E=mc2
Forum de discutii libere Subiecte din Stiinta - Filosofie-Religie Prezentari de subiecte tangentiale Paranormal - Astrologie - Minuni geografice Sfaturi practice Meditatii online pentru bacalaureat 		Lista Forumurilor Pe Tematici
E=mc2 | Inregistrare | Login

POZE E=MC2

Nu sunteti logat. 		Nou pe simpatie:
geogeorgiana17 la Simpatie.ro
Femeie
25 ani
Arad
cauta Barbat
26 - 57 ani
E=mc2 / Mozaicii (iudaism) / Tora  
Autor
Mesaj Pagini: 1
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Cuvant  ebraic

In  general  tradus  prin  LEGE

Dar are si  semnificatii  mai  ample  ca  indrumare,  invatatura,  directie
A  aparut  pe  vremea  exilului  in  Babilon  ca o  scriere  de  doctrine  fundamenatale  ale  religiei  mozaice  in  jurul  careia  s-a  adunat  in decursul  istoriei  tot  poporul  evreu
Prima  scriere (de  pe  vremea  exilului  in  Babilon) se  datoreaza  lui Ezechiel
Tora  este un organism viu,  care  atat in decursul  istoriei, cat  si  in  momentul  de  fata a  suferit   completari  si  interpretari.
Actualmente Tora  (in  intelegerea  ei  completa)  cuprinde  de  la  legi  religioase  pana  la  legi  comerciale  sau  ale  cresterii  copilului  sub  un  an

Traditia spune  ca  fiecare  evreu  credincios  trebuie  sa  aiba  in  casa   deasupra  usii sulurile  Torei

Tora  a  stat  la  baza  cartilor  religioase  care  i-au  urmat  in  celelalte  religii  monoteiste
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Scurt şi cuprinzător

   Dumnezeu creează lumea în şase zile şi se odihneşte în cea de-a şaptea. Sunt creaţi şi primii oameni, Adam şi Eva. Aceştia primesc porunca de a nu mânca din Pomul Cunoaşterii Binelui şi Răului. Şarpele o ademeneşte pe Eva, care îşi ademeneşte la rândul ei soţul şi ambii încalcă porunca divină. Dumnezeu îl pedepseşte pe şarpe, apoi îi alungă pe Adam şi Eva din Eden. Se nasc Cain şi Abel. Ambii aduc jertfe, dar numai jertfa lui Abel este acceptată de către Dumnezeu. Are loc prima crimă din istorie, iar Cain este izgonit pentru fapta sa. Cain are urmaşi. Adam şi Eva mai au un fiu (Set), care are urmaşi. Oamenii încep să devină corupţi şi imorali. Se face o genealogie până la Noe.





ÃŽn loc de urări...

   Un nou an a început şi un nou ciclu de pericope se inaugurează. De la precedentul comentariu a trecut mult timp şi scuzele pentru o pauză atât de lungă sunt foarte tardive. ÃŽn orice caz, aş vrea să îmi cer iertare pentru “absenţaâ€Â? din ultima vreme. Sper ca reluarea citirii Torei şi implicit a acestor comentarii să fie un prilej de bucurie pentru toţi şi sper să avem un an bun şi plin de succese, plin (ca şi precedentul sau poate mai mult decât acesta) de Tora, de miţvot (porunci) şi de maasim tovim (fapte bune).





Dvar Tora

“Ei erau goi, bărbatul şi soţia sa, şi nu se ruşinau.â€Â? [Geneza 2:25]

“Atunci, amândurora li s-au deschis ochii şi şi-au dat seama că sunt goi. Şi au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri.â€Â? [Geneza 3:6-7]

“El (Adam) a spus: Am auzit glasul Tău în grădină şi m-am temut pentru că eram gol şi m-am ascuns. El (Dumnezeu) a spus: Cine ţi-a spus că eşti gol? Ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit să nu mănânci?â€Â? [Geneza 3:10-11]


   De obicei, atunci când se citeşte prima pericopă a Torei, Bereşit, comentatorii abordează subiecte “cu greutateâ€Â?, precum rezolvarea dilemei Creaţie divină sau evoluţie conform Darwin, crearea omului după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu sau prima crimă din istorie, povestea lui Cain şi Abel. Dar, uzând de principiul deja consacrat că fiecare fragment al Torei îşi are importanţa sa, doresc să abordez în comentariul de debut al acestui ciclu un subiect mai puţin conformist: sexul.
   Nu fiţi şocaţi! De câte ori nu aţi deschis televizorul pentru ca să vedeţi că aproape indiferent pe care dintre canale v-aţi opri (excepţie făcând doar poate Mezzo, Animal Planet şi Discovery), într-un fel sau altul sexul este în centrul atenţiei? Fie printr-o reclamă în care produsele sunt promovate de fete frumoase sau bărbaţi musculoşi, fie într-un videoclip “la modăâ€Â?, fie în prezentări de modă sau emisiuni de ştiri din care aflăm despre felurite violuri, divorţuri cu scandal sau aventuri extraconjugale, fie prin simplul mod în care sunt îmbrăcaţi în faţa camerelor de luat vederi cei care ne vorbesc din studiouri, latura sexuală a personalităţii umane iese în evidenţă. Presa este şi ea în aceeaşi notă (din nou cu mici excepţii care, din păcate, nu fac decât să confirme regula). Filmele de televiziune şi cele de pe marele ecrane aproape că “nu se vândâ€Â? dacă nu conţin şi scene “picanteâ€Â?… Iar despre Internet nici nu merită adusă vorba…
   ÃƒÂ¢Ã¢â€šÂ¬Ã…“Şi ce e cu asta? Asta este societatea în care trăim şi nu e cazul să ne facem probleme…â€Â?, vor spune cei mai tineri. “E revoltător! Pe vremea noastră nu se întâmplau aşa de multe şi nu vedeai la televizor atâtea lucruri ruşinoase!â€Â?, vor da replica persoanele mai în vârstă.
   Cum este de fapt corect? Cine are dreptate? Este normal să trăim într-o lume abundând de sexualitate sau, dimpotrivă, aceste subiecte sunt tabu? Ei bine, pericopa Bereişit ne oferă un răspuns (pretind eu, cel corect!) la toate aceste întrebări…



   ÃƒÆ’Žn urmă cu mulţi ani (mai exact 5764), primii doi oameni care trăiau pe suprafaţa Pământului nu aveau probleme cu sexualitatea lor. Ambii erau goi şi acest lucru nu îi deranja câtuşi de puţin. Un mare comentator al Torei, Sforno, explică faptul că “Adam şi Eva nu se ruşinau de goliciunea lor pentru că ei îşi foloseau toate organele pentru a îndeplini voinţa lui Dumnezeu, şi nu pentru a-şi satisface propriile dorinţe. Pentru ei, actul sexual în sine era la fel de inocent ca şi mâncatul sau băutul şi de aceea nu aveau nici un motiv de a-şi acoperi trupurile.â€Â?
   Şi totuşi, la doar câteva versete distanţă, Tora ne spune că Adam şi Eva au realizat că sunt goi şi s-au acoperit, apoi că le-a fost chiar teamă de goliciunea lor. Ce s-a întâmplat de fapt? Ce a produs această schimbare radicală?
   ÃƒÆ’Žntre momentul inocenţei şi teama de sexualitate, Adam şi Eva au mâncat din Pomul Cunoaşterii Binelui şi Răului! Şi în acel moment sexualitatea care până atunci era complet inocentă a devenit o problemă, un motiv de ruşine.
   ÃƒÂ¢Ã¢â€šÂ¬Ã…“Atunci, amândurora li s-au deschis ochii şi şi au dat seama că sunt goiâ€Â?, spune Tora. Rashi explică: „Chiar şi un om care este orb ştie când este dezbrăcat. Ce înseamnă atunci faptul că [Adam şi Eva] şi-au dat seama că sunt goi abia când au deschis ochii? ÃŽnseamnă că [au realizat faptul că] au avut de îndeplinit o singură poruncă şi că s-au lepădat de eaâ€Â?, tot aşa cum ar fi lepădat o haină.
   Şi acum, întrebarea de bază a acestui comentariu: care este legătura dintre mâncatul din Pomul Cunoaşterii şi activitatea sexuală, pe care mi-am propus să o pun în discuţie? Ei bine, comentatorii explică faptul că în momentul în care Adam şi Eva au încălcat porunca divină, Instinctul Rău (Ieţer HaRa), a început să îi domine. ÃŽn scurtul timp dintre crearea lor de către Dumnezeu şi momentul primului păcat, Adam şi Eva erau puri şi complet dedicaţi lui Dumnezeu, iar moartea nu avea nici o putere asupra lor. Pomul Cunoaşterii Binelui şi Răului era plantat în Eden pentru a răspunde la întrebarea dacă oamenii pot rezista tentaţiei. Şi, istoria a dovedit-o, Adam şi Eva nu au putut...



   Piesa de rezistenţă a acestui comentariu însă este faptul că iudaismul, spre deosebire de alte religii, nu consideră sexualitatea un păcat sau un lucru ruşinos. Dimpotrivă, relaţia dintre un bărbat şi o femeie este calificată drept absolut firească de către însuşi Dumnezeu: „De aceea, bărbatul va părăsi pe tatăl şi pe mama lui şi se va ataşa de nevasta lui şi vor deveni un singur trup.â€Â? [Geneza 2:24].
   Iudaismul recunoaşte nevoia omului pentru sexualitate, însă integrarea acestei nevoi în contextul general al relaţiei cu Dumnezeu este esenţială. ÃŽnţelepţii noştri spun că există trei parteneri în concepţia unui copil: mama şi tatăl (care îi oferă copilului corpul) şi Dumnezeu (care îi oferă sufletul).
   Relaţiile sexuale devin un lucru ruşinos numai atunci când ele se produc în afara cadrului normal, intim, în care ar trebui să se producă. De asemenea, interzicerea relaţiilor sexuale anormale, precum zoofilia, pedofilia, incestul, homosexualitatea şi a altor deviaţii este tot o “invenţie iudaicăâ€Â?, bază pentru legi în multe ţări civilizate din timpurile noastre.
   Şi totuşi, aproape în fiecare moment din viaţa noastră, suntem invadaţi de sexualitate, mai exact de latura ei cea mai urâtă, aceea a manipulării sexuale. Aşa cum spuneam şi în debutul comentariului, reclamele în care produsele sunt promovate de către fete frumoase şi pe jumătate dezbrăcate sau filmele care abundă în scene erotice sunt doar câteva din efectele acelei prime încălcări a unei porunci divine.
   Atunci însă, după încălcarea poruncii divine, primii oameni “au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri.â€Â? [Geneza 3:7]. Pe când vom face şi noi, cei care trăim astăzi, la fel? Pe când lupta surdă dintre cei care susţin cauza libertinajului şi cei (puţini la număr, din păcate) care încă mai speră în revenirea la normalitate, va mai continua? Vă voi spune eu până când: până când lumea va înţelege că sexualitatea noastră nu este ceva cu care trebuie defilat pe străzi, ci este o cale de a ne apropia de Dumnezeu şi de ceea ce a vrut El pentru noi.
   Adam, primul om, s-a temut de sexualitatea lui atunci când şi-a descoperit-o (“Adam a spus: Am auzit glasul Tău în grădină şi m-am temut pentru că eram gol şi m-am ascuns.â€Â? [Geneza 3.10]). Iar noi am putea motiva aceasta prin faptul că Adam nu ştia până în acel moment ce înseamnă relaţiile sexuale… Dar Sforno ne contrazice: “Înainte de păcat, Adam şi Eva au avut relaţii sexuale şi Eva dădea naştere la copii imediat şi fără dureri. Acum [după nesocotirea poruncii divine], aceasta avea să se schimbe. Naşterea avea să fie precedată de o lungă perioadă de graviditate şi de dureri.â€Â?
   ÃƒÆ’Žntr-adevăr, Adam şi Eva nu s-au speriat de relaţiile sexuale în sine, ci de imensul potenţial distructiv pe care acestea îl pot avea în cazul în care ele ajung să ne guverneze. Avem atâtea lucruri pe care ar trebui să le arătăm unii altora, atâtea laturi ale personalităţii noastre pe care le ţinem ascunse, deşi nu ar trebui! Ne ferim să arătăm bunătate, căldură, înţelegere, dragoste sau compasiune. Ne ferim să fim mai umani şi mai miloşi, de teamă să nu fim consideraţi slabi! Şi ne ascundem în spatele muşchilor, al armelor, al trupurilor bronzate sau goale, pentru ca nimeni să nu ajungă la ceea ce suntem de fapt: OAMENI. Ne ascundem în spatele laturii noastre sexuale, a laturii care ne apropie cel mai mult de animale, pentru că ne este teamă să fim OAMENI!
   Aceasta este societatea în care trăim astăzi… Dar vouă, celor care citiţi aceste rânduri, de orice vârstă aţi fi (şi vă rog să nu cădeţi în plasa lui “sunt prea bătrân sau prea mic ca să schimb ceva…â€Â?!), aşadar vouă vă propun un exerciţiu:
   Când vă uitaţi data viitoare pe stradă, la servici sau la şcoală la un alt om, încercaţi să vă uitaţi la el sau ea ca la un OM! ÃŽncercaţi să treceţi de frumuseţea fizică şi să vă uitaţi la frumuseţea sufletului acelei persoane! ÃŽncercaţi să oferiţi bunătate, căldură, înţelegere, dragoste şi compasiune pentru ca să primiţi bunătate, căldură, înţelegere, dragoste şi compasiune! Veţi vedea atunci cât de uşor se conturează peste bluza mulată sau peste fusta surtă o frumuseţe interioară care merită mult mai mult explorată…
   Porunca pe care au primit-o Adam şi Eva a fost aceea de a rezista tentaţiei. Avem şi noi aceeaşi poruncă, de a nu ceda în faţa aspectului nostru fizic şi de a ne privi unul pe celălalt ca oameni, cu suflet, idealuri şi atâtea superbe sentimente de dăruit… Atunci şi numai atunci vom avea puterea de a transforma sexualitatea noastră în acel extraordinar izvor de keduşa (sfinţenie), în acel parteneriat minunat cu semenii noştri şi cu Dumnezeu. Atunci vom putea spune, fără să ne temem că greşim, că suntem suflete de oameni privind la alte suflete de oameni şi că “nu ne ruşinăm.â€Â? [Geneza 2:25]

Şabat Şalom!
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Scurt şi cuprinzător

   Dumnezeu creează lumea în şase zile şi se odihneşte în cea de-a şaptea. Sunt creaţi şi primii oameni, Adam şi Eva. Aceştia primesc porunca de a nu mânca din Pomul Cunoaşterii Binelui şi Răului. Şarpele o ademeneşte pe Eva, care îşi ademeneşte la rândul ei soţul şi ambii încalcă porunca divină. Dumnezeu îl pedepseşte pe şarpe, apoi îi alungă pe Adam şi Eva din Eden. Se nasc Cain şi Abel. Ambii aduc jertfe, dar numai jertfa lui Abel este acceptată de către Dumnezeu. Are loc prima crimă din istorie, iar Cain este izgonit pentru fapta sa. Cain are urmaşi. Adam şi Eva mai au un fiu (Set), care are urmaşi. Oamenii încep să devină corupţi şi imorali. Se face o genealogie până la Noe.





ÃŽn loc de urări...

   Un nou an a început şi un nou ciclu de pericope se inaugurează. De la precedentul comentariu a trecut mult timp şi scuzele pentru o pauză atât de lungă sunt foarte tardive. ÃŽn orice caz, aş vrea să îmi cer iertare pentru “absenţaâ€Â? din ultima vreme. Sper ca reluarea citirii Torei şi implicit a acestor comentarii să fie un prilej de bucurie pentru toţi şi sper să avem un an bun şi plin de succese, plin (ca şi precedentul sau poate mai mult decât acesta) de Tora, de miţvot (porunci) şi de maasim tovim (fapte bune).





Dvar Tora

“Ei erau goi, bărbatul şi soţia sa, şi nu se ruşinau.â€Â? [Geneza 2:25]

“Atunci, amândurora li s-au deschis ochii şi şi-au dat seama că sunt goi. Şi au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri.â€Â? [Geneza 3:6-7]

“El (Adam) a spus: Am auzit glasul Tău în grădină şi m-am temut pentru că eram gol şi m-am ascuns. El (Dumnezeu) a spus: Cine ţi-a spus că eşti gol? Ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit să nu mănânci?â€Â? [Geneza 3:10-11]


   De obicei, atunci când se citeşte prima pericopă a Torei, Bereşit, comentatorii abordează subiecte “cu greutateâ€Â?, precum rezolvarea dilemei Creaţie divină sau evoluţie conform Darwin, crearea omului după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu sau prima crimă din istorie, povestea lui Cain şi Abel. Dar, uzând de principiul deja consacrat că fiecare fragment al Torei îşi are importanţa sa, doresc să abordez în comentariul de debut al acestui ciclu un subiect mai puţin conformist: sexul.
   Nu fiţi şocaţi! De câte ori nu aţi deschis televizorul pentru ca să vedeţi că aproape indiferent pe care dintre canale v-aţi opri (excepţie făcând doar poate Mezzo, Animal Planet şi Discovery), într-un fel sau altul sexul este în centrul atenţiei? Fie printr-o reclamă în care produsele sunt promovate de fete frumoase sau bărbaţi musculoşi, fie într-un videoclip “la modăâ€Â?, fie în prezentări de modă sau emisiuni de ştiri din care aflăm despre felurite violuri, divorţuri cu scandal sau aventuri extraconjugale, fie prin simplul mod în care sunt îmbrăcaţi în faţa camerelor de luat vederi cei care ne vorbesc din studiouri, latura sexuală a personalităţii umane iese în evidenţă. Presa este şi ea în aceeaşi notă (din nou cu mici excepţii care, din păcate, nu fac decât să confirme regula). Filmele de televiziune şi cele de pe marele ecrane aproape că “nu se vândâ€Â? dacă nu conţin şi scene “picanteâ€Â?… Iar despre Internet nici nu merită adusă vorba…
   ÃƒÂ¢Ã¢â€šÂ¬Ã…“Şi ce e cu asta? Asta este societatea în care trăim şi nu e cazul să ne facem probleme…â€Â?, vor spune cei mai tineri. “E revoltător! Pe vremea noastră nu se întâmplau aşa de multe şi nu vedeai la televizor atâtea lucruri ruşinoase!â€Â?, vor da replica persoanele mai în vârstă.
   Cum este de fapt corect? Cine are dreptate? Este normal să trăim într-o lume abundând de sexualitate sau, dimpotrivă, aceste subiecte sunt tabu? Ei bine, pericopa Bereişit ne oferă un răspuns (pretind eu, cel corect!) la toate aceste întrebări…



   ÃƒÆ’Žn urmă cu mulţi ani (mai exact 5764), primii doi oameni care trăiau pe suprafaţa Pământului nu aveau probleme cu sexualitatea lor. Ambii erau goi şi acest lucru nu îi deranja câtuşi de puţin. Un mare comentator al Torei, Sforno, explică faptul că “Adam şi Eva nu se ruşinau de goliciunea lor pentru că ei îşi foloseau toate organele pentru a îndeplini voinţa lui Dumnezeu, şi nu pentru a-şi satisface propriile dorinţe. Pentru ei, actul sexual în sine era la fel de inocent ca şi mâncatul sau băutul şi de aceea nu aveau nici un motiv de a-şi acoperi trupurile.â€Â?
   Şi totuşi, la doar câteva versete distanţă, Tora ne spune că Adam şi Eva au realizat că sunt goi şi s-au acoperit, apoi că le-a fost chiar teamă de goliciunea lor. Ce s-a întâmplat de fapt? Ce a produs această schimbare radicală?
   ÃƒÆ’Žntre momentul inocenţei şi teama de sexualitate, Adam şi Eva au mâncat din Pomul Cunoaşterii Binelui şi Răului! Şi în acel moment sexualitatea care până atunci era complet inocentă a devenit o problemă, un motiv de ruşine.
   ÃƒÂ¢Ã¢â€šÂ¬Ã…“Atunci, amândurora li s-au deschis ochii şi şi au dat seama că sunt goiâ€Â?, spune Tora. Rashi explică: „Chiar şi un om care este orb ştie când este dezbrăcat. Ce înseamnă atunci faptul că [Adam şi Eva] şi-au dat seama că sunt goi abia când au deschis ochii? ÃŽnseamnă că [au realizat faptul că] au avut de îndeplinit o singură poruncă şi că s-au lepădat de eaâ€Â?, tot aşa cum ar fi lepădat o haină.
   Şi acum, întrebarea de bază a acestui comentariu: care este legătura dintre mâncatul din Pomul Cunoaşterii şi activitatea sexuală, pe care mi-am propus să o pun în discuţie? Ei bine, comentatorii explică faptul că în momentul în care Adam şi Eva au încălcat porunca divină, Instinctul Rău (Ieţer HaRa), a început să îi domine. ÃŽn scurtul timp dintre crearea lor de către Dumnezeu şi momentul primului păcat, Adam şi Eva erau puri şi complet dedicaţi lui Dumnezeu, iar moartea nu avea nici o putere asupra lor. Pomul Cunoaşterii Binelui şi Răului era plantat în Eden pentru a răspunde la întrebarea dacă oamenii pot rezista tentaţiei. Şi, istoria a dovedit-o, Adam şi Eva nu au putut...



   Piesa de rezistenţă a acestui comentariu însă este faptul că iudaismul, spre deosebire de alte religii, nu consideră sexualitatea un păcat sau un lucru ruşinos. Dimpotrivă, relaţia dintre un bărbat şi o femeie este calificată drept absolut firească de către însuşi Dumnezeu: „De aceea, bărbatul va părăsi pe tatăl şi pe mama lui şi se va ataşa de nevasta lui şi vor deveni un singur trup.â€Â? [Geneza 2:24].
   Iudaismul recunoaşte nevoia omului pentru sexualitate, însă integrarea acestei nevoi în contextul general al relaţiei cu Dumnezeu este esenţială. ÃŽnţelepţii noştri spun că există trei parteneri în concepţia unui copil: mama şi tatăl (care îi oferă copilului corpul) şi Dumnezeu (care îi oferă sufletul).
   Relaţiile sexuale devin un lucru ruşinos numai atunci când ele se produc în afara cadrului normal, intim, în care ar trebui să se producă. De asemenea, interzicerea relaţiilor sexuale anormale, precum zoofilia, pedofilia, incestul, homosexualitatea şi a altor deviaţii este tot o “invenţie iudaicăâ€Â?, bază pentru legi în multe ţări civilizate din timpurile noastre.
   Şi totuşi, aproape în fiecare moment din viaţa noastră, suntem invadaţi de sexualitate, mai exact de latura ei cea mai urâtă, aceea a manipulării sexuale. Aşa cum spuneam şi în debutul comentariului, reclamele în care produsele sunt promovate de către fete frumoase şi pe jumătate dezbrăcate sau filmele care abundă în scene erotice sunt doar câteva din efectele acelei prime încălcări a unei porunci divine.
   Atunci însă, după încălcarea poruncii divine, primii oameni “au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri.â€Â? [Geneza 3:7]. Pe când vom face şi noi, cei care trăim astăzi, la fel? Pe când lupta surdă dintre cei care susţin cauza libertinajului şi cei (puţini la număr, din păcate) care încă mai speră în revenirea la normalitate, va mai continua? Vă voi spune eu până când: până când lumea va înţelege că sexualitatea noastră nu este ceva cu care trebuie defilat pe străzi, ci este o cale de a ne apropia de Dumnezeu şi de ceea ce a vrut El pentru noi.
   Adam, primul om, s-a temut de sexualitatea lui atunci când şi-a descoperit-o (“Adam a spus: Am auzit glasul Tău în grădină şi m-am temut pentru că eram gol şi m-am ascuns.â€Â? [Geneza 3.10]). Iar noi am putea motiva aceasta prin faptul că Adam nu ştia până în acel moment ce înseamnă relaţiile sexuale… Dar Sforno ne contrazice: “Înainte de păcat, Adam şi Eva au avut relaţii sexuale şi Eva dădea naştere la copii imediat şi fără dureri. Acum [după nesocotirea poruncii divine], aceasta avea să se schimbe. Naşterea avea să fie precedată de o lungă perioadă de graviditate şi de dureri.â€Â?
   ÃƒÆ’Žntr-adevăr, Adam şi Eva nu s-au speriat de relaţiile sexuale în sine, ci de imensul potenţial distructiv pe care acestea îl pot avea în cazul în care ele ajung să ne guverneze. Avem atâtea lucruri pe care ar trebui să le arătăm unii altora, atâtea laturi ale personalităţii noastre pe care le ţinem ascunse, deşi nu ar trebui! Ne ferim să arătăm bunătate, căldură, înţelegere, dragoste sau compasiune. Ne ferim să fim mai umani şi mai miloşi, de teamă să nu fim consideraţi slabi! Şi ne ascundem în spatele muşchilor, al armelor, al trupurilor bronzate sau goale, pentru ca nimeni să nu ajungă la ceea ce suntem de fapt: OAMENI. Ne ascundem în spatele laturii noastre sexuale, a laturii care ne apropie cel mai mult de animale, pentru că ne este teamă să fim OAMENI!
   Aceasta este societatea în care trăim astăzi… Dar vouă, celor care citiţi aceste rânduri, de orice vârstă aţi fi (şi vă rog să nu cădeţi în plasa lui “sunt prea bătrân sau prea mic ca să schimb ceva…â€Â?!), aşadar vouă vă propun un exerciţiu:
   Când vă uitaţi data viitoare pe stradă, la servici sau la şcoală la un alt om, încercaţi să vă uitaţi la el sau ea ca la un OM! ÃŽncercaţi să treceţi de frumuseţea fizică şi să vă uitaţi la frumuseţea sufletului acelei persoane! ÃŽncercaţi să oferiţi bunătate, căldură, înţelegere, dragoste şi compasiune pentru ca să primiţi bunătate, căldură, înţelegere, dragoste şi compasiune! Veţi vedea atunci cât de uşor se conturează peste bluza mulată sau peste fusta surtă o frumuseţe interioară care merită mult mai mult explorată…
   Porunca pe care au primit-o Adam şi Eva a fost aceea de a rezista tentaţiei. Avem şi noi aceeaşi poruncă, de a nu ceda în faţa aspectului nostru fizic şi de a ne privi unul pe celălalt ca oameni, cu suflet, idealuri şi atâtea superbe sentimente de dăruit… Atunci şi numai atunci vom avea puterea de a transforma sexualitatea noastră în acel extraordinar izvor de keduşa (sfinţenie), în acel parteneriat minunat cu semenii noştri şi cu Dumnezeu. Atunci vom putea spune, fără să ne temem că greşim, că suntem suflete de oameni privind la alte suflete de oameni şi că “nu ne ruşinăm.â€Â? [Geneza 2:25]

Şabat Şalom!
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Scurt şi cuprinzător

     Poporul evreu trăieşte în Egipt şi se înmulţeşte. Sub conducerea unui alt Faraon (“care nu cunoscuse pe Iosefâ€Â?), evreii sunt transformaţi în sclavi. Şifra şi Pua, două moaşe evreice, sunt trimise să omoare toţi pruncii evrei băieţi, însă ele nu comit aceste crime. Faraon porunceşte slujitorilor săi să arunce în Nil pe toţi copiii evrei băieţi care se nasc. Se naşte Moşe, ca fiu al unei familii de leviţi. Nemaiputându-l păstra, mama îl pune într-un coşuleţ de răchită şi îi dă drumul pe apă, în speranţa că va fi găsit de către cineva care să îl poată creşte. Moşe este luat de către fiica Faraonului, iar sora lui îi “găseşteâ€Â? drept doică chiar pe mama sa reală. Moşe creşte la curtea Faraonului. Moşe omoară un egiptean care lovea fără milă un evreu, apoi este nevoit să fugă în Midian pentru a scăpa de pedeapsă. Moşe o salvează pe fata lui Itro, preotul Midianului, de păstorii care veniseră să-i fure apa. Moşe se angajează ca păstor pentru Itro, căruia îi devine apoi ginere, luând de soţie pe Ţipora. Se naşte Gerşom, fiul lui Moşe şi al Ţiporei. Dumnezeu aude strigătul poporului evreu şi îi apare lui Moşe într-o revelaţie (tufişul arzător) pentru a-l trimite la Faraon să ceară eliberarea evreilor. Lui Moşe i se dă toiagul cu care va face minuni. După o şovăială prelungită, Moşe îşi acceptă misiunea, plecând spre Faraon. Moşe şi fratele acestuia Aharon apar în faţa lui Faraon, care refuză să îi elibereze pe evrei şi le dublează norma de muncă zilnică. Evreii vorbesc împotriva lui Moşe. Izbăvirea îi este promisă încă o dată.




Dvar Tora

     ÃƒÂ¢Ã¢â€šÂ¬Ã…¾Moşe păştea oile lui Itro, socrul său, preotul Midianului. El a condus oile departe în deşert şi a ajuns la Muntele lui Dumnezeu, către Horeb. Un înger al lui Dumnezeu i-a apărut într-o vâlvătaie de foc în mijlocul unui tufiş. El a văzut şi iată! tufişul ardea în foc şi tufişul nu se consuma. Moşe a gândit: «Mă voi întoarce acum şi voi privi la acest lucru extraordinar, de ce tufişul nu este ars?»
   Dumnezeu a văzut că s-a întors să se uite. Şi Dumnezeu a strigat către el din mijlocul tufişului şi a spus «Moşe, Moşe!», iar el a răspuns «Iată-mă!» A spus: «Nu te apropia mai mult, scoate-ţi pantofii din picioare, căci locul în care stai este pământ sfânt.» Şi a spus: «Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraham, Dumnezeul lui Iţhak şi Dumnezeul lui Iaacov.»â€Â? [Exodul 3:1-6]

   Dacă ar fi să facem un clasament cu simbolurile evreieşti cele mai cunoscute şi despre care s-au scris şi comentat cele mai multe pagini, tufişul arzător ar ocupa cu siguranţă unul din primele locuri. Sunt foarte multe de discutat despre acest subiect, simbolistica este extraordinară, iar învăţăturile se menţin actuale peste generaţii şi generaţii. ÃŽnsă acest comentariu, inspirat din scrierile rabinului american Mordechai Kamenetzky, nu îşi propune să dezvolte problema din punctul de vedere clasic, acela al analistului Torei, ci din prisma unuia dintre protagoniştii principali ai momentului, Moşe.
   ÃƒÆ’Žn primele versete ale capitolului 3 din Exodul, Tora ne descrie un episod aparent minor al vieţii lui Moşe, transformat însă, de către factori pe care aş dori să îi punctez în continuare, într-un moment marcant al istoriei evreieşti şi universale. ÃŽnsă momentul tufişului arzător este mai mult decât un simplu moment în viaţa lui Moşe. El este o continuare firească a modului de viaţă al lui Moşe, al speranţelor şi aspiraţiilor lui, şi nu o simplă coincidenţă. Şi despre toate acestea aş dori să vorbesc în continuare...
   Ce făcea Moşe în deşert?, ar fi prima întrebare care se naşte. Un păstor doreşte pentru oile sale iarbă proaspătă şi apă, lucruri care nu se găsesc în deşert! Raşi explică faptul că Moşe s-a abătut special de la zonele fertile şi a ales pustietatea, deoarece a încercat să se distanţeze cât mai mult de terenuri de păşunat care ar fi putut aparţine altora. A folosi terenul alcuiva pentru păşunat, chiar fără ştirea acestuia, constituia pentru Moşe un păcat la fel de mare ca a fura „pe faţăâ€Â? (fapt confirmat ulterior ca fiind corect de către însăşi Tora).
   Neţiv, un alt comentator, punctează un aspect care trece adesea neobservat: Moşe şi-a condus oile departe în deşert (în ebraică „ahar hamidbarâ€Â?, dincolo de deşert). Oare nu era suficient să intre puţin în deşert, să pască oile la marginea accesibilă a acestuia? Răspunsul este că Moşe dorea să fie singur cu sine însuşi, departe de lume, pentru a putea medita şi a-L căuta pe Dumnezeu. ÃŽn lucrarea sa Hazon Iş, rabinul Avraham Karelitz explică acest proces: „Când o persoană cu suflet sensibil găseşte timp să mediteze asupra existenţei, ea este copleşită de uimire. Imaginea cerurilor de deasupra şi a pământului îi umplu inima cu emoţie şi mirare. Lumea devine un mister, o fascinantă enigmă şi dorinţa de a elucida acest mister cuprinde inima. Un om este atunci dispus să înfrunte foc şi apă pentru a dobândi răspunsuri şi înţelepciune.â€Â?
   Moşe a dorit să înţeleagă, pentru că a privi simplu la lumea din jurul său nu îi era de ajuns... A dorit să ştie şi să aibă timp pentru sine însuşi, timp în care să desluşească mistere ale acestei lumi. Şi de aceea s-a adâncit în deşert...
   ÃƒÆ’Žnsă aceasta nu este singura explicaţie. Midraşul (Şmot Raba), explică faptul că Moşe s-a abătut de la drumul obişnuit pe care îşi purta turma, pentru că o oaie se rătăcise. O oaie care a ajuns în deşert şi era sortită să moartă de sete, dacă Moşe nu ar fi căutat-o! A spus atunci Dumnezeu: „Dacă de o biată oaie a avut milă şi a depus tot efortul de a merge în deşert, câte nu va face atunci omul acesta pentru poporul său!â€Â?
   Până în acest moment, lucrurile sunt clare... ÃŽnsă textul Torei nu mai este la fel de explicit în continuare: Moşe vede tufişul arzând, îşi spune „Mă voi întoarce acum şi voi privi la acest lucru extraordinar, de ce tufişul nu este ars?â€Â? şi se întoarce pentru a privi mai bine. Şi, spune Tora: „Dumnezeu a văzut că s-a întors să se uite. Şi Dumnezeu a strigat către el din mijlocul tufişului...â€Â? Ciudat... Moşe vorbeşte cu el însuşi şi apoi pare că Dumnezeu îl aşteaptă să ia hotărârea de a privi spre tufiş. Pare că abia după ce Moşe se întoarce să privească, Dumnezeu îi vorbeşte, debutând astfel procesul de eliberare a evreilor din Egipt.
   Ce s-a întâmplat de fapt? Midraş Tanchuma, afirmă că Dumnezeu a preţuit această iniţiativă a lui Moşe, aceea de a se abate din drum şi de a se uita la tufişul în flăcări. Dar oare de ce este această iniţiativă atât de meritorie? Oamenii se uită întotdeauna după lucrurile care le atrag atenţia, care sunt neobişnuite!
   Răspunsul este că din momentul în care a văzut tufişul arzător, Moşe a ştiut că un lucru absolut extraordinar se întâmpla. ÃŽnsă a avut două posibilităţi: să se oprească pentru a privi sau să treacă mai departe, indiferent. Dacă se apropia de tufiş, avea să trăiască o experienţă care îl va marca pentru totdeauna. O experienţă care va cere sacrificii, o experienţă care îi va schimba întreaga viaţă. Aşa după cum explică Seder Olam, o parte semnificativă a vieţii lui Moşe, circa 60 de ani, sunt pur şi simplu omişi de către relatările Torei. Moşe fuge din Egipt în jurul vârstei de 20 de ani şi îl regăsim ca eliberator al poporului evreu la aproximativ 80 de ani. ÃŽn tot acest timp (o viaţă de om!), Moşe a trăit în Midian ca păstor, o viaţă simplă şi fără griji. Iar în momentul în care avea să se apropie de tufiş, toate urmau să se schimbe... Urma să renunţe la liniştea sa şi a familiei sale, să se întoarcă în Egipt şi să îl înfrunte pe Faraon pentru libertatea poporului! Urma să fie mâna lui Dumnezeu pe pământ şi să călăuzească un popor întreg de la sclavie spre libertate! Urma să lupte cu egipteni, cu amalekiţi şi cu toanele evreilor şi nici măcar să nu se poată bucura pe deplin de realizările sale!
   Toate acestea i-au stat lui Moşe în faţă, într-un talger al balanţei, în timp ce în celălalt stătea liniştea. Iar Moşe a ales să lupte! A făcut câţiva paşi spre tufiş şi a intrat în istorie cu capul sus!
   Cum a reacţionat însă Dumnezeu la această iniţiativă? ÃŽn primul rând, a înţeles că o decizie nu este uşor de luat. La fel ca lui Avraham, căruia Dumnezeu i-a apărut numai după episodul cu sfărâmarea idolilor pe care îl relatează Midraşul (cu alte cuvinte, abia după ce Avraham a început să ÃŽl caute pe Dumnezeu), Haşem nu s-a arătat decât atunci când a fost căutat de către Moşe.
   ÃƒÆ’Žn plus, viziunea tufişului arzător a avut şi ea stadii şi etape... ÃŽn primul rând, aşa după cum explică Rav Bachya, Moşe a văzut un tufiş cuprins de flăcări, apoi un înger (Exodul 3:2) şi numai apoi pe Dumnezeu (Exodul 3:4). Dumnezeu s-a prezentat ca Dumnezeu al tatălui său, Amram, apoi ca Dumnezeu al patriarhilor, pentru că a ştiut că unui om îi este mai uşor să înţeleagă un „mesajâ€Â? care părintelui său îi era familiar.
   Apoi, asemenea unui film în care cadrul se îngustează şi camera se apropie, Dumnezeu îl cheamă pe Moşe pe nume. Şi apoi se prezintă, folosind pentru aceasta cuvântul aramaic „anohiâ€Â? (Eu, versetul 3:6), adresându-i-se lui Moşe în limba pe care el o vorbea. Numai după ce şi această fază a fost trecută cu succes, procesul exodului poate continua.
   Dar în versetul 3:5, Tora ne spune că Moşe trebuie să „îşi scoată pantofii din picioare, căci locul în care stă este pământ sfânt.â€Â? Ce legătură au în toată această poveste pantofii lui Moşe? Ramban explică această neobişnuită poruncă divină prin faptul că Dumnezeu ÃŽnsuşi coborâse pe munte, făcând ca întregul loc să devină sfânt. Era aşadar necesar ca Moşe să conştientizeze sfinţenia locului şi să elimine toate barierele care l-ar fi putut opri să ajungă la ea. ÃŽntr-adevăr, ceremonia scoaterii pantofilor, prezentă şi la kohenii din Templul din Ierusalim, este una deosebit de plină de semnificaţii şi învăţăminte. ÃŽn acest sens, rabinul Hirsch spunea că „în loc ca un om să încerce să înveţe despre fenomene care sunt în afara sferei lui de cunoaştere, el ar trebui să înţeleagă şi să se dedice destinului pământului pe care stăâ€Â?.




   Aceasta este viziunea tufişului arzător, un episod istoric simplu, transformat de un om şi dorinţa sa de apropiere de Dumnezeu într-un moment marcant ale tuturor timpurilor...
   ÃƒÆ’Žn lumea în care trăim cu toţii astăzi, multe situaţii similare ne apar în cale. Sunt situaţii în care avem de ales (conform liberului arbitru pe care Dumnezeu ni l-a conferit) între a acţiona şi a rămâne indiferenţi, între a căuta şi a lua „de-a gataâ€Â?, între a „priviâ€Â? şi a trece mai departe. Poate fi o decizie simplă sau una care necesită efort şi renunţări şi sacrificii. Poate fi decizia de a face un copil şi a munci pentru a-l creşte, sau cea de a renunţa la fumat (cu toate neplăcerile şi disconfortul cauzate), sau de a ajuta un om cu bani atunci când suntem solicitaţi...
   ÃƒÂ¢Ã¢â€šÂ¬Ã…¾Mă voi întoarce acum şi voi privi la acest lucru extraordinarâ€Â?, a spus Moşe. Şi câte lucruri extraordinare nu sunt în viaţa fiecăruia dintre noi! Fiecare cere câţiva paşi în spate şi o privire mai atentă, pentru că a ignora şi a fi nepăsători nu este de obicei un lucru bun.
   Căci dacă trecem mai departe, s-ar putea să nu ignorăm numai o problemă arzătoare, s-ar putea să ignorăm un tufiş arzător...

Şabat Şalom!
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Scurt şi cuprinzător

   Dumnezeu le dă evreilor legi referitoare la jertfele şi sacrificiile care trebuie aduse în Mişkan (Tabernacol).




Dvar Tora

   ÃƒÂ¢Ã¢â€šÂ¬Ã…¾L-a chemat pe Moşe şi Haşem i-a vorbit lui din Cortul ÃŽntâlnirii, spunând: «Vorbeşte fiilor lui Israel şi spune-le lor: ‘Când un om dintre voi aduce o ofrandă lui Dumnezeu, dintre animale – dintre vitele sau oile voastre să aduceţi ofranda!’»â€Â? [Leviticul 1:1-2]

   După poveştile despre Crearea Lumii şi patriarhi, după istoria zbuciumată a Exodului din Egipt, după primirea Torei şi păcatul viţelului de aur, Tora începe în această săptămână un nou capitol. Cartea Vaikra, denumită de către comentatori şi „Torat Kohanimâ€Â? (ÃŽnvăţătura preoţilor), vorbeşte despre ritualurile complicate care trebuiau făcute în Mişkan (Tabernacol), despre zecile şi zecile de detalii ale jertfelor şi sacrificiilor care trebuiau aduse, şi despre cum arăta iudaismul în urmă cu câteva mii de ani.
   Pericopa de debut a cărţii (numită evident Vaikra), este un preambul la toate acestea, conţinând, în toate versetele sale (aproape fără nici o excepţie), legi referitoare la ritualurile sacrificiale din Mişkan. O primă privire asupra acestei pericope (pentru cei care au „curajulâ€Â? să o citească dintr-un Humaş sau din Biblie) atrage după sine de obicei închiderea rapidă a cărţii şi abandonarea lecturii. ÃŽn fond, întreabă unii, de ce trebuie noi astăzi să ştim cu exactitate ce fel de animale erau jertfite, cum, când, ce se făcea cu pielea, copitele sau penele? Ritualul sacrificial nu este o chestiune de actualitate, iar subiectul poate fi foarte uşor calificat drept neinteresant.
   ÃƒÆ’Žnsă ceea ce voi încerca în continuare este să dovedesc că, în ciuda aparenţelor, chiar şi o pericopă precum Vaikra conţine destule lucruri demne de luat în seamă şi de aplicat pentru astăzi. Iar pentru a face acest lucru, vreau să vorbesc în cele ce urmează despre un singur verset: primul al pericopei şi al Cărţii Leviticul. Comentariul ce urmează (departe de a fi unul simplu), aduce în prim plan diverse opinii din Talmud sau Midraş, precum şi explicaţii ale unor figuri rabinice proeminente. Aşadar...
   Ne spune Tora: „Vaikra el Moşe vaidaber Haşem elav meOhel Moed lemor...â€Â? (El a chemat pe Moşe şi Haşem i-a vorbit lui din Cortul ÃŽntâlnirii spunând...) Două întrebări se desprind din start: (1) Cine sau ce l-a chemat pe Moşe? şi (2) De ce a fost chemat numai Moşe?
   La prima dintre aceste întrebări, Rabeinu Bachya (comentator din sec. 14, Spania) explică faptul că pericopa Vaikra este o continuare a poveştii pe care am citit-o săptămâna trecută, în finalul cărţii Exodul (pericopa Pekudei). Acolo, Tora ne spune că: „Norul [lui Dumnezeu] a acoperit Cortul ÃŽntâlnirii şi gloria lui Dumnezeu a umplut Tabernacolul. Moşe nu a putut intra în Cortul ÃŽntâlnirii, pentru că norul se afla deasupra lui şi gloria lui Dumnezeu umpluse Tabernacolul […]â€Â? Pericopa din această săptămână se referă la acea prezenţă divină din Cortul ÃŽntâlnirii.
   ÃƒÆ’Žnvăţaţii povestesc că în urma terminării construcţiei Tabernacolului, Dumnezeu a venit să ÃŽşi „inaugureze locuinţaâ€Â?. ÃŽnsă cum a putut oare El, infinit şi omniprezent, să „încapăâ€Â? în spaţiul fizic finit al Tabernacolului? ÃŽn scrierile kabalistice, un concept numit „ţimţumâ€Â? (contracţie) rezolvă această problemă. ÃŽn accepţiunea acestui concept, atunci când a dorit să creeze lumea, Dumnezeu S-a autorestricţionat, s-a retras în Sine, creând astfel un spaţiu în care lumea a putut fi făcută. ÃŽntr-o manieră similară, atunci când Dumnezeu a dorit să vină în mijlocul evreilor, aşa cum le promisese în pericopa Truma (Exodul 25:8), El S-a contractat din nou.
   De acolo, din Cortul ÃŽntâlnirii, Midraşul povesteşte că o Bat Kol (voce divină) l-a strigat pe Moşe, asigurându-l că nu are de ce să se teamă şi invitându-l să intre în Mişkan. Ramban subliniază şi faptul că vocea divină a ţinut să precizeze explicit că Mişkan-ul a fost construit pentru evrei, pentru ca ei să se (re)apropie de Dumnezeu, şi NU pentru a-i ţine afară.
   De ce a fost însă chemat numai Moşe? Comentatorii explică faptul că vocea divină care a răzbătut din Cortul ÃŽntâlnirii a fost aceeaşi voce tunătoare care a rostit Cele Zece Porunci la Muntele Sinai. Şi totuşi, numai Moşe a auzit-o şi a înţeles-o. Una din explicaţiile simple pentru acest fenomen este aceea că dintre toţi evreii, numai Moşe era pe un nivel de spiritualitate suficient de înalt pentru a ÃŽl înţelege pe Dumnezeu. Şi totuşi, continuă comentatorii, Acesta a dorit să ne arate că vocea lui Dumnezeu este întotdeauna suficient de puternică pentru a fi auzită de toţi! Evident, numai dacă vor să o audă...
   Rabinul Moshe Feinstein, uriaşă personalitate rabinică a secolului 20, derivă din explicaţiile referitoare la această voce divină, o idee deosebită: conform tradiţiei iudaice, sufletele tuturor evreilor (din trecut, prezent şi viitor) au participat la Revelaţia de la Sinai, ascultând din gura lui Dumnezeu şi prin intermediul lui Moşe Cele Zece Porunci. Halahic (din punct de vedere al legii mozaice) însă, sufletele fără trup nu sunt obligate să respecte poruncile Torei (parte din ele nici nu le-ar putea respecta, de altfel). De ce a vrut atunci Dumnezeu ca toţi evreii să fie prezenţi la Sinai?!? Pentru ca toţi evreii, de atunci şi de peste veacuri, să ştie că Tora a fost creată şi dată pentru ei, pentru fiecare dintre ei, la fel ca pentru cei care au ieşit din Egipt sub conducerea lui Moşe. Există astăzi oameni (şi nu puţini la număr) care spun că „Tora a fost dată atunci, azi nu mai e actualăâ€Â?. Greşit, ne demonstrează vocea divină din versetul 1:1 din Leviticul! Greşit, pentru că această voce a fost atât de puternică încât să ajungă la întreg poporul de atunci, dar şi la noi, cei care trăim astăzi. Iar dacă nu am auzit-o, este numai vina noastră...
   Să ne întoarcem însă cu comentariul la versetul din Levitic... ÃŽn toate sulurile de Tora din întreaga lume, acest verset are o particularitate, întâlnită foarte rar în cadrul Torei: primul cuvânt, vaikra, alcătuit din literele ebraice vav, iud, kuf, reiş şi alef, este ortografiat cu alef-ul de final cu un corp de literă mai mic decât restul textului. ÃŽn accepţiunea simplă, cuvântul ebraic, provenit de la rădăcina kara (a striga), subliniază ideea că Dumnezeu l-a chemat pe Moşe.
   ÃƒÆ’Žnsă un alt verset al Torei, cel din Numeri 23:16, ne prezintă un episod în care Balaam (profetul angajat de regele Balak să blesteme poporul evreu) le răspunde solilor acestuia. ÃŽn acel verset, Tora foloseşte acelaşi cuvânt ebraic, doar că fără litera alef din final (vaikar): „Dumnezeu S-a ‘întâmplat’ asupra lui Balaam şi a pus un cuvânt în gura acestuia...â€Â? Cuvântul “vaikarâ€Â? are două posibile semnificaţii: aceea de eveniment pur întâmplător (ca în versetul din Numeri) şi aceea de contaminare spirituală (aşa cum apare el în Şmuel I 20:26: “Samuel nu a zis nimic în ziua aceea, căci, zicea el, «s-a întâmplat (vaikar): el nu este curat, sigur nu este curat!»â€Â?).
   Dar de ce este versetul din pericopa noastră ortografiat cu un alef mic? Comentatorii explică faptul că în modestia sa imensă, Moşe a dorit să descrie întâlnirea sa cu Dumnezeu ca fiind întâmplătoare, la fel ca aceea dintre Divinitate şi Balaam. Mai mult, el a dorit să sublinieze faptul că, aşa după cum avea să scrie mai târziu şi Samuel, nici chiar el, Moşe, nu era pe deplin curat din punct de vedere spiritual. Lehavdil (pentru a face diferenţierea dintre Moşe şi ceilalţi), Dumnezeu i-a poruncit să scrie cuvântul vaikra şi nu vaikar, ca să fie clar pentru toţi că întâlnirea lor NU a fost întâmplătoare. Prea modest ca să facă acest lucru până la capăt, Moşe a scris în Tora cuvântul vaikra cu un alef mic.
   Rabinul Bunam din Psischa (lider hasidic din Polonia secolelor 18-19) explică faptul că aşa cum este scrisă această literă, ea de fapt iese în evidenţă, în loc să fie trecută cu vederea, ca şi cum nu ar fi o literă, ci un cuvânt întreg. Cuvântul alef, aşadar, însemnând “a preda, a educaâ€Â?, doreşte să ne educe pe noi, cei de astăzi în spiritul modestiei lui Moşe, a celui mai modest om din lume.
   O altă explicaţie legată de litera alef din cuvântul “vaikraâ€Â? este cea oferită de Rabeinu Bachya. Conform acestei opinii, chemarea adresată lui Moşe şi-a avut originea în cuvântul “behibaramâ€Â? (“când au fost create [cerurile şi pământurile]â€Â?) din versetul 2:4 al Genezei. Acel cuvânt, ale cărui litere pot fi rearanjate ca să formeze cuvântul Avraham (sugerând că lumea a fost creată pentru meritul sfinţeniei lui Avraham), conţine de asemenea o literă ortografiată cu corp mai mic: litera hei.
   ÃƒÆ’Žntr-o paralelă care se extinde asupra a zeci de pagini din Tora, Gaonul din Vilna aduce lumină în această problemă, prin includerea în discuţie a încă unui verset, acela din Deuteronomul 32:6, în care apare singura dată în Tora un cuvânt de o literă, litera hei (cuvântul este vocalizat ha, însemnând „iată!â€Â?). ÃŽn acel verset, litera hei este ortografiată cu un corp de literă mărit. Gaonul din Vilna explică faptul că aceste două litere hei (cu valoarea numerică 5) fac aluzie la cinci nivele de similaritate dintre Dumnezeu şi sufletul omului, pe care le găsim explicate în tratatul talmudic Brahot (10a): „La fel cum Dumnezeu umple întreaga lume, tot aşa şi sufletul umple întregul trup. La fel cum Dumnezeu este invizibil, la fel şi sufletul este invizibil. La fel cum Dumnezeu hrăneşte întreaga lume, la fel şi sufletul hrăneşte întregul trup. La fel cum Dumnezeu este pur, la fel şi sufletul este pur. La fel cum Dumnezeu sălăşluieşte în camere incluse în alte camere [conceptul de ţimţum pe care l-am pomenit în debutul comentariului], la fel şi sufletul sălăşluieşte în camere incluse în alte camere.â€Â?
   Cele două litere hei, una mare şi una mică, ne arată de asemenea că niciodată nu ne putem compara pe deplin cu Dumnezeu, însă suntem, şi El şi noi, alcătuiţi din aceeaşi substanţă (căci suntem creaţi „după chipul şi asemănarea Saâ€Â?). La fel cum sufletul uman este doar o părticică, un fel de contracţie a Divinităţii în fiecare dintre noi, la fel şi Dumnezeu a trebuit să se contracte, să se „restrângăâ€Â? în Sine ÃŽnsuşi, pentru a-l putea chema pe Moşe (cu acel alef mic) şi a îi face loc să intre în Mişkan.
   Şi mai există o explicaţie legată de acel alef din pericopa acestei săptămâni. Se spune că din cerneala „economisităâ€Â? de Moşe atunci când a făcut un alef mic în loc de unul normal, Dumnezeu a creat strălucirea pe care a conferit-o feţei acestuia, când a coborât de pe munte: „Aaron şi toţi fiii lui Israel l-au văzut pe Moşe şi iată! – faţa îi strălucea.â€Â? [Exodul 34:30] Iată cum plăteşte Dumnezeu, măsură contra măsură: Moşe a fost modest şi a dorit să pară o simplă întâmplare faptul că Dumnezeu l-a ales, iar Acesta l-a recompensat prin strălucirea feţei, în văzul întregului popor evreu!




   Iată aşadar un comentariu asupra unui singur verset din pericopa Vaikra. Sunt lucruri şi învăţăminte minunate, lucruri pe care astăzi, ca şi atunci, în urmă cu mii de ani, le putem aplica pentru a fi mai aproape de spiritualitate, de sfinţenie, de Dumnezeu...


Şabat Şalom!
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Scurt şi cuprinzător

   Se face un recensământ al fiilor lui Israel. Sunt număraţi bărbaţii din fiecare trib începând cu vârsta de 20 de ani, iar tribul lui Levi începând de la vârsta de o lună. Dumnezeu distribuie sarcinile legate de serviciul divin din Mişkan, de ridicarea Cortului ÃŽntâlnirii, de aşezarea taberii şi multe altele. ÃŽntâii născuţi sunt răscumpăraţi contra sumei de 5 şekeli de argint.




Dvar Tora

   ÃƒÂ¢Ã¢â€šÂ¬Ã…¾Dumnezeu a vorbit lui Moşe în pustia Sinai, în Cortul ÃŽntâlnirii, în cea dintâi zi a lunii a doua, în al doilea an după ieşirea lor din ţara Egiptului. El a zis: «Faceţi numărătoarea întregii adunări a copiilor lui Israel, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărând numele tuturor bărbaţilor, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei din Israel care sunt în stare să poarte armele; să le faceţi numărătoarea după triburile lor, tu şi Aaron.»â€Â? [Numeri 1:1-3]

   ÃƒÂ¢Ã¢â€šÂ¬Ã…“Leviţii, după seminţia părinţilor lor, n-au intrat în numărătoarea aceasta. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: «Să nu faci numărătoarea seminţiei lui Levi, şi să nu-i numeri capetele în mijlocul celorlalţi copii ai lui Israel.»â€Â? [Numeri 1:47-49]

   Săptămâna aceasta Tora ne învaţă aritmetică. Cartea pe care o începem, deşi având în ebraică denumirea „Bamidbarâ€Â? (ÃŽn deşert), este cunoscută şi sub numele de Numeri, deoarece pericopa din această săptămână, prima a cărţii, începe cu o numărătoare a evreilor.
   Triburile lui Israel sunt numărate, fiecare bărbat de la vârsta de douăzeci de ani în sus fiind înregistrat cu atenţie şi inclus în recensământ. Membrii unui singur trib, cel al descendenţilor lui Levi, sunt număraţi separat şi în mod diferit. Fiecare levit care a împlinit vârsta de 30 de zile, de la sugar la vârstnic, este numărat separat. Toţi ceilalţi evrei sunt număraţi în relaţie cu vârsta de armată (douăzeci de ani), fiecare levit contează la numărătoare practic fără nici o altă condiţie, în afară de aceea de a se fi născut. De ce? Ce îi face pe leviţi speciali? De ce îi numără Tora separat?

   Cu un număr de ani în urmă, la uşa unui evreu din Pittsburgh, Pennsylvania, să îl numim în continuare Dovy, a bătut cineva. Un bărbat distins, bine îmbrăcat şi arătând cu cel puţin zece ani mai în vârstă decât Dovy, stătea în prag. Părea că este un rabin la o yeşiva sau un lider de comunitate.
   ÃƒÂ¢Ã¢â€šÂ¬Ã…¾Am venit doar să îţi mulţumesc!â€Â?, îi spuse bărbatul lui Dovy. „Să îmi mulţumiţi?â€Â?, răspunse Dovy cu uimire. „Dar nici nu vă cunosc, domnule. Nu cred că ne-am mai întâlnit...â€Â?
   ÃƒÂ¢Ã¢â€šÂ¬Ã…¾Ba ne-am mai întâlnit. Voi explica...â€Â?, spuse străinul. „În urmă cu vreo cincisprezece sau douăzeci de ani, pe vremea când tu nu aveai mai mult de zece ani, am vizitat oraşul Pittsburgh. La vremea aceea eram un evreu complet laic, neafiliat la comunitate, fără să ştiu exact pe ce drum să o apuc în viaţă. Doream parcă să mă apropii de rădăcini, de tradiţiile poporului meu, însă nu eram suficient motivat. Apoi te-am întâlnit pe tine!â€Â?
   Dovy se uită la rabin cu mirare. „Pe mine?â€Â?, gândi el. „Oare ce ar fi putut acest rabin să găsească atât de interesant la mine? Mai ales că eu trebuie să fi avut vreo zece ani pe atunci...â€Â?
   Rabinul continuă ca şi cum i-ar fi citit lui Dovy gândurile: „Aveai vreo zece ani şi te întorceai acasă de la un meci de baschet. Erai transpirat şi alergai către casă, cu ţiţit-ul fluturând în toate direcţiile. Te-am oprit şi te-am întrebat încotro te grăbeşti. Mi-ai vorbit atunci despre Minha (rugăciunea de după-amiază), despre lucrurile pe care le învăţai la şcoală, despre Tora. Pentru tine toate acestea erau rutină, erau parte din viaţa ta normală, zilnică, însă pentru mine însemnau altceva. Am văzut atunci cât de entuziasmat erai de tot ce înseamnă iudaism, de la rugăciune la Talmud. Şi toate acestea venind de la un copil de zece ani! Te-am întrebat cum te cheamă, mi-ai răspuns, iar eu ţi-am reţinut numele.â€Â?
   ÃƒÂ¢Ã¢â€šÂ¬Ã…¾Am terminat liceul şi am plecat în Israel pentru a învăţa. Am depus tot efortul şi am reuşit. Acum sunt profesor şi predau într-o yeşiva în Israel. Şi în toţi aceşti ani am avut grijă să îmi aduc aminte să mulţumesc acelui copil ale cărui fapte au avut un asemenea impact asupra vieţii mele. M-ai învăţat ceea ce nici un profesor nu m-a învăţat de atunci...â€Â? (poveste relatată de rabinul american Mordehai Kamenetzky)

   Fiecare trib avea un rol în poporul evreu. ÃŽnsă rolul tribului lui Levi era unic şi de accea au fost număraţi separat. Pentru că rolul lor era atât de diferit, leviţii au fost număraţi într-o manieră diferită şi începând de la o vârstă mult mai fragedă. Rolul leviţilor era acela de a EDUCA, un rol pe care un om şi-l asumă de la vârste mult mai fragede decât douăzeci de ani.
   Tora ne învaţă că atunci când ne numărăm educatorii, când îi numărăm pe cei care ne învaţă, nu trebuie să ne limităm doar la cei care au o anumită vârstă sau care au deja o calificare rabinică. Când îi numărăm pe cei care ne educă, nu trebuie să ne gândim la vârsta de douăzeci de ani şi nici măcar la vârsta de Bar sau Bat Miţva (13 şi respectiv 12 ani)...
   ÃƒÆ’Žn Talmud, tratatul Pirkei Avot (ÃŽnvăţăturile Părinţilor) ne spune în versetul 4:1 prin cuvintele înţeleptului Ben Zoma: „Cine este înţelept? Acela care învaţă de la orice om.â€Â? Oamenii înţelepţi pot învăţa chiar şi de la un copil de 30 de zile, chiar şi de la un „puştiâ€Â? de 10 ani, cu ţiţit-ul fluturând, alergând către casă de la un meci de baschet. Oricine este „cufundatâ€Â? în lumea leviţilor, în învăţătura Torei, devine parte integrantă din tribul învăţătorilor şi se numără printre cei care oferă cu adevărat ceva acestei lumi. Iar dacă se numără printre aceştia, poate fi şi el numărat...




   Ne întrebăm astăzi, din ce în ce mai insistent şi mai cu îngrijorare, câţi evrei au mai rămas în România. Ne întrebăm ce mai pot face cei câţiva mii de supravieţuitori, de „rămăşiţeâ€Â? ale lui Israel într-o ţară odată beneficiind de o viaţă iudaică mult mai vastă. Şi de multe ori când punem aceste întrebări ne gândim că noi suntem ultimii care le vom mai pune...
   ÃƒÆ’Žnsă „recensământulâ€Â? pe care dorim să îl facem, răspunsurile pe care le cerem legat de comunitatea evreiască din România trebuie privite prin perspectiva leviţilor, prin perspectiva educaţiei. Dacă vom avea educaţie, chiar şi un număr de câteva sute de evrei va fi o comunitate puternică. Iar dacă nu (has veşalom – Doamne fereşte!) chiar zeci sau sute de mii de evrei nu vor fi o comunitate!
   Trebuie însă să vedem, fiecare dintre noi, la orice vârstă, cine ne sunt astăzi „leviţiiâ€Â?! Există oameni cărora le vine greu să înveţe de la copii, le vine greu să înveţe de la persoane mai tinere decât ei sau care nu au o calificare atestată. ÃŽn lumea educaţiei de astăzi însă, principiul de a învăţa de la orice om pe care ni-l înfăţişează versetul lui Pirkei Avot este deosebit de actual.
   Putem să învăţăm de la copii, pentru că ei ştiu să se bucure de viaţă, iar noi, adulţii, suntem uneori mult prea ocupaţi cu problemele cotidiene... Putem să învăţăm de la tineri, pentru că ei sunt entuziaşti şi luptă pentru lucrurile în care cred... Putem să învăţăm de la oameni maturi, care au la rândul lor copii, pentru că au găsit echilibrul dintre ore de muncă şi timp petrecut cu familia, între a câştiga un ban şi a-l cheltui... Şi putem învăţa de la cei în vârstă, pentru că experienţa lor de viaţă înseamnă foarte mult, pentru că – aşa cum îmi spune tatăl meu uneori – cei mai tineri sunt adesea în situaţia „de a fi învăţat deja ce trebuie să facă, dar de a nu fi învăţat încă ce nu trebuie să facăâ€Â?...
   Gândiţi la cuvintele Torei din pericopa Bamidbar şi învăţaţi din ceea ce vă înconjoară! Sunt lecţii de viaţă, sunt lecţii importante, adesea ascunse în spatele unor lucruri, atitudini sau înfăţişări peste care trecem atât de uşor... Educaţia vine din inimă şi nu din vârstă! Şi, aşa cum spune o veche vorbă evreiască, „lucruri care vin din inimă, ajung în inimă...â€Â?


Şabat Şalom!
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Pericopa Noah

Scurt şi cuprinzător

   Este prezentat Noah, împreună cu cei trei fii ai săi: Şem, Ham şi Iafet. Dumnezeu hotărăşte să distrugă vieţuitoarele de pe pământ şi îi spune lui Noah să construiască o arcă şi să ia pe ea două animale din fiecare specie, pentru a le salva. Noah construieşte arca şi intră în ea, împreună cu familia sa şi cu animalele. ÃŽncepe Potopul, care durează 40 de zile şi 40 de nopţi şi distruge întreaga viaţă de pe pământ, cu excepţia peştilor. Potopul se opreşte, iar Noah trimite un corb, apoi un porumbel, care se întoarce cu o ramură de măslin în cioc. Noah părăseşte arca, iar pământul este repopulat. Dumnezeu face un legământ cu Noah că nu va mai distruge niciodată întreaga lume printr-un Potop. Dumnezeu îi permite omului să consume carne. Noah sădeşte o vie, se îmbată şi dansează dezbrăcat. Oamenii încearcă să construiască Turnul Babel, cea mai înaltă construcţie din lume. Dumnezeu îl distruge şi încurcă limbile oamenilor, astfel ca ei să nu se mai înţeleagă între ei.
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Dvar Tora

  “Dumnezeu (Haşem) a spus: “Voi distruge omenirea pe care am creat-o de pe faţa pământului, de la om la animal şi până la târâtoare şi păsările cerului, pentru că ÃŽmi pare rău că le-am creat. Dar Noah a găsit îndurare în ochii lui Dumnezeu (Haşem).â€Â? [Geneza 6:7-8]

   ÃƒÂ¢Ã¢â€šÂ¬Ã…“Aceştia sunt urmaşii lui Noah – Noah era un om drept, integru în vremurile sale; Noah mergea cu Dumnezeu (Elokim). – Noah a avut trei fii: Şem, Ham şi Iafet.â€Â? [Geneza 6:9]

“Noah avea şase sute de ani când apele Potopului au venit pe pământ. Noah, cu fiii, soţia sa şi soţiile fiilor săi împreună cu ei, au intrat în Arcă din cauza apelor Potopului. Din animalele curate, din animalele care nu sunt curate, din păsări şi din toate târâtoarele, două câte două au venit la Noah în Arcă, mascul şi femelă, aşa cum îi poruncise Dumnezeu lui Noah.â€Â? [Geneza 7:5-9]
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Odată cu începutul acestei serii de comentarii, unul din lucrurile pe care le-am adăugat (în dorinţa de a le face mai uşor de urmărit şi de a da posibilitatea celor interesaţi să revină întotdeauna la sursă – textul Torei) a fost acela de a include la începutul fiecărui comentariu câteva fragmente pe care le-am selectat spre discutare. Fragmente care bineînţeles aparţin pericopei în cauză…
   Şi iată că nu avem în urmă decât un singur comentariu pentru pericopa Bereşit şi regula este încălcată: primul fragment aferent comentariului de astăzi nu este din pericopa Noah! El este de fapt finalul pericopei trecute, Bereişit, şi ne “face prezentărileâ€Â? cu eroul principal al poveştii de astăzi: Noah. ÃŽn foarte puţine cuvinte, Dumnezeu se hotărăşte să distrugă lumea, datorită nivelului îngrozitor de scăzut de moralitate al vieţuitoarelor de pe pământ, evident în frunte cu “Coroana Creaţieiâ€Â?, Omul. Iar despre Noah ni se spune (la finalul pericopei Bereişit) că “a găsit îndurare în ochii lui Haşem.â€Â? [Geneza 6:8]
   Pericopa de săptămâna aceasta debutează însă surprinzător: ne aşteptam măcar ca Tora să ne spună de ce a găsit Noah îndurare în ochii lui Haşem, sau poate să ne aducă în prim-plan vreo poveste din care să înţelegem singuri ce a făcut acest personaj ca să merite “îndurareaâ€Â? lui Dumnezeu. Şi iată că Tora ne spune în schimb că “aceştia sunt urmaşii lui Noah – Noah era un om drept, integru în vremurile sale; Noah mergea cu Elokim. – Noah a avut trei fii: Şem, Ham şi Iafet.â€Â?
   Există multe întrebări referitoare la aceste versete, dar prima care se naşte este următoarea: Despre ce vorbim? Tora ne spune cât de drept şi integru era Noah sau care sunt urmaşii lui?
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
De fapt, răspunsul este (conform lui Raşi) că „versetul începe prin a ne spune că urmează enumerarea urmaşilor lui Noah, pentru ca apoi Tora să ni-l prezinte pe acesta ca fiind drept şi integru. Conform Midraşului, Tora doreşte să ne înveţe că principalii urmaşi ai unui om sunt faptele sale bune, pentru că lucrurile demne de menţionat pe care un om le face sunt zestrea pe care o lasă generaţiilor viitoare.â€Â? Rabinul Moshe Feinstein explică acest lucru prin faptul că „un om ar trebui să îşi iubească faptele bune, la fel cum îşi iubeşte copiii. Un om ar trebui să nu minimalizeze nici o realizare pozitivă de-a sa, aşa cum nu preţuieşte mai puţin pe unul dintre copiii săi, chiar dacă acesta nu îşi egalează fraţii în realizări. Un om trebuie de asemenea să nu dea înapoi de la a-şi îmbunătăţi faptele, aşa cum nu se dă înapoi de la a-şi ajuta copiii.â€Â?
   A doua întrebare care se poate naşte este, evident, de ce Dumnezeu l-a ales pe Noah drept continuator al vieţii pe pământ? Părerile sunt împărţite între comentatori... Unii spun că formularea „Noah era un om drept, integru în vremurile saleâ€Â? este spre lauda lui Noah: Noah era un om drept şi integru CHIAR ŞI în vremurile sale, atât de nelegiuite că au trebuit clarificate de un Potop. Alţi comentatori, dimpotrivă, pretind că dacă Noah ar fi trăit într-o altă epocă (ca de exemplu în vremurile lui Avraham), el nu ar fi contat deloc. Dar ceea ce nimeni dintre toţi comentatorii nu contestă este că Tora însăşi îi menţionează lui Noah trei calităţi: era om, drept şi integru. Oare acesta este motivul alegerii lui Noah ca salvator al vieţii pe pământ? Poate...
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Dar la fel de posibilă este şi o altă variantă: Tora ne spune mai întâi că „Noah a găsit îndurare în ochii lui Dumnezeuâ€Â? şi apoi că „Noah mergea cu Dumnezeuâ€Â?. Care este diferenţa dintre aceste două ipostaze?
   Prima ipostază este ipostaza pasivă a lui Noah, cea în care el este ales de către Dumnezeu doar în comparaţie cu ceilalţi oameni care trăiau pe pământ la acea dată. De altfel, Tora foloseşte pentru Dumnezeu numele care exprimă atributul milei divine, Haşem. ÃŽn ipostaza a doua, Noah este activ, pentru că el este cel care „merge cu Dumnezeuâ€Â?, pe căile Sale. Iar Tora punctează acest lucru prin folosirea unui alt nume pentru Dumnezeu, acela de Elokim, simbol al justiţiei divine. Cu alte cuvinte, în prima ipostază lui Dumnezeu i se face milă de Noah, în cea de-a doua Noah devine, prin acţiunile şi credinţa sa, demn de a fi ales salvatorul lumii.
   Şi cu asta s-ar părea că problemele sunt rezolvate... Şi totuşi, al treilea citat prezentat în debutul comentariului îl prezintă din nou pe Noah într-o lumină defavorabilă. „Noah, cu fiii, soţia sa şi soţiile fiilor săi împreună cu ei, au intrat în Arcă din cauza apelor Potopului.â€Â?, spune Tora. Deşi aparent citatul acesta nu spune lucruri noi, comentatorii au alte opinii în această privinţă. „Din cauza apelor Potopuluiâ€Â?, spun comentatorii, de aceea a intrat Noah în arcă, şi nu pentru că Dumnezeu îi poruncise. „Noah era dintre aceia cu credinţă slabă. Credea şi nu credea că Potopul va veni şi nu a intrat în arcă decât atunci când a fost obligat de către ape.â€Â?, spune Raşi. Până şi animalele au venit în arcă pentru că aşa îi poruncise Dumnezeu lui Noah! [Geneza 7:9]
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Iată-l aşadar pe Noah pe rând pus la zid şi glorificat... Despre alegerea lui ca salvator al vieţii pe pământ nu se poate spune decât că a fost parţial un merit al său şi parţial o decizie a lui Dumnezeu care a evaluat în totalitatea ei acea generaţie de oameni.
   Dar Tora ne mai rezervă o surpriză. ÃŽn limba ebraică, primele cuvinte ale pericopei Noah sunt următoarele: „Ele toldot Noah, Noah iş ţadik tamim haia bedorotav.â€Â? ÃŽnţelepţii spun că o persoană al cărui nume este dublat în Tora (ca în „Noah, Noahâ€Â?) are cu siguranţă parte de lumea viitoare. Iată aşadar că Tora ne spune că, prin meritele sale sau prin bunăvoinţa divină, Noah şi-a asigurat un loc în Olam Haba (Lumea Viitoare).
   ÃƒÂ¢Ã¢â€šÂ¬Ã…¾Ce importanţă are acest lucru?â€Â?, veţi spune poate. Are o mare importanţă, în special pentru ilustrarea modului în care iudaismul priveşte omenirea. Noah era neevreu! Iar iudaismul spune că şi neevreii pot avea parte de lumea viitoare, de lumea din apropierea lui Dumnezeu. Este un lucru extraordinar, un îndemn adresat întregii umanităţi de a deveni mai bună şi mai corectă, pentru că răsplata nu va întârzia să apară.
   Spre deosebire de alte religii ale lumii, iudaismul nu spune (exclusivist, aş numi eu) că dacă nu eşti evreu eşti intrinsec rău şi că doar iudaismul este credinţa adevărată. Iudaismul afirmă răspicat, prin intermediul Torei (cuvântul lui Dumnezeu) şi al poveştii lui Noah că dacă eşti un om cinstit, integru şi respecţi un minim care să te califice drept OM, meriţi un loc la fel de bun în lumea viitoare ca primul şi cel mai însemnat dintre ţadikim. De altfel, cele şapte legi date de Dumnezeu fiilor lui Noah sunt cele şapte porunci pe care întreaga omenire are datoria să le respecte.
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Şi lucrurile nu se încheie aici... ÃŽn finalul pericopei Noah, atunci când Tora face legătura, din generaţie în generaţie, cu marele Avraham, un alt verset ne atrage atenţia printr-o afirmaţie similară despre Terah, tatăl acestuia: „Ele toldot Terah, Terah holid et Avram.â€Â? [Geneza 11.27] (“Aceştia sunt urmaşii lui Terah, Terah l-a avut pe Avram.â€Â?) Dar Terah era un idolatru! Cum ar fi putut oare Terah, nu numai închinător la idoli dar şi fabricant de statui cărora le conferea apoi aşa-zise “puteri divineâ€Â?, să aibă parte de lumea viitoare? Midraşul explică faptul că Terah (apropo, un alt neevreu!) a renunţat la toate acestea şi s-a căit obţinându-şi astfel locul în Olam Haba. ÃŽncă o lecţie valoroasă: aceea că nimănui, niciodată, nu i se închid porţile reîntoarcerii către Dumnezeu!
   Şi încă un paragraf la fel de puternic ca şi cele comentate până acum: un al treilea cuplu de cuvinte duble este menţionat în ultimul citat de la începutul comentariului: “două câte două au venit la Noah în Arcă, mascul şi femelă, aşa cum îi poruncise Dumnezeu lui Noah.â€Â? („şnaim, şnaim, bau el Noah, el hateva, zahar venekeva, kaaşer ţiva Elokim et Noahâ€Â?). Şi iată ideea (cea mai frumoasă, zic eu, de până acum): numai doi câte doi, aşa cum a poruncit Dumnezeu, putem să ne câştigăm dreptul la lumea viitoare! Numai doi câte doi, băiat şi fată, în perechi pe care să nu le separe greutăţile vieţii, vom putea să ne integrăm în teva (arcă sau natură, în ebraică) şi să salvăm VIAŢA cu ce are ea mai frumos.
   Să ne căutăm şi să găsim acea pereche şi să ajungem, prin faptele noastre, şnaim-şnaim, să fim „kaaşer ţiva Elokimâ€Â? – aşa cum a poruncit Dumnezeu!
   Şi pentru că tot suntem în nota aceasta optimistă, mai am de adăugat o urare, pentru doi prieteni, Oana şi Ştefan, despre care am aflat chiar în timp ce scriam aceste rânduri că vor deveni în curând şnaim-şnaim, adică o pereche. Să fie drumul lor plin cu bucurii, sănătate, oşer ve’oşer (bogăţie şi fericire) şi cu mult Mazal Tov!

Şabat Şalom!
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Pericopa Vaera

Scurt şi cuprinzător

         Dumnezeu îi făgăduieşte lui Moşe că îi va scoate pe evrei din robie, că îi va face “poporul Săuâ€Â? şi îi va duce în ţara promisă. Moşe este trimis încă o dată la Faraon. Se face o enumerare a copiilor celor 12 „iniţiatori de triburiâ€Â? din Israel. Moşe încearcă să “scapeâ€Â? de misiune, însă Dumnezeu îi dă asigurări că toate greutăţile vor fi depăşite în final. Se dau, pe rând, şase din cele zece plăgi cu care Dumnezeu a lovit Egiptul: prefacerea apei în sânge, broaşte, păduchi, muşte, moartea vitelor, bube şi grindină. Faraon şi slujitorii săi refuză să permită poporului evreu să meargă în deşert pentru a-L sluji pe Dumnezeu timp de trei zile.
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Dvar Tora

     ÃƒÂ¢Ã¢â€šÂ¬Ã…¾Dumnezeu le-a vorbit lui Moşe şi lui Aharon, spunând: «Când Faraonul îţi va vorbi, spunând ‘Fă o minune pentru tine’, să îi spui lui Aharon: ‘Ia-ţi toiagul şi aruncă-l în faţa lui Faraon. Se va transforma în şarpe!’»
   Moşe a venit cu Aharon la Faraon şi aşa au făcut, aşa cum poruncise Dumnezeu: Aharon a aruncat toiagul în faţa lui Faraon şi în faţa servitorilor lui şi acesta a devenit un şarpe. Faraonul, la rândul lui, şi-a chemat oamenii înţelepţi şi vrăjitorii şi ei de asemenea, magii (hartumei) Egiptului au făcut la fel cu incantaţiile lor. Fiecare şi-a aruncat toiagul şi acestea s-au transformat în şerpi. Şi toiagul lui Aharon a înghiţit toiegele lor. Inima lui Faraon s-a întărit şi nu i-a ascultat, aşa cum spusese Dumnezeu.â€Â? [Exodul 7:8-13]
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Un spectacol de magie este de obicei „iuţeală de mână şi nebăgare de seamăâ€Â?. Cel puţin aşa se defineşte în cele mai multe cazuri un spectacol de magie al zilelor noastre... ÃŽnsă ce ne facem cu spectacolul de magie pe care îl inaugurăm în pericopa din această săptămână, Vaera? Oare se încadrează şi el în această categorie?
   Pentru un ochi neantrenat, pericopa din această săptămână pare un joc „de-a magiaâ€Â?. Şi asta pentru că în câteva zeci bune de versete ceea ce Tora ne prezintă este aidoma unui spectacol: se trage cortina şi intră Moşe şi Aharon, îşi fac numărul, transformă toiege în şerpi, apă în sânge, aduc broaşte, lăcuste, animale sălbatice şi multe altele, apoi ies din scenă. Se trage cortina din nou şi intră în scenă magii Egiptului care transformă şi ei toiege în şerpi, apă în sânge, aduc broaşte, pentru ca mai apoi să se „retragă din concursâ€Â?, exclamând: „Acesta este degetul lui Dumnezeu!â€Â? [Exodul 8:15]
   Fantastic, nu? Lumini, ieşiri la rampă, incantaţii şi miracole, un adevărat „showâ€Â?... Ce se întâmplă de fapt? Pentru ce şi pentru cine tot acest spectacol?
   ÃƒÆ’Žn urmă cu doar o pericopă, în versetul 5:2 din Exodul, la prima întâlnire dintre Moşe şi Faraon, acesta din urmă întreba cu neruşinare: „Cine este acest Haşem (Dumnezeu), ca eu să ÃŽl ascult şi să las pe Israel să plece?â€Â? Răspunsul la întrebările de mai sus pare că se află chiar în acest verset: Spectacolul egiptean are loc pentru ca Faraon (iată cine!) să înveţe cine este Dumnezeu, cine conduce cu adevărat lumea (iată ce!). Dar lucrurile nu sunt chiar atât de simple...
   ÃƒÂ¢Ã¢â€šÂ¬Ã…¾Spectacolulâ€Â? din Egipt şi cele zece episoade (plăgi) ale sale, nu este realizat pentru un singur spectator, Faraon! ÃŽn public sunt şi evreii, şi servitorii Faraonului, şi Moşe şi Aharon, şi poporul egiptean. Să vedem cum trebuie de fapt privit acest spectacol, din punctul de vedere al fiecărei categorii de spectatori...
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
BEEINEI MOŞE (Prin ochii lui Moşe)
   ÃƒÆ’Žn pericopa anterioară, Şmot, Moşe este faţă în faţă cu Dumnezeu şi, deşi Acesta îi promite că salvarea evreilor din Egipt este iminentă, el se îndoieşte. Dumnezeu ÃŽnsuşi îi sporeşte aceste temeri, spunându-i că evreii nu îl vor crede, că Faraon nu îl va asculta, că va fi nevoie de „semne şi minuniâ€Â? pentru a realiza Exodul.
   Pentru Moşe, un om crescut la curtea Faraonului şi în consecinţă „liberâ€Â? de toate greutăţile sclaviei, promisiunea lui Dumnezeu că lucrurile vor fi rezolvate ar fi trebuit să fie suficientă. Dar nu s-a întâmplat aşa! ÃŽl vedem pe Moşe, în pericopa trecută, cum se roagă disperat să fie absolvit de misiunea pe care urmează să o întreprindă, să fie scutit de a aduce Cele Zece Plăgi asupra Egiptului, să fie scutit de o confruntare directă cu Faraonul. Comentatorii Torei explică această ezitare a lui Moşe nu printr-o lipsă de încredere în Dumnezeu, ci printr-o lipsă de încredere în oameni: Moşe s-a temut că evreii nu vor asculta, că din cauza slabei lor credinţe Dumnezeu va hotărî să nu îi mai salveze şi astfel ÃŽşi va încălca promisiunea, făcând ca numele sfânt al Divinităţii să fie luat în derâdere (hilul Haşem).
   Spectacolul egiptean a avut meritul de a-l convinge pe Moşe de ceea ce poate Dumnezeu să facă, de cum poate El, prin „semne şi minuniâ€Â? să îi readucă pe evrei la credinţă şi să distrugă imaginea falsă pe care Faraon o crease în jurul său, aceea de „zeuâ€Â? al Egiptului şi al întregii lumi.
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
BEEINEI AHARON (Prin ochii lui Aharon)
   Departe de a fi un simplu spectator, rolul lui Aharon în povestea Exodului a fost unul complex: el a trebuit să fie mâna dreaptă a lui Moşe şi cel care a „preluatâ€Â? parte din sarcini, pe care Moşe nu le putea duce la îndeplinire. De exemplu, punctează Raşi, Tora ni-l prezintă pe Aharon, nu pe Moşe, transformând apa Nilului în sânge! Moşe fusese ocrotit şi purtat de apele Nilului către fiica Faraonului, găsindu-şi astfel salvarea de la o moarte sigură... Dacă Tora ne învaţă că unui râu (fără suflet, fără a fi o fiinţă vie!) care ne-a făcut un bine nu se cade a îi face rău, atunci cum oare am putea face rău unui seamăn de-al nostru care ne-a făcut un bine? O lecţie valoroasă pentru orice situaţie...
   Aharon însă a avut mai mult decât această misiune... A avut misiunea să înţeleagă că a fi doar mâna dreaptă a unui lider şi nu liderul însuşi nu este un lucru rău şi nu trebuie să stârnească invidie şi ură... El a trebuit să îşi înţeleagă bine misiunea, aceea de a fi un simplu evreu, şi nu conducătorul poporului evreu... Şi a avut misiunea să ne transmită nouă, celor de azi, că nu contează dacă suntem lideri sau nu, pentru că Dumnezeu răsplăteşte pe un muncitor care munceşte bine la fel ca pe un conducător care conduce bine! Aşa după cum spunea un rabin odată: „Cel mai teamă îmi este că atunci când voi ajunge în faţa lui Dumnezeu, El nu mă va întreba de ce nu ai fost mare ca Avraham sau Moşe sau Aharon, ci de ce nu ai fost ca tine, de ce nu ai făcut ce trebuia tu să faci, de ce nu ţi-ai atins potenţialul tău şi de ce nu te-ai achitat de sarcina ta, ca simplu om şi evreu în această lume?â€Â?
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
BEEINEI PARO (Prin ochii lui Faraon)
   Aşa după cum am mai spus, Faraonul trebuia să înţeleagă cine este Dumnezeu! El şi toţi egiptenii care nu credeau că există în univers o forţă mai mare decât zeităţile de aur şi argint pe care le venerau. ÃŽnsă dintre toţi cei care asistă la spectacolul egiptean, numai Faraonul refuză să se achite de sarcina care îi revenea...
   Magii Egiptului, toţi acei prestidigitatori şi aşi în ale „vrăjitorieiâ€Â?, acceptă în final că puterea şi priceperea lor nu se compară cu cea a lui Dumnezeu. Singur Faraonul se împotriveşte, pentru că refuză cu încăpăţânare să înţeleagă. Tot ce vede el este siguranţa propriei persoane, neinteresându-l nici măcar siguranţa şi prosperitatea locuitorilor Egiptului. Comentatorii Torei remarcă faptul că reacţiile Faraonului la Cele Zece Plăgi sunt întotdeauna izvorâte din grija pentru siguranţa proprie.
   Apa Nilului se transformă în sânge, dar egiptenii (inclusiv Faraonul) pot cumpăra apă de băut de la evrei sau pot săpa noi fântâni. ÃŽn concluzie, nimic îngrijorător. Broaşte şi păduchi invadează Egiptul, însă viaţa nimănui nu este pusă în pericol. Disconfortul este mare, dar nu insuportabil. „Dacă numai vitele mor, lucrurile nu sunt atât de releâ€Â?, gândeşte Faraonul. Numai atunci când animale sălbatice sau lăcuste care pustiesc tot vin peste ţara Egiptului, numai atunci Paro se roagă de Moşe să „îndepărteze această moarteâ€Â? de la el.
   ÃƒÆ’Žnsă Dumnezeu doreşte să spună mai mult decât atât în Egipt. El doreşte să spună că „zeulâ€Â? Egiptului, Faraonul însuşi nu are nici o putere în faţa Dumnezeului lui Israel. Paro, el însuşi întâi-născut, este singurul dintre întâii-născuţi egipteni care supravieţuieşte plăgii a zecea! Şi asta doar pentru că Haşem a dorit ca suveranul Egiptului să fie martor la Exodul evreilor...
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
BEEINEI HARTUMEI MIŢRAIM (Prin ochii magilor şi vrăjitorilor egipteni)
   Spre deosebire de Faraon, magii Egiptului înţeleg într-un final că peste voinţa lui Dumnezeu nu se poate trece. Sfatul lor pentru Faraon este acela de a înţelege şi el, pentru că inevitabilul (exodul evreilor din Egipt) se va produce.
   Deşi aceşti magi au puterea de a duplica primele dintre semne şi dintre Cele Zece Plăgi (transformarea toiegelor în şerpi, transformarea apei în sânge şi broaştele), ei îşi dau seama că puterile lor nu se compară cu cele divine. De altfel, explică Rambam, puterile pe care ei le folosesc pentru a duplica plăgile din Egipt sunt puteri pe care chiar Dumnezeu li le-a conferit, şi nu puteri concurente (pentru că nici o forţă nu există în Univers independentă de Dumnezeu şi de voinţa Sa).
   Magii Egiptului sunt de altfel nişte simpli pioni, care trebuie să ajute, aproape involuntar, la „întărirea inimii lui Paroâ€Â?. Ei îl fac pe Faraon să creadă, la început, că tot ce poate face Dumnezeu, pot face şi ei şi în consecinţă nu există motive de îngrijorare. De altfel, Faraonul crede că Moşe este un simplu vrăjitor, mai abil şi mai experimentat decât vrăjitorii Egiptului. De aceea promite şi apoi retractează promisiunea de a elibera poporul evreu.
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
BEEINEINU (Prin ochii noştri)...
   ... a celor de astăzi... Cum trebuie noi să vedem spectacolul egiptean? ÃŽnţelepţii Talmudului spun că fiecare dintre noi, în fiecare generaţie, trebuie să se simtă ca şi cum ar fi ieşit el însuşi din Egipt. Pentru că Dumnezeu a dorit ca poporul Său să fie un popor de oameni liberi, de oameni care pot să îşi afirme liber credinţa în El, de oameni care să ÃŽl slujească şi să îi urmeze căile! Şi deşi spectacolul egiptean a avut loc cu mult timp înainte ca noi să ne fi născut, mesajul său este în continuare actual şi ni se aplică fiecăruia dintre noi: trebuie să fim un popor liber, liber să trăiască şi să se bucure, liber să îşi respecte şi să îşi păstreze tradiţia, obiceiurile şi religia, liber să îşi „caute fericireaâ€Â?, aşa după cum afirmă, în primul său articol, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Sau, aşa cum afirmă Hatikva, imnul Statului Israel, trebuie să „lihiot am hofşi bearţeinu, Ereţ Ţion viIeruşalaimâ€Â? (să fim un popor liber în ţara noastră, Ţara Ţionului şi a Ierusalimului).
   Să ne rugăm cu toţii ca Dumnezeu să ÃŽşi aducă aminte de „spectacolulâ€Â? din Egipt şi să ne elibereze din nou, aşa cum a făcut-o atunci! Să ne facă să ne simţim liberi şi să ne elibereze pentru ca să putem să privim întreaga lume, cu siguranţa acestei libertăţi în suflet, „beeinei ieladeinuâ€Â? (prin ochii copiilor noştri)! Amen!

Şabat Şalom!
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Pericopa Korah

Scurt şi cuprinzător

   Korah, un evreu din tribul lui Levi, împreună cu Datan şi Aviram din tribul Reuven, se revoltă împotriva lui Moşe şi lui Aaron, motivul invocat fiind faptul că poporul evreu ar trebui să poată lua parte direct la ritualul din Mişkan, fără a fi necesari intermediari (kohanim). Moşe încearcă să lămurească problema, întâi cu Korah, apoi cu Datan şi Aviram, însă nu reuşeşte. Dumnezeu doreşte să distrugă poporul pentru această nesupunere, însă Moşe şi Aaron intervin favorabil. Korah, Datan şi Aviram sunt înghiţiţi de pământ, împreună cu întreaga lor familie. Cei 250 de oameni care li se alăturaseră în această revoltă mor şi ei, mistuiţi de foc divin. Poporul se răzvrăteşte din nou şi este lovit de către Dumnezeu cu o molimă în care 14.700 de persoane sunt ucise. Moşe şi Aaron se roagă şi potolesc mânia divină. Aaron şi celelalte căpetenii de triburi iau parte la un „concurs al toiegelorâ€Â?, urmând ca aceluia pe care Dumnezeu l-a ales pentru serviciul divin să îi înflorească toiagul. Aaron câştigă, iar toiagul lui este plasat lângă Tablele Legii în Chivotul Legământului. Sunt date legi pentru koheni şi pentru leviţi, privitoare la modul în care aceştia vor beneficia de pe urma zeciuielii şi a jertfelor. Sunt reîntărite interdicţiile ca un străin sau un membru al unui alt trib în afară de Levi să participe activ în ritualurile din Mişkan.
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Dvar Tora

   ÃƒÂ¢Ã¢â€šÂ¬Ã…¾Korah, fiul lui Iţehar, fiul lui Kehat, fiul lui Levi, s-a răsculat împreună cu Datan şi Aviram, fiii lui Eliav, şi On, fiul lui Pelet, fiii lui Reuven. S-au răsculat împotriva lui Moşe, împreună cu 250 de oameni din copiii lui Israel, din fruntaşii adunării, din cei ce erau chemaţi la sfat şi care erau oameni cu nume. Ei s-au adunat împotriva lui Moşe şi Aaron şi le-au zis: «Destul! Căci toată adunarea, toţi sunt sfinţi şi Dumnezeu este în mijlocul lor. Pentru ce vă ridicaţi voi mai presus de adunarea Domnului?» Când a auzit Moşe lucrul acesta, a căzut cu faţa la pământ.â€Â? [Numeri 16:1-4]

   ÃƒÂ¢Ã¢â€šÂ¬Ã…“Fiii lui Korah nu au murit.â€Â? [Numeri 26:11]

   ÃƒÆ’Žn pericopa din această săptămână, autoritatea lui Moşe este pusă sub semnul întrebării. Pe „puntea corăbieiâ€Â?, în cadrul poporului evreu, are loc o revoltă. „Căpitanulâ€Â?, Moşe, este atacat de către 250 de oameni, care, sub conducerea lui Korah, Datan şi Aviram, doresc să preia puterea. Pericopa descrie cu lux de amănunte întreaga dispută, punctând atitudinile tuturor celor implicaţi, detaliind evenimentele şi oferind îndemnuri valabile pentru toate generaţiile.
   ÃƒÆ’Žnsă unul din amănuntele esenţiale legate de conflictul din pericopa pe care o citim în această săptămână este conţinut într-un text talmudic, care ne prezintă povestea într-o lumină nouă. ÃŽn Pirkei Avot (ÃŽnvăţăturile Părinţilor) 5:17, Mişna se întreabă: „Care este o dispută pentru numele Cerului? Disputa dintre Hilel şi Şamai. Şi care este o dispută ce nu este pentru numele Cerului? Disputa lui Korah şi a cetei sale.â€Â?
   [Ca o paranteză, câteva detalii legate de Hilel şi Şamai... Cei doi, mari învăţaţi ai vremii lor, au reprezentat două tipuri diferite de oameni şi de evrei. Deşi ambii cunoşteau Tora şi o predau cu dragoste, având numeroşi discipoli, Şamai era mai impulsiv (ca tip uman) şi mai strict în aplicarea legii. Hilel era mai temperat, iar deciziile sale halahice (de lege iudaică) erau mai permisive şi mai uşor de urmat de către marea masă a poporului evreu. ÃŽn ceea ce priveşte relaţiile dintre ei şi dintre discipolii lor, acestea au fost întotdeauna bune, deşi disputele legate de Tora pe care le aveau erau uneori interminabile.]
   Ceea ce este foarte interesant însă este modul în care Mişna în Pirkei Avot formulează distincţia dintre disputele „pentru numele Ceruluiâ€Â? şi cele „care nu sunt pentru numele Ceruluiâ€Â?. Atunci când prezintă disputele dintre Hilel şi Şamai, Mişna spune că ele aveau loc între Hilel şi Şamai (evident!). ÃŽnsă atunci când se prezintă cealaltă categorie de dispute, observăm că exemplul oferit este unul în care apare numai o singură latură combativă: „Korah şi ceata saâ€Â?. Cu alte cuvinte, Mişna sugerează că, Korah nu a avut practic în faţă un oponent cu care să poarte o dispută, ci s-a luptat cu sine însuşi.
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Midraş Şmuel (un comentariu la Pirkei Avot), explică faptul că în cazul disputelor din Hilel şi Şamai, motivaţia ambelor părţi era aceeaşi. ÃŽn cazul lui Korah, motivaţia sa era una pur „certăreaţăâ€Â?, dorind conflict de dragul conflictului, pe când Moşe şi Aaron aveau cele mai pure intenţii, acelea de a stopa conflictul. Aparent, pentru un observator extern, conflictul dintre Korah şi Moşe poate apărea foarte uşor ca o luptă pentru putere, însă este evident din reacţia sa că Moşe nu a dorit conflictul.
   Una dintre lecţiile de învăţat din această poveste este valabilă astăzi mai mult decât oricând... Asistăm adesea la conflicte pe care le bănuim ca fiind generate de ambele părţi implicate. Ni se pare că dacă există o dispută între două părţi şi dacă această dispută nu se termină, ambele părţi sunt vinovate pentru continuare. Dar oare este întotdeauna aşa? Oare toate conflictele au două părţi implicate?
   ÃƒÆ’Žn zilele noastre, un zid de demarcaţie, din beton şi oţel, se construieşte de-a lungul graniţei Israelului cu teritorii aflate sub control palestinian. Iar între cele două părţi, între israelieni şi arabi, disputa durează deja de peste 50 de ani. ÃŽn presă şi la posturi de radio şi televiziune, la reuniuni la nivel înalt între şefi de state şi de guverne, Israelul este acuzat că „întreţine conflictulâ€Â?. Oare este drept să spunem că ambele părţi doresc acest conflict? Nu este oare un zid de demarcaţie un argument suficient de clar că una dintre părţi (Israelul) nu doreşte conflictul?
   Revenind însă la pericopa din această săptămână, să vedem care a fost mecanismul din spatele unui conflict cu un singur protagonist. ÃŽnţelepţii explică faptul că, văzând într-o profeţie faptul că urmaşii săi vor da naştere peste generaţii profetului Şmuel (Samuel) şi altor figuri reprezentative ale istoriei evreilor, Korah a crezut că lui, strămoşul atâtor personalităţi, i se cuvine o poziţie mai înaltă. Viziunea profetică a lui Korah s a împlinit, însă numai pentru că, aşa cum ne spune versetul din Numeri 26:11, „fiii lui Korah nu au muritâ€Â?. Midraşul ne spune că în ultimul moment, chiar înainte de deznodământul tragic al întregii poveşti (pământul s-a deschis şi l-a înghiţit pe Korah), fiii săi s-au căit şi s-au dezis de atitudinea părintelui lor. Ei au făcut sincer teşuva (întoarcere către Dumnezeu) şi au meritat astfel să dea naştere, peste generaţii, profetului Şmuel.
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Revenind însă la pericopa din această săptămână, să vedem care a fost mecanismul din spatele unui conflict cu un singur protagonist. ÃŽnţelepţii explică faptul că, văzând într-o profeţie faptul că urmaşii săi vor da naştere peste generaţii profetului Şmuel (Samuel) şi altor figuri reprezentative ale istoriei evreilor, Korah a crezut că lui, strămoşul atâtor personalităţi, i se cuvine o poziţie mai înaltă. Viziunea profetică a lui Korah s a împlinit, însă numai pentru că, aşa cum ne spune versetul din Numeri 26:11, „fiii lui Korah nu au muritâ€Â?. Midraşul ne spune că în ultimul moment, chiar înainte de deznodământul tragic al întregii poveşti (pământul s-a deschis şi l-a înghiţit pe Korah), fiii săi s-au căit şi s-au dezis de atitudinea părintelui lor. Ei au făcut sincer teşuva (întoarcere către Dumnezeu) şi au meritat astfel să dea naştere, peste generaţii, profetului Şmuel.
   Korah însă a vrut puterea! El a reuşit să mascheze dorinţa sa în forma unei cereri aparent îndeptăţite: „Toată adunarea, toţi sunt sfinţi şi Dumnezeu este în mijlocul lor! Pentru ce vă ridicaţi voi mai presus de adunarea Domnului?â€Â? Midraşul povesteşte că, în derâdere, Korah şi-a îmbrăcat cei 250 de adepţi în vestminte de culoare albastră (thelet), culoarea pe care Tora, chiar la sfârşitul pericopei de săptămâna trecută, o prescrie pentru ţiţit (ciucurii din colţurile hainelor). ÃŽmbrăcaţi astfel, Korah şi oamenii săi au venit la Moşe şi l-au întrebat: „Dacă o haină este în întregime colorată în thelet, mai trebuie ea să aibă în cele patru colţuri ciucuri de culoare thelet?â€Â?
   Evident, întrebarea a fost pusă cu scopul de a căuta ceartă. Semnificaţia ţiţit-ului, poruncit de Dumnezeu pentru orice haină cu patru colţuri, depăşeşte cu mult cea a culorii thelet. Există o întreagă simbolistică a ciucurilor din colţurile vestmintelor, provenind din modul de împletire şi din semnificaţiile pe care ghematria (numerologia iudaică) le conferă acestor împletituri.
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Asupra a două semnificaţii pentru ţiţit („mărul discordieiâ€Â? din conflictul lui Korah) aş dori însă să mă opresc... ÃŽn primul rând, după cum am auzit în urmă cu câţiva ani de la rabinul Menachem Hacohen, ţiţit-ul simbolizează modestia. Ciucurii din colţurile hainelor sunt orientaţi în jos, către pământ, amintind celui care îi poartă că una din cele mai importante calităţi ale unei persoane este anava (modestia). Această calitate, proprie lui Moşe („Moşe a fost cel mai modest om de pe pământâ€Â? – Numeri 12:3), îi lipsea lui Korah. El a dorit poziţie socială înaltă, a dorit să fie mai sus decât i se cuvenea, şi pentru aceasta a „atacatâ€Â? semnificaţia ţiţit-ului.
   O a doua posibilă explicaţie a vestmântului cu ţiţit din povestea lui Korah este aceea că vestmântul simbolizează poporul evreu, iar ciucurii sunt de fapt liderii acestuia. Conform lui Dumnezeu („Să fiţi pentru Mine un popor de koheni, o naţiune sfântă!â€Â? – Exodul 19:6) şi chiar şi conform lui Korah („Toţi sunt sfinţi şi Dumnezeu este în mijlocul lorâ€Â? – pericopa din această săptămână), poporul evreu este sfânt şi la un nivel spiritual ridicat. Toţi sunt „de culoare theletâ€Â? (culoare care aminteşte, conform Talmudului, de Tronul Gloriei Divine)... ÃŽnsă liderii poporului evreu, „ciucurii din colţurile vestmintelorâ€Â? sunt necesari chiar şi în aceste condiţii, pentru că un popor fără lideri nu poate exista!
   Se vorbeşte adesea în zilele noastre de cât de reprezentativi sunt liderii pe care îi avem. Sunt (cei mai) buni preşedinţii, primarii, conducătorii spirituali sau şefii pe care îi avem? Problema se pune constant, iar relaţiile dintre oameni depind de răspunsul pe care dorim să îl dăm...
   Este foarte important să înţelegem însă două lucruri: primul, că ne aflăm într-o mare criză, în care problemele nu au soluţii simple. Iar al doilea, că suntem datori să ne susţinem liderii pe care ni i-am ales. De multe ori suntem tentaţi să ne supraapreciem faptele şi să le subapreciem pe ale altora. („Dacă aş fi fost eu pus să rezolv problema asta, o rezolvam atât de bine...â€Â?)
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Din povestea lui Korah trebuie să învăţăm să eliminăm „scânteile de ceartăâ€Â?. A critica este deosebit de uşor, a cere kavod (onoare), poziţie socială şi avantaje (adesea necuvenite) este încă şi mai uşor...
   Pacea şi înţelegerea între oameni provin însă din mult mai mult. Aşa după cum spunea odată un rabin, „pacea este mult mai mult decât simpla absenţă a conflictuluiâ€Â?. ÃŽn ebraică, substantivul pace (şalom) este derivat din rădăcina „şalemâ€Â? care înseamnă „completâ€Â?. Amida, rugăciunea care se spune la sinagogă de trei ori pe zi, se termină cu substantivul „şalomâ€Â?. Birkat Hamazon (Rugăciunea de după masă) se termină cu „şalomâ€Â?. Birkat Kohanim (Binecuvântarea kohenilor) se termină cu „şalomâ€Â?. ÃŽntregul Talmud se termină tot cu „şalomâ€Â?. Şi Şalom este unul din numele lui Dumnezeu.
   Pacea presupune să înţelegem şi să aplicăm ceea ce ne spune Hilel în Pirkei Avot 1:12 despre al treilea protagonist al disputei lui Korah, fratele lui Moşe, Aaron: „Să fii dintre discipolii lui Aaron, iubind pacea, alergând după pace, iubind pe oameni şi apropiindu-i de Toraâ€Â?.

   Când vom înţelege asta, lumea va fi pentru toţi mult mai bună...

Şabat Şalom!
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Pericopa Korah
Scurt şi cuprinzător

   Korah, un evreu din tribul lui Levi, împreună cu Datan şi Aviram din tribul Reuven, se revoltă împotriva lui Moşe şi lui Aaron, motivul invocat fiind faptul că poporul evreu ar trebui să poată lua parte direct la ritualul din Mişkan, fără a fi necesari intermediari (kohanim). Moşe încearcă să lămurească problema, întâi cu Korah, apoi cu Datan şi Aviram, însă nu reuşeşte. Dumnezeu doreşte să distrugă poporul pentru această nesupunere, însă Moşe şi Aaron intervin favorabil. Korah, Datan şi Aviram sunt înghiţiţi de pământ, împreună cu întreaga lor familie. Cei 250 de oameni care li se alăturaseră în această revoltă mor şi ei, mistuiţi de foc divin. Poporul se răzvrăteşte din nou şi este lovit de către Dumnezeu cu o molimă în care 14.700 de persoane sunt ucise. Moşe şi Aaron se roagă şi potolesc mânia divină. Aaron şi celelalte căpetenii de triburi iau parte la un „concurs al toiegelorâ€Â?, urmând ca aceluia pe care Dumnezeu l-a ales pentru serviciul divin să îi înflorească toiagul. Aaron câştigă, iar toiagul lui este plasat lângă Tablele Legii în Chivotul Legământului. Sunt date legi pentru koheni şi pentru leviţi, privitoare la modul în care aceştia vor beneficia de pe urma zeciuielii şi a jertfelor. Sunt reîntărite interdicţiile ca un străin sau un membru al unui alt trib în afară de Levi să participe activ în ritualurile din Mişkan.
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Dvar Tora

   ÃƒÂ¢Ã¢â€šÂ¬Ã…¾Korah, fiul lui Iţehar, fiul lui Kehat, fiul lui Levi, s-a răsculat împreună cu Datan şi Aviram, fiii lui Eliav, şi On, fiul lui Pelet, fiii lui Reuven. S-au răsculat împotriva lui Moşe, împreună cu 250 de oameni din copiii lui Israel, din fruntaşii adunării, din cei ce erau chemaţi la sfat şi care erau oameni cu nume. Ei s-au adunat împotriva lui Moşe şi Aaron şi le-au zis: «Destul! Căci toată adunarea, toţi sunt sfinţi şi Dumnezeu este în mijlocul lor. Pentru ce vă ridicaţi voi mai presus de adunarea Domnului?» Când a auzit Moşe lucrul acesta, a căzut cu faţa la pământ.â€Â? [Numeri 16:1-4]

   ÃƒÂ¢Ã¢â€šÂ¬Ã…“Fiii lui Korah nu au murit.â€Â? [Numeri 26:11]
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
ÃŽn pericopa din această săptămână, autoritatea lui Moşe este pusă sub semnul întrebării. Pe „puntea corăbieiâ€Â?, în cadrul poporului evreu, are loc o revoltă. „Căpitanulâ€Â?, Moşe, este atacat de către 250 de oameni, care, sub conducerea lui Korah, Datan şi Aviram, doresc să preia puterea. Pericopa descrie cu lux de amănunte întreaga dispută, punctând atitudinile tuturor celor implicaţi, detaliind evenimentele şi oferind îndemnuri valabile pentru toate generaţiile.
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
ÃŽnsă unul din amănuntele esenţiale legate de conflictul din pericopa pe care o citim în această săptămână este conţinut într-un text talmudic, care ne prezintă povestea într-o lumină nouă. ÃŽn Pirkei Avot (ÃŽnvăţăturile Părinţilor) 5:17, Mişna se întreabă: „Care este o dispută pentru numele Cerului? Disputa dintre Hilel şi Şamai. Şi care este o dispută ce nu este pentru numele Cerului? Disputa lui Korah şi a cetei sale.â€Â?
   [Ca o paranteză, câteva detalii legate de Hilel şi Şamai... Cei doi, mari învăţaţi ai vremii lor, au reprezentat două tipuri diferite de oameni şi de evrei. Deşi ambii cunoşteau Tora şi o predau cu dragoste, având numeroşi discipoli, Şamai era mai impulsiv (ca tip uman) şi mai strict în aplicarea legii. Hilel era mai temperat, iar deciziile sale halahice (de lege iudaică) erau mai permisive şi mai uşor de urmat de către marea masă a poporului evreu. ÃŽn ceea ce priveşte relaţiile dintre ei şi dintre discipolii lor, acestea au fost întotdeauna bune, deşi disputele legate de Tora pe care le aveau erau uneori interminabile.]
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Ceea ce este foarte interesant însă este modul în care Mişna în Pirkei Avot formulează distincţia dintre disputele „pentru numele Ceruluiâ€Â? şi cele „care nu sunt pentru numele Ceruluiâ€Â?. Atunci când prezintă disputele dintre Hilel şi Şamai, Mişna spune că ele aveau loc între Hilel şi Şamai (evident!). ÃŽnsă atunci când se prezintă cealaltă categorie de dispute, observăm că exemplul oferit este unul în care apare numai o singură latură combativă: „Korah şi ceata saâ€Â?. Cu alte cuvinte, Mişna sugerează că, Korah nu a avut practic în faţă un oponent cu care să poarte o dispută, ci s-a luptat cu sine însuşi.
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Midraş Şmuel (un comentariu la Pirkei Avot), explică faptul că în cazul disputelor din Hilel şi Şamai, motivaţia ambelor părţi era aceeaşi. ÃŽn cazul lui Korah, motivaţia sa era una pur „certăreaţăâ€Â?, dorind conflict de dragul conflictului, pe când Moşe şi Aaron aveau cele mai pure intenţii, acelea de a stopa conflictul. Aparent, pentru un observator extern, conflictul dintre Korah şi Moşe poate apărea foarte uşor ca o luptă pentru putere, însă este evident din reacţia sa că Moşe nu a dorit conflictul.
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Una dintre lecţiile de învăţat din această poveste este valabilă astăzi mai mult decât oricând... Asistăm adesea la conflicte pe care le bănuim ca fiind generate de ambele părţi implicate. Ni se pare că dacă există o dispută între două părţi şi dacă această dispută nu se termină, ambele părţi sunt vinovate pentru continuare. Dar oare este întotdeauna aşa? Oare toate conflictele au două părţi implicate?
   ÃƒÆ’Žn zilele noastre, un zid de demarcaţie, din beton şi oţel, se construieşte de-a lungul graniţei Israelului cu teritorii aflate sub control palestinian. Iar între cele două părţi, între israelieni şi arabi, disputa durează deja de peste 50 de ani. ÃŽn presă şi la posturi de radio şi televiziune, la reuniuni la nivel înalt între şefi de state şi de guverne, Israelul este acuzat că „întreţine conflictulâ€Â?. Oare este drept să spunem că ambele părţi doresc acest conflict? Nu este oare un zid de demarcaţie un argument suficient de clar că una dintre părţi (Israelul) nu doreşte conflictul?
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Revenind însă la pericopa din această săptămână, să vedem care a fost mecanismul din spatele unui conflict cu un singur protagonist. ÃŽnţelepţii explică faptul că, văzând într-o profeţie faptul că urmaşii săi vor da naştere peste generaţii profetului Şmuel (Samuel) şi altor figuri reprezentative ale istoriei evreilor, Korah a crezut că lui, strămoşul atâtor personalităţi, i se cuvine o poziţie mai înaltă. Viziunea profetică a lui Korah s a împlinit, însă numai pentru că, aşa cum ne spune versetul din Numeri 26:11, „fiii lui Korah nu au muritâ€Â?. Midraşul ne spune că în ultimul moment, chiar înainte de deznodământul tragic al întregii poveşti (pământul s-a deschis şi l-a înghiţit pe Korah), fiii săi s-au căit şi s-au dezis de atitudinea părintelui lor. Ei au făcut sincer teşuva (întoarcere către Dumnezeu) şi au meritat astfel să dea naştere, peste generaţii, profetului Şmuel.
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Korah însă a vrut puterea! El a reuşit să mascheze dorinţa sa în forma unei cereri aparent îndeptăţite: „Toată adunarea, toţi sunt sfinţi şi Dumnezeu este în mijlocul lor! Pentru ce vă ridicaţi voi mai presus de adunarea Domnului?â€Â? Midraşul povesteşte că, în derâdere, Korah şi-a îmbrăcat cei 250 de adepţi în vestminte de culoare albastră (thelet), culoarea pe care Tora, chiar la sfârşitul pericopei de săptămâna trecută, o prescrie pentru ţiţit (ciucurii din colţurile hainelor). ÃŽmbrăcaţi astfel, Korah şi oamenii săi au venit la Moşe şi l-au întrebat: „Dacă o haină este în întregime colorată în thelet, mai trebuie ea să aibă în cele patru colţuri ciucuri de culoare thelet?â€Â?
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Evident, întrebarea a fost pusă cu scopul de a căuta ceartă. Semnificaţia ţiţit-ului, poruncit de Dumnezeu pentru orice haină cu patru colţuri, depăşeşte cu mult cea a culorii thelet. Există o întreagă simbolistică a ciucurilor din colţurile vestmintelor, provenind din modul de împletire şi din semnificaţiile pe care ghematria (numerologia iudaică) le conferă acestor împletituri.
   Asupra a două semnificaţii pentru ţiţit („mărul discordieiâ€Â? din conflictul lui Korah) aş dori însă să mă opresc... ÃŽn primul rând, după cum am auzit în urmă cu câţiva ani de la rabinul Menachem Hacohen, ţiţit-ul simbolizează modestia. Ciucurii din colţurile hainelor sunt orientaţi în jos, către pământ, amintind celui care îi poartă că una din cele mai importante calităţi ale unei persoane este anava (modestia). Această calitate, proprie lui Moşe („Moşe a fost cel mai modest om de pe pământâ€Â? – Numeri 12:3), îi lipsea lui Korah. El a dorit poziţie socială înaltă, a dorit să fie mai sus decât i se cuvenea, şi pentru aceasta a „atacatâ€Â? semnificaţia ţiţit-ului.
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
O a doua posibilă explicaţie a vestmântului cu ţiţit din povestea lui Korah este aceea că vestmântul simbolizează poporul evreu, iar ciucurii sunt de fapt liderii acestuia. Conform lui Dumnezeu („Să fiţi pentru Mine un popor de koheni, o naţiune sfântă!â€Â? – Exodul 19:6) şi chiar şi conform lui Korah („Toţi sunt sfinţi şi Dumnezeu este în mijlocul lorâ€Â? – pericopa din această săptămână), poporul evreu este sfânt şi la un nivel spiritual ridicat. Toţi sunt „de culoare theletâ€Â? (culoare care aminteşte, conform Talmudului, de Tronul Gloriei Divine)... ÃŽnsă liderii poporului evreu, „ciucurii din colţurile vestmintelorâ€Â? sunt necesari chiar şi în aceste condiţii, pentru că un popor fără lideri nu poate exista!
   Se vorbeşte adesea în zilele noastre de cât de reprezentativi sunt liderii pe care îi avem. Sunt (cei mai) buni preşedinţii, primarii, conducătorii spirituali sau şefii pe care îi avem? Problema se pune constant, iar relaţiile dintre oameni depind de răspunsul pe care dorim să îl dăm...
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Este foarte important să înţelegem însă două lucruri: primul, că ne aflăm într-o mare criză, în care problemele nu au soluţii simple. Iar al doilea, că suntem datori să ne susţinem liderii pe care ni i-am ales. De multe ori suntem tentaţi să ne supraapreciem faptele şi să le subapreciem pe ale altora. („Dacă aş fi fost eu pus să rezolv problema asta, o rezolvam atât de bine...â€Â?)
   Din povestea lui Korah trebuie să învăţăm să eliminăm „scânteile de ceartăâ€Â?. A critica este deosebit de uşor, a cere kavod (onoare), poziţie socială şi avantaje (adesea necuvenite) este încă şi mai uşor...
pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Pacea şi înţelegerea între oameni provin însă din mult mai mult. Aşa după cum spunea odată un rabin, „pacea este mult mai mult decât simpla absenţă a conflictuluiâ€Â?. ÃŽn ebraică, substantivul pace (şalom) este derivat din rădăcina „şalemâ€Â? care înseamnă „completâ€Â?. Amida, rugăciunea care se spune la sinagogă de trei ori pe zi, se termină cu substantivul „şalomâ€Â?. Birkat Hamazon (Rugăciunea de după masă) se termină cu „şalomâ€Â?. Birkat Kohanim (Binecuvântarea kohenilor) se termină cu „şalomâ€Â?. ÃŽntregul Talmud se termină tot cu „şalomâ€Â?. Şi Şalom este unul din numele lui Dumnezeu.
   Pacea presupune să înţelegem şi să aplicăm ceea ce ne spune Hilel în Pirkei Avot 1:12 despre al treilea protagonist al disputei lui Korah, fratele lui Moşe, Aaron: „Să fii dintre discipolii lui Aaron, iubind pacea, alergând după pace, iubind pe oameni şi apropiindu-i de Toraâ€Â?.

   Când vom înţelege asta, lumea va fi pentru toţi mult mai bună...

Şabat Şalom!
pus acum 20 ani
   
Pagini: 1  

Mergi la