mnovicov
Administrator
 Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1985
|
|
Raspunderea civila delictuala este obligatia unei persoane de a repara prejudiciul cauzat altuia printr-o fapta ilicita extracontractuala sau, dupa caz, prejudiciul pentru care este chemata prin lege sa raspunda. In materia raspunderi pentru produse defectuoase se presupune ca, din moment ce bunul achizitionat a pus in pericol viata, sanatatea, averea consumatorului (nu numai a celui, ce nemijlocit l-a dobandit, dar si al celor care se foloseau de acest bun sau, se aflau prin preajma la momentul cauzarii prejudiciului), se va aplica raspunderea delictuala pe cata vreme insa, pentru un bun defect prin el insusi, care din anumite motive nu poate fi folosit dupa destinatie, neprezentand pericolul, despre care s-a amintit mai sus, va putea fi antrenata raspunderea contractuala.
Privitor la raportul dintre cele doua forme ale raspunderii civile, mentionam ca raspunderea civila delictuala alcatuieste dreptul comun al raspunderii civile, pe cand raspunderea contractuala este o raspundere cu caracter special, derogator. Ori de cate ori nu avem de-a face cu o raspundere contactuala, vor fi aplicate regulile privitoare la raspunderea civila delictuala.
In literatura de specialitate s-au conturat teorii cu privire la natura juridica a acestor doua forme a raspundeii civile; avand in vedere ca aceste au elemente comune si, in acelasi timp, intre ele exista si deosebiri. Astfel, s-au purtat discutii controverse in incercarea de a rezolva problema in cauza, raspunsul fiind diferit, conturandu-se doua teorii: teoria dualitatii raspunderii civile si teoria unitatii raspunderii civile. Dat fiind faptul ca aceste teorii sunt analizate pe larg in litaretura de specialitate, nu ne vom opri mai mult la descrierea lor in acest context.
a) La etapa actuala teoria unitatii raspunderii civile pare a fi mai mult sustinuta atat de teoriticieni, cat si de praticieni, invocandu-se, macar si ipoteza ca culpa contractuala are aceeasi natura ca si cea delictuala si consta in atitudinea psihica fata de fapta ilicita. Aceasta teorie s-a accentuat mai cu seama in literatura de specialitate franceza din ultimii ani , unde se sustine abogarea tuturor diferentelor intre situatia victimei contractante si a unei terte persoane.
Cunoastem faptul ca unul din principiile caracteristice raporturilor contractuale este principiul relativitatii, adica, in aceasta ordine de idei responsabilitatea contractuala pentru produse va putea fi invocata numai de partile contractante. Tertele persoane nu vor putea invoca raspunderea contractuala pentru prejudiciul suferit ca urmare a neexecutarii ori a executarii necorespunzatoare a unui contract. Pentru acoperirea prejudiciilor suferite, tertii vor putea apela la raspunderea civila delicuala, in masura in care sunt intrunite conditiile pentru aceasta raspundere.
Admitem cazul cand un consumator a procurat un frigider, care are termen de garantie stabilit de producator (un an de zile). Peste o saptamina de zile consumatorul vinde, la randul sau acest frigider unei terte persoane, din cauza ca nu mai are nevoie de el in virtutea faptului ca va pleca pe o perioada indelungata peste hotare.
In intervalul termenului de garantie frigiderul se deterioreaza si nu mai poate fi folosit dupa destinatie (fara a fi prezenta vinovatia noului proprietar). Apare intrebarea: va putea oare noul proprietar sa-l atraga pe producator (sau unitatea comerciala) la raspundere contractuala, din moment ce intre ei nu exista un raport contractual? Este oare rezonabil sa inaintam actiuni catre persoana care i-a vandut nemijlocit acest frigider, cu posibilitatea inaintarii ulterioare a actiunii in regres de catre acesta fata de producator (realizator- organizatia comerciala)?
Sirul de deosebiri intre raspunderea contractuala si cea delictuala, permite totusi sa spunem ca ele exista in cadrul unitatii raspunderii civile. Stabilind anumite limite ale aplicarii raspunderii delictuale sau contractuale, legiuitorul se orienteaza la faptul, care din aceste forme este capabil cat mai efectiv sa influenteze asupra particiantilor la relatiile civile, stimulandu-i pe acestea la luarea deciziilor optime in situatii concrete.
Alegerea de catre legiuitor a formei raspunderii se infatuieste tinand cont de specificul functional al raspunderii contractuale si delictuale, de aceea aceasta situatie urmeaza a fi luata in consideraqtie la imbunatatirea legislatiei privind imbunatatirea protectiei consumatorilor.
Examinand raspunderea juridico-civila ca modalitate de aparare a dreptulor consumatorilor, trebuie de precizat functiile acesteia, fiindca aceasta permite de a stabili limitele aplicarii efective in scopul atingerii obiectivelor propuse.
|
|