E=mc2
Forum de discutii libere Subiecte din Stiinta - Filosofie-Religie Prezentari de subiecte tangentiale Paranormal - Astrologie - Minuni geografice Sfaturi practice Meditatii online pentru bacalaureat
Lista Forumurilor Pe Tematici
E=mc2 | Inregistrare | Login

POZE E=MC2

Nu sunteti logat.
Nou pe simpatie:
BrianaS 23 ani
Femeie
23 ani
Bucuresti
cauta Barbat
26 - 57 ani
E=mc2 / Cine si cum suntem? / Eminescu un pic...........altfel !  
Autor
Mesaj Pagini: 1
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Ca   tot   veni  vorba  de  Teoria  relativitati,  cine  a  enuntat-o  inaintea  lui  Einstein  ?
?
?
?
?
Eminescu

La  steaua  care  a  rasarit
E  o  cale  atat  de  lunga
Ca mii  de  ani  au  trebuit
Luminii  sa ne-ajunga

Poate  de  mult  sa  stins in zari
In  departari  albastre
Lumina  ei  abea  acum
Luci  vederi  noastre

Teoria  relativitatii

_______________________________________
A  scrie  inseamna  a   respira!
mnov


pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Stiam, a avut o revelatie, probabil!

Mihnea  Mihai


pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
Poezia lui Eminescu "La steaua" nu contine referiri relativiste, ci mai de graba elemente cosmogonice compatibile cu teoria mecanicii clasice.
     La frontierele universului actual se gasesc, practic memorate, evenimentele din  perioada universului timpuriu, petrecute in primele minute de la marea explozie, Big Bang. Ca atare, metagalaxiile, galaxiile si sistemele stelare de la "marginea" universului, emit continuu lumina. Plecand de la natura corpusculara a luminii, aceasta, ca orice obiect aflat in miscare, se misca in toate directiile, cu viteza constanta de 300.000 km/s, indiferent prin ce sistem referential si inertial trece.
     Parcurgera distantelor cosmogonice, de mii de ani lumina, chiar cu viteza cea mai mare din univers, necesita scurgere mare de vremre. De aceea, cu siguranta, ca lumina pe care o receptionam de la surse luminoase aflate la frontierea dintre real si ireal, ajunge la noi sub forma imaginilor acestor surse. Ca atare, noi putem receptiona imaginea unor surse de lumina (metagalaxii, galaxcii, stele), fara ca acestea sa mai existe, consumandu-se sau distrugandu-se intre timp.

    La steaua care-a rasarit        - imaginea unei stele in campul nostru vizual
    E o cale atat de lunga           - sursa luminoasa aflata la marginile universului
    Ca mii de ani i-au trebuit      - timpul = distanta / viteza luminii
    Luminii sa ne-ajunga            - parcurgerea distantei de la sursa la receptor (ochi)
   
    Poate demult s-a stins in drum  - consumarea sau distrugerea sursei
    In departari albastre                 - la distante de mii de ani lumina
    Si raza ei abia acum                 - sosirea cuantelor de lumina pe retina ochilor
    Luci vederii noastre                   - recptionarea imaginii in creierele noastre

   Sunt convins, ca tema acestei poezii, cu referiri cosmogonice, vine din perioada cand studia filozofia care, pentru credibilitate, facea dese trimiteri la cunostiintele de fizica, de care Eminescu nu era deloc strain.

Modificat de mihneamihai (06-02-2006 22:30:27)

_______________________________________
Exist pentru ca asa s-a intamplat!


pus acum 20 ani
   
mnovicov
Administrator

Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
In teoria relativitatii restranse a lui Einstein timpii si distentele, legate de un anumit eveniment, masurate de doi observatori aflati in referentiale inertiale diferite, nu mai sunt constante, asa cum postula mecanica clasica a lui Newton, ci variaza in functie de viteza relativa a celor doua sisteme de referinta.
      Valorile timpilor si distantelor de miscare sunt date de formulele matematice, cunoscute sub numele de transformarile Einstein-Lorentz.
      Conform acestor relatii obiectele aflate in miscare relativista isi maresc masele de repaus si densitatile, iar timpii masurati de un ceasornic, solidar cu obiectul in miscare, sunt mai mici, adica timpul se scurge mai incet.
      In poezia Luceafarul, surprinzator pentru momentul in care a compusa poezia, drumul parcurs de Luceafar pana la Creator, este o miscare relativista.
      Modificarea masei si timpului de deplasare ale luceafarului sunt consecinta transformarilor Einstein-Lorentz la viteze mari, apropiate de viteza luminii:
      Porni luceafarul. Cresteau
      In cer a lui aripe - marirea masei de repaus la viteze relativiste
      Si cai de mii de ani treceau
      In tot atatea clipe - dilatarea timpului, scurgera sa lenta la viteze relativiste
      Intrucat, de la marea explozie, Big Bang, universul a fost intr-o continua expansiune, cucerind spre marginile sale, noi spatii si timpuri, starea acestuia, la frontiera cu "nimicul", pastreaza imaginea primei sutimi de secunda dupa creatie.
      In primele minute ale universului timpuriu universul era un ocean de lumina (electroni, pozitroni, neutroni, fotoni). Acestea sunt ilustrate de geniul pustiu in versurile:
      Si din a chaosului vai,
      Jur imprejur de sine,
      Vedea ca-n ziua cea dintai,
      Cand izvorau lumine - generarea exploziva a particulelor elementare

      Cum izvorand il inconjor
      Ca niste mari de-a-notul...
      El zboara, gand purtat de dor - deplasarea cu viteza gandului, luminii
      Pan' piere, totul, totul  -  atingerea si depasirea frontierei spatiale si temporare
 
      Intuitiv, are loc trecera in zona "nimicului", in locuri fara clipe si-n clipe fara locuri:
      Caci unde-ajunge nu-i hotar, - intuirea infinitatii spatiului
      Nici ochi sprea cunoaste        - lipsa oricaror evenimente cognoscibile
      Si vremea-nceraca in zadar   - absenta totala a timpului
      Din goluri a se naste            - absenta totala a materiei

     Din cate se cunoate, luceafarul este o poezie inspirata dintr-o legenda, dintr-un basm, a carui origina se  pierde in negura vremii.
     Ideea creatiei universului timpuriu si perceptele relativitatii sa fi fost induse,
din afara pamantului, de fiinte superinteligente, de extraterestrii si pastrate in memoria omenirii sub forma basmelor si legendelor?
     Acest rationament ne duce si la contextul basmului "Tinerete fara batranete si viata fara de moarte". Ne amintim de cutremuratoare intoarcere a fiului de imparat, dupa ce calatorise, se pare, intr-un sistem relativist ,in care timpul s-a scurs incet, in sistemul de referinta initial, unde trecusera mii de ani si nimeni nu-si mai amintea de fosta imparatie a tatalui sau. Coborarea, din neatenitie, in valarea plangerii, inseamna de fapt trecerea fiului de imparat din sistemul referential relativist in sistemu referential nerelativist.
    Basmele sunt pline te treceri dintr-un sistem de referinta inertial in altul ca: trecerea pe taramul celalalt sau calatorii in timpuri trecute sau viitoare.
Ce enigme miraculoase se mai ascund in aceasta stranie materie?

Mihail Buricea


pus acum 20 ani
   
Pagini: 1  

Mergi la