de pozitie impotriva Bisericii catolice. In sec. al XV-lea, larga difuzare a cartilor tiparite in limbile nationale, tratand subiecte religioase si adresate laicilor, a dus la intarirea pietatii populare. Unii predicatori se adresau direct poporului, aratand abaterile Bisericii catolice de la invatatura Bibliei si necesitatea reformarii ei.Inca din sec. al XIV-lea isi face loc ideea introducerii unei reforme radicale a Bisericii, care sa duca la regasirea mesajului initial al crestinismului. Actiunile unor predicatori tempera sensibilitatea religioasa
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
populara: foarte bine pregatiti si inzestrati cu o mare influenta asupra maselor, ei isi ilustrau predicile cu exemple din viata cotidiana. Se dezvolta astfel un curent popular, Devotio moderna (credinta moderna), care corespundea sentimentul popular de pietate, axat pe suferintele fizice si morale ale lui Iisus si ale Fecioarei. Acest curent era sustinut si de umanisti, deoarece ii considerau ca esenta a crestinismului comunicarea, prin Hristos, a omului cu Dumnezeu.
    John Wyclif (1328-1384), preot si profesor la Universitatea din Oxord, avocat ecleziastic al Coroanei, a formulat o teorie a puterii si una a celei ecleziastice, sustinand ca membrii clerului nu pot dezlega de pacate si nu sunt intermediari intre credincios si Dumnezeu; el a criticat sever avutiile si abuzurile Bisericii catolice si a propus regelui Anglei sa confiste bunurile acesteia. El afirma ca enoriasii pot sa interpreteze ei insisi Sfanta Sriptura, fara sa o accepte pe cea oficiala. Pentru a cunoaste direct mesajul Bibliei, Wyclif a inceput traducerea acesteia in limba engleza. Mai multe dintre ideile lui vor fi preluate de protestanti in secolul al XVI-lea.

3. Reforma si raspandirea ei

     Calvinismul
    In Franta,s-a resimtit, deasemenea, necesitatea reformarii Bisericii si reinvierii surselor initiale ale credintei. Regele Francisc I parea favorabil noilor idei, pana la afacerea afiselor (1534), cand luteranii au lipit pana la usa camerei regelui, afise prin care se cerea inlaturarea messei (liturghia). Scandalul la obligat pe rege sa ia masuri impotriva protestatantilor. Unul dintre acestia, Jean Calvin, instalat la Geneva dupa 1515, a transformat orasul intr-un oras-biserica. El a devenit un veritabil tiran, reglementand, dupa bunul sau plac, intreaga viata politica, religioasa si morala. Orasul era condus de un mare consiliu, desemnat prin alegeri dirijate de Calvin. Au fost impuse reguli puritane: putine petreceri si reuniuni mondene, mai putine spectacole de teatru; cerceii de aur si hainele de matase au fost interzise.

    Reforma in alte tari
    Ideile Reformei s-au raspandit in scurt timp si-n alte tari. Tanarul rege al Suediei, Gustav Vasa, a creat o Biserica luterana si a proclamat independenta tarii, desprinzandu-se de sub hegemonia Danemarcei. Aceasta din urma a trecut si ea la Reforma, in 1539. Spre 1560 toata Europa de Nord a fost castigata de ideile Reformei. Calvinismul a castigat teren in Franta, Suedia, Tarile de Jos, Ungaria.
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
4. Contrareforma

    Progresele realizate de protestantism au inceput sa nelinisteasca biserica romana. Reforma reusise sa divizeze unitatea crestina a Occidentului si sa saraceasca Biserica catoilica. Daca in prima jumatate a sec. al XVI-lea, catolicii au asistat cu oarecare pasivitate la raspandirea protestantismului, incepand cu mijlocul veacului, acestia au simtit nevoia sa opreasca aceasta revolutie religioasa
Biserica a simtit nevoia sa se reinnoiasca si, prin noile transformari, sa se opuna expresiunii protestantismului. Aceasta miscare s-a numit Contrareforma (Reforma catolica).
    Papa Paul al III-lea a convocat un Conciliu la Trento, care s-a desfasurat de-a lungul mai multor ani. Conciliu fusese gandit sa puna fata in fata catolicismul si pe Luther, dar si-a desfasurat, in prima faza, activitatea in absenta protestantilor.
    Singura traducere a Bibliei recunoscuta era cea facuta de Sf. Ieronim, numita Vulgata , fara insa a se interpune si alte versiuni.
    Conciliul a adoptat unele masuri, avand ca scop combaterea protestantismului si eliminarea abuzurilor care au promovat Reforma. Acestea au vizat:
a)    precizarea doctrinei bisericesti: salvarea prin credinta si prin binefaceri, dreptul exclusiv al Bisericii de a interpreta Evangheliile, cultul Fecioarei, adorarea sfintilor. Au fost luate masuri de intarire a disciplinei clerului si a acelei din manastiri, iar episcopilor li s-a impus sa faca vizite anuale in propriile parohii;
b)    masuri de intarire a Bisericii. Papa era recunoscut ca singurul conducator al Bisericii catolice, caruia trebuiau sa I se supuna clericii din intreaga lume. Limba de cult a ramas latina;
c)    masuri de eliminare a sinoniei, nepotismului, cumulului de functii ecleziastice, mentinerea celibatului preotilor si reducerea fiscalitatii pontificale;
d)    masuri de reorganizare a invatamantului bisericesc. S-a pus accentul pe profilul moral al slujitorilor Bisericii. Aceasta a fost chemata sa creeze efecte dramatice care sa-I impresioneze pe credinciosi si sa-I faca sa retraiasca patimile martirilor.
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Transpunerea in practica a hotararilor luate de consiliu s-a facut cu greutate
Suveranii erau ingrijorati de proclamarea suprematiei papei asupra clerului, in timp ce acesta din urma nu era dispus sa renunte la unele favoruri.
    Tara catolica, in care influenta Reformei aproape nu s-a simtit, a fost Spania.
    Pentru a preintampina raspandirea ideilor Reformei, Biserica catolica a creat Congregatia Indexului, care avea ca obiectiv examinarea tuturor scrierilor cu caracter religios sau laic si alcatuirea unor liste cu cele interzise catolicilor, numite Index .
    In acest Index au fost cuprinse nu numai carti religioase ci si in alte domenii, inclusiv stiintifice intre care lucrarile lui Copernicus sau René  Descartes.
   


Compania lui Iisus

Pentru a combate Reforma, catolicii au format, in 1534, un ordin religios, Compania lui Iisus .Intemeietorul sau a fost Ignatiu de Loyola, fost ofiter. Ordinul avea o organizatie militareasca. Membrii sai, iezutii, trebuiau sa se supuna superiorului ordinului, precum soldatii capitanului. Disciplina era impinsa atat de departe, incat membrii ordinului isi pierdeau orice personalitate sau vointa. Creat pentru evanghelizarea musulmanilor, ordinul si-a indreptat, in curand, activitatea contra protestantilor.
    Iezuitii  au primit importante privilegii de la papa Paul al III-lea.
    Avand de luptat contra ereziilor si pentru propagarea catolicismului, iezuitii nu traiau izolati, ci in asezari umane. Mijloacele de actiune erau:
   
a)    predicile – in care era denuntata erezia luterana si calvina;
b)    spovedaniile – numerosi iezuiti au fost confesorii suveranilor ceea ce le-a permis sa dobandeasca un rol politic considerabil;
c)    invatamantul – iezuitii au intemeiat scoli de mare valoare ;
d)    mesianismul – iezutii au mers in acest scop prin Extremul Orient sau America de Sud, unde predicau crestinismul.

Ei propagau credinta crestina, dar mentineau si foloseau traditiile religioase si culturale indigene.
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Reforma protestanta a avut efecte benefice asupra Bisericii catolice, deoarece a obligat-o sa introduca reforme in trei planuri: al unor masuri disciplinare si reinnoirii pastorale, al unor intense activitati misionare si pe planul reflectiei teologice.
Ordinul iezuitilor a jucat un rol important in Reforma catolica.
Cu toate aceste masuri, unitatea Bisericii romano-catolice nu a mai putut fi refacuta. Dimpotriva, noile Biserici reformate au inceput actiuni de atragere a unor noi adepti din alte tari europene sau chiar din Lumea Noua.
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Spovedania

Spovedania este Taina prin care credinciosul primeste de la Dumnezeu iertarea pacatelor marturisite duhovnicului cu zdrobire de inima si cu hotararea de a nu le mai face.
Taina Spovedaniei se mai numeste si Taina pocaintei sau a Marturisirii.
Ea a fost fagaduita de Mantuitorul prin urmatoarele cuvinte, adresate apostolilor: "Adevarat graiesc voua: Oricate veti lega pe pamant, vor fi legate si in cer, si oricate veti dezlega pe pamant, vor fi dezlegate si in cer" (Matei 18.18).
Asezarea Tainei Pocaintei a avut loc, insa, dupa Inviere, cand Domnul a zis ucenicilor: Luati Duh Sfant, carora le veti ierta pacatele, se vor ierta lor, si carora le veti tine, vor fi tinute" (Ioan 20,22-23).
Sf. Efrem Sirul asemana Pocainta cu "un mare cuptor care primeste intr-ansul arama si o preface in aur, ia plumb si da argint".
Iar Sf. Isaac Sirul scrie: "Dupa Botez este Pocainta; ea este a doua nastere din Dumnezeu".
Spovedania are in mod deosebit doua efecte. Primul efect al Pocaintei este iertarea pacatelor si reasezarea celui ce s-a spovedit in starea harica din care cazuse, iar al doilea este usurarea si linistea sufleteasca
Pentru ca Taina sa aiba aceste efecte, cel care se spovedeste trebuie sa faca o marturisire sincera, sa ia hotararea de a nu mai pacatui, sa aiba nadejde in mila si bunatatea lui Dumnezeu si sa-si indeplineasca epitimia sau canonul dat de duhovnic.
Orice pacat se poate ierta prin pocainta, oricat ar fi el de grav, dar si intoarcerea trebuie sa fie pe masura greselii.
Pacatul este un act de revolta impotriva cerului, este un act de mandrie, in timp ce marturisirea cere smerenie.
In Cuvantarea despre Puskin, Dostoievski scria astfel: "Smereste-te, om mandru, si inainte de toate frange-ti mandria... De te vei birui, te vei smeri si vei deveni liber, cum nici nu te-ai fi inchipuit vreodata. Si vei incepe o lucrare mareata si-i vei face liberi si pe altii si vei vedea fericirea, caci viata ti se va umple".
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Mantuitorul si-a inceput activitatea cu o chemare catre cei cazuti: "Pocaiti-va, caci s-a apropiat Imparatia cerurilor" (Matei 3,2). Plecand de la aceste cuvinte, Sf. Parinti invata ca   "a-ti recunoaste pacatul este un mare dar al cerului, mai mare decat vederea ingerilor".
Pocainta este, de asemenea, singura posibilitate de a primi Revelatia dumnezeiasca si de a intelege cum a fost gandit omul, mai inainte de crearea lumii, in sfatul cel mai inainte de veci al Sfintei Treimi.
Un om care se caieste cu adevarat se poate ridica chiar pana la desavarsire, adica pana la "imparatia Luminii necreate", caci cei care sunt in Lumina, au trecut nu prin "usile groazei", ci prin "usile pocaintei".
Intr-adevar, marturisirea pacatelor este insotita de o anumita doza de rusine. Dar tocmai aceasta rusine, care pe multi ii retine de la Spovedanie, are darul sa ne impace cu Dumnezeu.
Taina Pocaintei este Judecata milostiva a lui Dumnezeu ce o face cu noi atunci cand mergem de bunavoie, ca sa ne marturisim pacatele.
Daca noi nu facem aceasta, atunci ne prinde dreptatea dumnezeiasca, si deci ne pasc primejdii.
E bine sa se spovedeasca omul de la tinerete, nu doar la anii batranetii.
Dumnezeu iarta nestiinta, dar viclenia nu. Iar omul cu ganduri viclene e acela care-si da cu toata voia tineretea dracilor, ramanand ca lui Dumnezeu sa-i dea o batranete distrusa.
Fericitul Augustin invata ca pocainta adevarata se cuprinde in doua miscari  opuse ale inimii: una de ura fata de pacat si alta de iubire fata de Dumnezeu.
Atunci cand regele David a ucis pe Urie si a luat de sotie pe Batseba, femeia celui ucis, Dumnezeu a trimis la el pe proorocul Natan. Acesta i-a spus regelui pilda cu bogatul care in loc sa taie din turmele sale, a rapit saracului singura-i oaie si a pregatit-o oaspetilor sai. David auzind intamplarea a zis de bogat ca "e vrednic de moarte". Dar Natan i-a raspuns: "Tu esti acela".
Indata regele s-a rusinat si cu o adanca ura de pacatul facut a zis: "Miluieste-ma Dumnezeule dupa mare mila Ta... Tie unuia am gresit si rau inaintea Ta am facut..." (Psalmul 50). Fara pocainta nu poate exista autocunoastere si nici descoperirea imparatiei din noi.
Cat este sub pacat, omul, ca si David, nu mai are puterea de a deosebi binele de rau. El are nevoie de cineva care sa-l trezeasca si sa-i mijloceasca vindecarea ce vine de la Dumnezeu. Si acesta este duhovnicul.
Pe langa ura fata de pacat, pocainta adevarata trezeste in om si sentimentul iubirii fata de Dumnezeu, atat pentru indelunga Sa rabdare, cat si pentru bunatatea Sa pe care ne-o
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Imparatul Teodosie al Bizantului avea uneori obiceiul sa judece pe cei care complotau impotriva lui.
Dupa ce le aducea in fata toate dovezile vinovatiei lor si-i facea sa-si marturiseasca faradelegile ei se asteptau sa fie osanditi la moarte.
Dar imparatul lua o alta hotarare si in loc sa-i omoare, ii lasa liberi, fara nici o pedeapsa.
Sf. Ambrozie, care istoriseste despre aceste lucruri, spune ca "Imparatul voia sa biruiasca prin dragoste, nu sa pedepseasca".
Asa si noi avem datoria de a iubi pe Dumnezeu, caci in loc sa ne pedepseasca si sa ne piarda, ne iubeste si ne iarta.
pus acum 20 ani
   
AnnMar
Avansat

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 239
Copil fiind am incercat sa-mi explic sau mai bine zis sa mi-l imaginez pe Dumnezeu ca pe un punct luminos mereu aflat undeva deasupra mea la care priveam mereu de cate ori ii auzeam pe adulti vorbind in general despre religie,credinta.

De cate ori spuneam "Doamne ajuta!" priveam spre acel punct luminos imaginar creat in mintea si sufletul meu simtind ca totul se va rezolva; bineinteles, nu stând cu mainile incrucisate ci actionand.

Printr-un prieten foarte bun am avut onoarea sa cunosc cuvintele pline de intelepciune ale Cuviosului Parinte Ghelasie(Avva Ghelasie Popescu).In cartea sa "Cuviosul Ghelasie Isihastul"(editura Platytera,colectia Isihasm)Florin Caragiu spune:

In scrierile Cuviosului,ascetica si mistica crestina sunt reliefate in accentul iconi-liturgic al spiritualitatii ortodoxe,accent cu o deosebita pondere in spiritualitatea carpatina.Nevoia unei abordari care sa includa in orizontul ei prin vastitatea cunoasterii si acrivia  duhovniceasca spiritualitatea orientala si cea apuseana era acuta in zbuciumatul context actual,spre dezamorsarea conflictelro dure si reactiilor superficiale.

Mistica iconica intra in specificul inconfundabil al credintei ortodoxe,considerate consecvent,pâna in ultimele ei consecinte.Se poate spune ca este chiar mistica Eshatonului, mistica ce poarta in germene prin gestul iconic de inchinare starea vederii faţa catre faţa a Imparataiei lui Dumnezeu.Mistica iconica nu lucreaza cu imaginatii si inchipuiri,ci cu inchinare,oprirea risipirii mintii si orientarea ei prin acest gest care odihneste rugaciunea si sprijina  trezvia.

Inchinarea nu-L aproximeaza pe Dumnezeu si Chipul Sau, nu-L inchipuie si nu-L preface dupa propria gandire sau simtire, ci se deschide tainei lucrarii Lui,poate fi in virtutea faptului ca omul este o Persoana,creat dupa Chipul lui Dumnezeu, si deci cu capacitatea  de a se orienta fiintial spre El,de a raspunde iubirii Lui si a intra in relatie personala cu El.Este o concretizare a iubirii filiale,a daruirii din toata fiinta,prin credinta, in chipul primei porunci dumnezeiesti.
pus acum 20 ani
   
AnnMar
Avansat

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 239
Metoda traditionala a sfintei rugaciuni si atentiuni este privita in aceasta deschidere-concretizare a misticii iconice ca stare orientata  spre insasi pecetea  iconica  a chipului lui Dumnezeu,prin care omul isi cunoaste propria identitate si totodata se deschide tot mai mult  lucrarii Harului,inainteaza in cunoasterea  lui Dumnezeu, in Viata vesnica. De aceea, cum spun si cei vechi, cunoasterea  lui Dumnezeu  este in stransa legatura cu cunoasterea de sine, ca omul este o icoana vie a Chipului Dumnezeiesc, dupa Sfânta Scriptura si Sfintii Parinti.

Metoda sau drumul desavarsirii crestine trebuie sa contina la fiecare nivel, chiar daca in masuri diferite, aceasta  orientare fiintiala a omului spre Chipul Dumnezeiesc, pecetluit in toate tainele  Bisericii, din care ne straluceste harul curatirii, luminarii si innoirii, prefacerii duhovnicesti.Iconizarea vietii in lumina Chipului Dumnezeiesc este aluatul ce dospeste framantarea lumii,chipul tainei prin care viata se descopera in adevarata ei stralucire.
pus acum 20 ani
   
gaby
Membru nou

Inregistrat: acum 19 ani
Postari: 1
Dumnezeu sa ne aiba in paza lui pe toti oameni.amin
pus acum 19 ani
   
Pagini: 1  

Mergi la